La mulţi ani, OK!
În urmă cu un an, OKmagazine.ro intra în viaţa ta, aducând mai aproape de tine şi în timp real fascinaţia Hollywoodului, strălucirea de pe covorul roşu, precum şi cele mai incitante interviuri şi şedinţe foto exclusive cu celebrităţi din ţară şi din străinătate. Pe 12 martie, OKmagazine.ro, alături de revista OK!,
În urmă cu un an, OKmagazine.ro intra în viaţa ta, aducând mai aproape de tine şi în timp real fascinaţia Hollywoodului, strălucirea de pe covorul roşu, precum şi cele mai incitante interviuri şi şedinţe foto exclusive cu celebrităţi din ţară şi din străinătate. Pe 12 martie, OKmagazine.ro, alături de revista OK!, aniversează un an de existenţă şi un an de când tu ai devenit cititorul nostru fidel. Iată de ce!
Interviuri originale
De vorbă cu Ilie Năstase (de Radu Buzăianu)
OK! Femeile din viaţa ta te-au schimbat?
Nu. Dar au făcut parte din ea. Trebuiau să fie acolo. Dacă nu erau, probabil că nu existam.
Ai înţeles lumea lor?
Ceva am înţeles.
Ce e important pentru ele?
Femeile vor siguranţă.
Diana Ross.
Sunt lucruri care au făcut parte din viaţa mea. Dar sunt din trecut. Nu sunt mai importante decât altele, care au trecut prin viaţa mea şi nu aveau nume. Nu numele conta.
Iubeşti altfel la 60 de ani decât la 20? Sau dragostea e la fel?
Iubirea e ca şi vârsta. În iubire te maturizezi. Înţelegi lucruri pe care, atunci când eşti tânăr, nu le înţelegi. În rest, e la fel la orice vârstă.
Citeşte interviul integral aici
Jada Pinkett Smith: „Ador să-i fiu soţie lui Will” (de Andreea Glodea)
Nu-i nicio problemă!
Da, aşa este. E un subiect delicat, dar şi unul extrem de important. Mama mea a fost asistentă, deci ştiu despre ce vorbesc. Recesiunea economică a antrenat probleme spinoase, aşa că am simţit că e important ca în „Hawthorne” să accentuăm esenţa umanităţii şi cât de mult ne ajută să rămânem uniţi în faţa necazurilor. Ce alt loc ar fi fost mai potrivit pentru a sublinia acest aspect decât un spital?
Faptul că nu e un serial despre viaţa medicilor, ci despre cea a asistentelor şi a pacienţilor pe care acestea îi au în grijă. „Hawthorne” intră în culisele vieţii unor familii şi nu se concentrează strict pe chestiunile de ordin medical.
Citeşte interviul exclusiv aici
Andreea Esca & Alexandre Eram: „Nu căutăm perfecţiunea“ (de Ioana Alina Avram)
OK! Unii privesc cu suspiciune perfecţiunea tabloului vostru de familie.
Dar cine sunt „unii“ aceştia? Mereu sunt „unii“.
Asta e specific naturii umane: când ceva merge prea bine, te gândeşti că poate nu e chiar aşa. E o formă de apărare faţă de nefericirea ta. Cei care se simt bine în pielea lor nu privesc cu suspiciune. Iar perfecţiune nu există. Dar acum a început să pară perfect ceea ce înainte era absolut normal: să ai o familie şi doi copii şi să nu vrei s-o iei razna. Mie mi se pare că suntem o familie normală. Şi nu căutăm perfecţiunea.
Normalul s-a produs când au apărut zvonurile de acum doi ani, că divorţaţi.
Andreea Da, ne punem întrebarea de unde până unde a apărut chestia asta. Cred că a fost o informaţie pur şi simplu pusă cu mâna. M-am întrebat dacă nu era vorba de altcineva şi s-a făcut o confuzie de nume. Nu pot crede că cineva zice gratuit ceva doar ca să-ţi facă rău.
Citeşte interviul integral aici
Interviuri exclusive pentru OKmagazine.ro
Candace Bushnell: „Sunt femei care fac afaceri fără să-şi piardă feminitatea” (de Felicia Cojocaru)
Autoare a romanului care a stat la baza serialului-fenomen „Totul despre sex“, Candace Bushnell ne vorbeşte, într-un interviu în premieră pentru OK! România, despre ultima sa producţie, „În jungla oraşului“, ale cărei protagoniste sunt actriţele Brooke Shields, Kim Raver şi Lindsay Price.
Serialul american ce urmăreşte viaţa personală si profesională a trei prietene, femei cu carieră de top, în lumea nebună, romantică şi uneori înfricoşătoare a fascinantului New York este difuzat în fiecare luni, de la ora 22.00, la Diva Universal.
OK! Imaginându-ne că premisele serialului ar fi altele, ar avea oare acesta succes dacă protagonistele ar fi o secretară, o coafeză şi o casnică?
Candace Bushnell Un lucru foarte important de înţeles despre „Lipstick Jungle“ este, cred eu, faptul că întregul concept pe care se bazează serialul a fost inspirat de femei reale şi de un nou tipar de femeie de carieră. Întâmplător, acţiunea se desfăşoară în New York. Dar unul din lucrurile principale care m-a determinat să scriu cartea este că 30% din femeile căsătorite câştigă mai mulţi bani decât soţii lor. 30% din numărul de femei căsătorite presupune, vezi tu... mult de lucru şi ele sunt cele care aduc pâinea în casă, lucru care m-a inspirat şi m-a motivat. Şi pentru că am călătorit peste tot în ţară, îţi pot spune că „Lipstick Jungle“ nu este doar despre femei de carieră, care sunt în poziţii mari de conducere în New York. Este povestea unor femei care sunt managerii Wal-Mart şi pe care le-am cunoscut. Iar poveştile lor se aseamănă mai mult cu cele ale femeilor din „Lipstick Jungle” decât ai putea crede. Una din ele mi-a spus „Ştii... eu sunt singura care aduce bani în familia mea şi când ajung acasă îi spun soţului meu să aibă pregătită berea rece“.
Citeşte interviul integral aici
Oliver Stone: „Michael Douglas şi-a dorit să fac o continuare a filmului «Wall Street»” (de Alexandra Rotărescu)
Regizorul laureat de trei ori cu premiul Oscar vorbeşte despre ultima sa peliculă, „Wall Street: Money Never Sleeps”(lansată acum pe DVD şi pe Blu-Ray), şi despre colaborarea cu Michael Douglas, care interpretează personajul principal al filmului, Gordon Gekko.
Oliver Stone, regizor, scenarist şi producător reputat, a câştigat două premii Oscar pentru regia filmelor „Born on the Forth of July” şi „Platoon” şi unul pentru scenariul peliculei „Midnight Express”. Înainte de a-şi începe cariera în cinematografie, Stone a avut diverse slujbe: profesor la o şcoală din Vietnam, marinar, şofer de taxi, asistent de producţie. A luptat în Vietman din 1967 până în 1968, unde a fost rănit de două ori şi ulterior decorat. La întoarcerea acasă de pe front, a urmat cursurile Universităţii de Film din New York. Celebrul regizor a acordat un interviu despre filmul „Wall Street: Money Never Sleeps” chiar pe platourile de filmare ale cunoscutei drame.
În 2009 am citit scenariul lui Allan Loeb despre criza financiară din 2008. Povestea începea cu ieşirea din închisoare a lui Gordon Gekko şi mi s-a părut incitantă. M-a prins. Bineînţeles că am lucrat la ea mult timp de atunci, dar avea oricum inserate elemente foarte interesante. Am încercat să aducem acţiunea în prezent şi am reuşit destul de repede să-i dăm o formă contemporană şi să finalizăm scenariul. Dar nu mi-am dorit să fac o continuare a filmului decât după izbucnirea crizei. Oricum, totul a început de la scenariul lui Allan.
Citeşte interviul integral aici
Dezvăluiri despre vedetele tale preferate
Cum arătau divele de altădată în costume de baie (de Florentina Iana)
Vă invit să daţi timpul înapoi şi să faceţi o incursiune prin tendinţele estivale de acum 50 sau 60 de ani. Veţi descoperi nume mari ale cinematografiei sau fotomodele celebre ale acelor vremuri pozând cu o lejeritate şi-un profesionalism pe care nu credeam că-l putem descoperi la începuturile showbizului. Iată câteva fotografii inedite cu celebrităţile de altădată în costume de baie.
Elizabeth Taylor-1954
Legendara actriţă a iubit dintotdeauna luxul, lucru care se observă şi în stilul abordat la începutul carierei. Diva absolută de la Hollywood a apărut în mai multe fotografii purtând acest model de costum de baie, cu imprimeu tip leopard.
Citeşte articolul integral aici
Prea în vârstă să fie tătici? (de Ana Maria Şimon)
Într-o perioadă în care majoritatea dintre noi caută să-şi păstreze tinereţea, un tonus bun şi un spirit activ şi dinamic, un elixir pentru care am fi în stare să facem sacrificii uriaşe, diferenţa de vârstă în cuplu rămâne un subiect controversat. Asta uitând că, în urmă cu mai puţin de jumătate de secol, mariajele încheiate între parteneri între care existau diferenţe de vârstă de până la 40-50 de ani erau ceva obişnuit.
Şi-atunci, ca şi acum, mulţi bărbaţi decideau cu întârziere să devină capi de familie, aşa că şi copiii lor veneau ceva mai târziu pe lume. Era pe-atunci o problemă ca un bărbat trecut de prima tinereţe să-şi ţină în braţe primul lui bebeluş? Nicidecum. La fel cum nu era ieşit din comun să devină părinte chiar şi la vârsta senectuţii. De ce ar fi un subiect de controversă tocmai acum, când femeile decid să-şi amâne ele înseşi maternitatea? Să vedem câţiva bărbaţi celebri care, în viziunea unora, au familii tradiţionale, iar pentru alţii, formează cu iubitele lor nişte perechi cel puţin extravagante.
Clint Eastwood
La cei 80 de ani ai săi, marele actor şi regizor are trei moştenitori. Prima lui soţie, Maggie Johnson, alături de care a trăit 31 de ani, i-a dăruit doi copii: pe Kyle (43) şi pe Alison (39). Cea de-a doua lui nevastă, Dina Ruiz (45), cu care s-a căsătorit în 1996, a născut o fiică, pe Morgan, care tocmai a împlinit 14 ani.
Citeşte materialul integral aici
Noi am comentat primii ţinutele vedetelor, de la marile evenimente internaţionale!
Cele mai frumoase rochii de Oscar (de Alexandra Rotărescu)
De-a lungul anilor, actriţele au făcut furori cu ţinutele lor la ceremonia de decernare a premiilor Oscar. Iată câteva rochii care au atras în mod special atenţia în ultimul deceniu, pe covorul roşu.
Halle Berry
Celebra actriţă nu a câştigat niciun Oscar anul acesta, dar a plecat acasă de la eveniment cu multe laude primite pentru vestimentaţia sa. Ceea ce, la Hollywood, valorează aproape la fel de mult. Halle a strălucit pur şi simplu pe scena Kodak Theater din Los Angeles, când a vorbit în onoarea regretatei actriţe Lena Horne. Ea a purtat o rochie nude, încrustată cu cristale de la Marchesa, asortată perfect la pantofii Christian Louboutin.
Citeşte materialul integral aici
Cine a dat greş la Globurile de Aur? (de Florentina Iana)
Nicole Kidman
Actriţa nominalizată pentru rolul ei din filmul „Rabbit Hole“ a vrut probabil să fie invizibilă la această ediţie a premiilor, altfel nu ne explicăm alegerea acestei rochii crem insipide, chiar dacă ţinuta poartă semnătura Prada. Nicole are nevoie disperată de culoare!
Citeşte materialul integral aici
Pictoriale exclusive cu staruri de la Hollywood
Kylie Minogue se visează Afrodita (de Andreea Glodea)
Dacă viaţa e cu adevărat ceea ce se întâmplă atunci când nu-ţi faci planuri, miniona australiancă e cea mai în măsură să ne dezvăluie cum poţi s-o trăieşti din plin.
Puterea unui om stă în curajul cu care-şi poate privi în ochi temerile. Kylie s-a împrietenit cu fricile care-i dau târcoale din 2005 încoace. Când a fost diagnosticată cu cancer la sân, s-a încăpăţânat să poarte în continuare rochii mulate şi topuri şic, în culori vii. Poate că cea mai mare lecţie pe care a învăţat-o e că frumuseţea trece dincolo de cosiţe blonde, ochi albaştri cristalini şi forme apetisante. Dar că, în absenţa acestor atribute, „prietenii“ se vor grăbi întotdeauna să-ţi anticipeze înfrângerea. Cel de-al unsprezecelea album de studio pe care cântăreaţa l-a lansat, „Aphrodite“, s-ar putea rezuma la o singură frază, una dintre preferatele lui Kylie: „Ceea ce vouă vi se pare dificil pentru mine e destul de simplu“. Şi-atunci înţelegem de ce reflectoarele stau aţintite pe ea de mai bine de 24 de ani.
Citeşte materialul integral aici
Lumea după Katy Perry n-a cunoscut, deocamdată, decât două ere: pop şi mai-mult-decât-pop. Iată de ce, după încălzirea globală produsă de „One of the Boys“, a urmat glaciaţiunea „Teenage Dream“, album pe care don’şoara Kate se vrea mai acidă decât o limonadă lăsată la soare.
În şase luni, singura cântăreaţă care ar putea vreodată s-o întreacă pe Lady Gaga în îndrăzneala de-a ejacula frişcă din sutienul confecţionat pe comandă a adunat repejor câteva piese, suficiente cât să lanseze un nou album. Şi-a pornit la atac. Katy e produsul unei culturi în care marketingul e sinonim cu câte bateri din gene poţi să produci pe minut, dar şi cu eleganţa diplomată a unui „Nu am calitatea să comentez despre asta“. Care anulează orice acuzaţie de prostie. Ea nu e nici privighetoare, nici cântăreaţă de operă. E o americancă get-beget, care cântă despre iubiri, beţii şi mahmureli. Iar America îi fredonează piesele şi îi cumpără albumele.
Citeşte materialul integral aici
Comentarii pertinente despre showbizul autohton
„Nu ştiu, nu ştiu!“ (de Radu Buzăianu)
Văd că ne-am proptit în replica asta cu “nu ştiu”. Cum vrea unul să fie simpatic la televizor, cum începe să se scălâmbăie imitativ. Mihai Bendeac şi-a făcut un sfert din emisiune pornind de la băiatul acela întârziat mental cu “nu ştiu”. Băi, un sfert din emisiune a ţinut-o cu “nu ştiu”! Eu am înţeles că a obosit. A declarat că are nevoie de o vacanţă. Adică lucrurile se leagă. Dar asta nu înseamnă că trebuie să obosească pe toată lumea. Ştiu, mă! Că telecomanda, că nu ştiu ce! Bine. Îmi place Mihai Bendeac. În zona de umor îl sesizez ca fiind, de foarte mulţi ani, cel mai bun. Şi tocmai de aceea am reacţia asta. Că dacă ăsta care e cel mai bun construieşte aşa, ce naibii pretenţii m-am găsit acum câteva luni să am de la băieţii de la “Trăsniţi în Nato”.
De regulă, pe mine mă enervează cei care înţeleg mai târziu poanta. De aici îl scot pe Bendeac. Nu despre el vorbesc acum. Am devenit optimist. Am ajuns la concluzia că imbecilităţile sunt totuşi mai puţine decât imbecilii. Pentru că în general imbecilii nu produc nici măcar imbecilităţi. Doar preiau în discurs glume sau replici de care alţii sunt de mult plictisiţi. La ei gluma ajunge târziu. În genul “care este”. Asta mă scotea din minţi mai demult. Acum deja nu mai pot să duc psihic replica “ruşinică”. Pentru că cel care o abordează o face şi cu o atitudine de om cu excentricităţi în exprimare. Ăştia sunt genul care mai folosesc sintagma “Irealitatea tv”. “Am văzut aseară la Irealitatea…”. Oameni care vorbesc flencănind aceleaşi replici, cu senzaţia că sunt ieşiţi din comun. Şi mă întorc la “nuştiuu... nu ştiu”. Asta mă scotea din minţi anterior momentului în care s-a devalorizat prin repetiţie.
Citeşte materialul integral aici
Echipa OK!
Şi cum tot acest conţinut care ne diferenţiază de celelalte site-uri cu profil monden din ţară n-ar fi fost posibil fără o echipă de oameni creativi, este cazul să facem cunoştinţă:
Elena Stoichiţă, Andreea Glodea, Ioana Alina Avram, Florentina Iana, Alexandra Rotărescu, Ana Maria Şimon şi Radu Buzăianu.