La 77 de ani, celebrul tenor spaniol José Carreras este complet transfigurat

Mult iubitul artist liric, unul dintre cei 3 mari tenori ai lumi, e aproape de nerecunoscut, după ani întregi de suferință.

Jose Carreras transformare   Profimedia jpg

E-adevărat că se îndreaptă cu pași repezi spre cel de-al optulea deceniu de viață și că este în continuare activ pe marile scene ale lumii, însă José Carreras pare acum de nerecunoscut. Pe 5 decembrie, marele maestru al operei mondiale, și-a sărbătorit cea de-a 77 de ani. Artistul catalan a primit felicitări de pe întregul cuprins al planetei, chiar și din partea sopranei noastre, Angela Gheorghiu, alături de care a concertat nu o dată, dar și din partea unei artiste lirice mai tinere, tot din România, soprana Diana Țugui, care a avut ocazia de-a urca pe scenă chiar zilele trecute, în Bulgaria.

„Am avut marea bucurie să fiu partenera de scenă a unuia dintre marii tenori, care au făcut istorie în arta scenei: José Carreras. O seară de a dreptul magică, în sala Palatului Culturii din Sofia, o sală de 3.300 de persoane, ai căror ochi și energie au fost cu noi de la început până la sfârșit. Au aplaudat, au cântat cu noi, s-au lăsat duși de muzică și sperăm ca au mers acasă mai veseli și mai buni”, a notat soprana Diana Țugui alături de câteva instantanee realizate la finalul unui spectacol în care „sufletul a fost cel care a cântat”.

În fotografii, îl vedem pe tenorul José Carreras complet albit și fragil, dar cu aceeași eleganță pe care a afișat-o mereu.

În schimb, într-o înregistrare postată de bunul său prieten și binefăcătorul său, tenorul spaniol Placido Domingo, îl vedem extrem de slăbit și palid, complet transfigurat.

Deși acum se simte mult mai bine, José Carreras are în spate ani întregi de suferință, după ce s-a luptat să învingă leucemia, cu care a fost diagnosticat în 1987.

Lupta cu leucemia

José Carreras avea doar 39 de ani când a ajuns ţintuit la pat de cumplita boală şi când doar transplantul de măduvă, transfuziile şi tratamentele ex­trem de invazive făcute în Statele Unite, unde mergea o dată pe lună, păreau unica salvare. După mai bine de un an, nu doar corpul era sleit, ci şi averea, care se împuţinase văzând cu ochii. Boala nu-l lăsa, însă, să urce pe sce­nă, să câştige bani pentru a-i investi în sănăta­tea sa, iar costurile mari ale acestor călătorii, medicamentele şi tratamentele medicale i-au golit conturile. Într-un final, speranţa a venit din partea unei fundaţii din Madrid, numită Hermosa, care oferea sprijin bolnavilor de le­ucemie. Practic, datorită acelei fundaţii, José Carreras a fost vindecat şi s-a putut întoar­ce la muzică.

Abia târziu catalanul a aflat că fondatorul, donatorul principal şi preşedin­tele fundaţiei era Plácido Domingo, cel cu care se războise ani de zile pe scenă și cel care înfiinţase Hermosa tocmai pentru a-l ajuta „din umbră“. Extrem de ruşinat, dar la fel de recunoscător, Carreras a găsit o cale inedită de a-i mulţumi, întrerupând un concert al lui Domingo de la Opera din Madrid şi îngenun­chind pe scenă în faţa acestuia. Emoţionat, la rândul său, Domingo l-a ajutat să se ridice şi, cu o îmbrăţişare cu adevărat frăţească, a pecetluit o mare şi adevărată prietenie. Una care s-a scris odată cu memorabilul fenomen al celor trei tenori: Luciano Pavarotti, Plácido Domingo şi José Carreras, un trio inegalabil în istoria artei lirice.

Întrebat, ulterior, în cadrul unui interviu, de ce a ales să-i întindă o mână (pe atunci) rivalului său catalan, madrilenul Domingo a replicat: „Nu ne putem permite să pierdem o voce ca aceea a lui José”.



Recente pe Ok! Magazine

Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg