Kim şi Kanye, împreună după luni în care s-a speculat că vor divorţa

Actualizat:
kim kanye png

De la începutul acestui an s-a tot zvonit că mariajul lui Kim şi-al lui Kanye ar fi pe punctul s-ar destrăma. Totuşi, iată că cei doi au depăşit toate acele presupuse probleme şi au apărut, din nou, împreună, în calitate de soţ şi soţie!

N-au mai fost văzuţi de mult timp împreună, în public

foto / video: TMZ, Instagram

Kim şi Kanye au fost văzuţi, pentru prima dată de la Paşte, împreună, pe când se aflau, alături de micuţa lor, dar şi de nepoţii Penelope şi Mason, la Disneyland. E drept, nu s-au mai afişat cum făceau altă dată, pozând pentru toţi cei prezenţi, ci chiar s-au grăbit să treacă prin mulţime, dar a fost suficient pentru a se face văzuţi.

Îmbrăcaţi cât mai discret posibil, Kim şi Kanye pot fi văzuţi într-un videoclip obţinut de TMZ în timp ce se îndreptau spre Mouse House, alături de gaşca de pitici. Iată-i, aşadar, în postura de familie, după atâtea luni în care s-a zvonit că cei doi sunt separaţi şi că urmează un divorţ iminent!



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp