La mulţi ani, Oprah! Povestea neştiută a divei de abanos

29 ianuarie, 2016
20th Annual Screen Actors Guild Awards   Arrivals jpeg

Oprah Winfrey a împlinit astăzi 62 de ani

Forţele ei, voluptuoase precum formele trupului, în continuă schimbare, a ei, cât şi-a lumii întregi, izvorăsc dintr-un trecut atât de aspru, că cicatricile s-au topit într-o piele impenetrabilă. După chipul şi asemănarea eroilor mitici, O. e definiţia clară a sensului suferinţei.

„Ţin minte că, atunci când am deschis şcoala pentru fete, i-am spus Mayei Angelou, care e o mamă pentru mine: «Asta va fi moştenirea mea – şcoala», iar ea mi-a zis: «Nici n-ai idee care va fi moştenirea ta…»“ Sună arogant? E purul adevăr. Modestia şi mândria alterează spiritul, asumarea propriilor realizări, nu. Iar ea ştie că e o filă din istoria celor care-au schimbat lumea. Life Magazine a mers până într-acolo, încât a plasat-o într-un top al celor care au schimbat lumea chiar alături de... Iisus Hris­tos! Ori Elvis. E singura în viaţă... „Oprah e o lovitură de graţie, un meniu complet, voluminoasă, obraznică, tare, agresivă, amuzan­tă, drăgălaşă, spirituală, delicată, sinceră, cu picioarele pe pământ şi înfometată. S-ar putea să ştie cum s-ajungă la jugulara lui Phil Donahue“, remarca savuros jurnalistul Howard Rosenburg despre cea care avea să detroneze în câteva luni succesul pionierului talk show-ului, la finalul anilor ‘70.

Singurul miliardar de culoare din America, la ora actuală, s-a născut în sărăcia lucie a unui Mississippi rural, mânjit de rasis­mul anilor ’50, dintr-o mamă care abia-şi serbase majoratul. Până şi prenumele i-a fost scris greşit în certificatul de naştere, dat fiind că rudele ei nu ştiau să-l pronunţe corect pe cel iniţial, Orpah (după un personaj biblic). Într-o lume în care nici nu ştiam de existenţa acestui prenume, Oprah a devenit simbolul uneia dintre cele mai influente şi puternice femei din istorie. La 61 de ani, aniversează cinci ani de când s-a despărţit de „marea dragoste a vieţii sale“. Sau, mai bine zis, singurul „copil“ pe care l-a avut: emisiunea cu care a intrat în istorie, The Oprah Winfrey Show, cu zeci de milioane de spectatori din 150 de ţări, timp de 25 de ani. E adevărat, Oprah nu are copii biologici şi îşi asumă asta firesc. „Nu am regrete. Nu cred că aş putea avea şi viaţa asta, şi copii. Una dintre lecţiile pe care le-am învăţat este că trebuie atâta sacrificiu şi atenţie pentru a fi o mamă bună. Nimic din trecutul meu nu m-a pregătit pentru asta“, mărturisea ea într-un interviu pentru site-ul ce-i poartă numele.

Subiect fierbinte pentru tabloide. Chiar toamna trecută, National Enquirer anunţa dramatic: „Minciunile lui Oprah, dezvăluite de fiul secret!“. Calvin Mitchell (35), tatăl a doi copii, cunoscut acum drept fiul adoptat de regina filantropiei, a vândut povestea sa presei, după ce-a fost fotografiat pe 15 octom­brie acostând-o pe O. chiar în faţa intrării în Teatrul Ed Sullivan. „Am apelat la presă fiindcă doar aşa puteam să-i atrag atenţia. Tot ce am vrut a fost s-o întreb pe Oprah: «De ce m-ai părăsit?»“, a decla­rat acesta, întristat de faptul că „mama“ sa l-a evitat ca pe-un străin. Adevărul l-a scos la lumină chiar mogulul media, văzând că poves­tea ia amploare. L-a cunoscut pe Calvin pe când acesta avea 11 ani, la filmările din Chicago ale peliculei în care-a jucat ea, There Are No Children Here. Ironic, nu? Dornică de a-l salva din mediul defavori­zat, i-a acoperit cheltuielile şase ani, până când Calvin şi-a abando­nat studiile la 17 ani. „N-a fost niciodată fiul meu. Nu l-am adoptat. A fost doar un copil cu care s-a întâmplat să mă împrietenesc şi pe care l-am ajutat. Am oferit o casă întregii familii, i-am găsit un job mamei şi m-am străduit să-l încadrez în învăţământ, înscriindu-l la două şcoli. A refuzat. Şi-atunci am spus că-mi ajunge! Şi nu mă simt rănită. E prea mult. Dar dezamăgită, da!“, a punctat vedeta pentru Entertainment Tonight. Şi, cum educaţia este steaua sub care a stat chiar viaţa lui Oprah la aceeaşi vârstă, e lesne de înţeles de ce nu l-a iertat şi nu i-a mai oferit banii şi dragostea sa.

În1988, când a slăbit 40 de kg

O dragoste de mamă pe care n-a cunoscut-o niciodată. A deschis ochii pe 29 ianuarie 1954, în sărăcia din Kosciusko, Mississippi. Aproape un accident „nefericit“ rezultat în urma unei singure nopţi de pasiune între Vernita Lee, de 18 ani, şi minerul Vernon Winfrey, care a şi părăsit-o înainte de a-şi cunoaşte fetiţa. Oprah, cum i-a ră­mas prenumele, a trăit primii şase ani cu bunica, Hattie Mae. Erau atât de săraci, că purta rochii croite din saci de cartofi… Nu-i de mi­rare că a devenit batjocura copiilor şi-atunci, şi în liceu. Tot Mae a învăţat-o să citească până la trei ani, iar la biserică, unde citea atât de frumos pasajele biblice, micuţei O. i se spunea „Predicatoarea“. Vorbim de fetiţa care lua interviuri imagina­re păpuşilor din ştiuleţi şi ciorilor de pe gar­duri. Şi-am spune că e o poreclă profetică, dat fiind efectul Oprah de azi. „Oprahfication“ e fenomenul pe care l-a stârnit: cel de confesi­une publică, drept terapie, conform The Wall Street Journal. Declaraţiile despre problemele de greutate, relaţiile abuzive, abuzul sexual i-au conferit imaginea unui altfel de om pu­blic. „Provoacă oamenii să le pese pentru că şi ei îi pasă. Ăsta e geniul, moştenirea ei, cum schimbă ideea de talk show pentru a da o for­mă nouă vieţilor noastre“, scria revista Time.

Anii de coşmar

"Acum câţiva ani, plângeam foarte mult pentru că sunt făcută să mulţumesc pe toată lumea. Cred că e cel mai mare defect al meu: nevoia de-a fi plăcută. Asta din ca­uză că am fost abuzată când eram copil – eram bătută şi nu aveam voie să simt furie sau alte emoţii. Am fost educată să cred că senti­mentele altora sunt mai presus şi singura modalitate de-a fi iubită de cineva e să-i fac pe plac. Mi-au trebuit 56 de ani să trec peste. Şi apropo, în cei 56 de ani, niciodată nu mi-am sunat părinţii să împăr­tăşesc ceva cu ei. Îi venerez pe cei care au simţit dragostea părinţilor de-a lungul vieţii. Ei dau piept cu lumea cu paharul plin. Noi, restul, trecem prin viaţă încercând să-l umplem.“

În 1971, a câştigat titlul Miss Fire Prevention la liceul din Nashville

Vorbele ei dure sunt şi cât se poate de sincere. După cum a măr­turisit într-un episod despre abuzul sexual în 1986, un văr, un unchi şi un prieten al mamei sale au molestat-o pe când avea nouă ani, până când, îngrozită, a fugit de acasă la 13 ani – ca să se întoar­că gravidă… Traumă după traumă, căci băieţelul ei a murit la scurt timp după naşterea prematură. Familia ei a fost atât de disfuncţio­nală încât, după ce s-a mutat înapoi cu mama ei, Vernita, care mun­cea de dimineaţa până seara ca menajeră în Milwakee, s-a trezit că are o soră vitregă, Patricia (care-a murit din cauza dependenţei de cocaină în 2003), iar mai târziu, după un timp în care-a locuit cu tatăl ei, s-a trezit şi cu un frate, Jeffrey (care-a murit din cauza complicaţiilor SIDA în 1989).

Caritatea ei s-a îndreptat mereu spre copiii cu aceeaşi poveste. Prin fundaţia care-i poartă numele, a strâns peste 40 milioane $ pentru a înfiinţa Academia de Leadership pentru fetele din Africa de Sud, în 2007. A donat sute de milioane pentru a oferi burse stu­denţilor săraci, dar şi pentru a ridica 60 de şcoli în 13 ţări, adăpos­turi pentru femei şi centre pentru tineri.

Pentru O., educaţia a însemnat întotdeauna libertate. „Mă rog să fiu de folos pentru ceva mai presus de mine. Iar educaţia a fost alinarea mea, cât am crescut. A fost salvarea mea. Am vrut să ofer asta şi altor fete“, spune chiar ea. Avea s-o descopere când mama ei s-a descotorosit de ea, sătulă că minţea şi-i fura din bani pentru a ţine pasul cu colegii – cei care o batjocoreau pentru că mergea cu autobuzul servitorilor lor afro-americani. Oricum, avea nevoie de o autoritate, iar Vernon, căci la tatăl ei a trimis-o din nou, era pe cât de strict, pe atât de încurajator, făcând din educaţia ei o prioritate. Astfel că, nu doar că ajunge cea mai populară fată din liceu şi Miss Black Tennessee, dar şi o studentă eminentă. La balul liceului cu­noaşte şi prima iubire, Anthony Otey, care a păstrat de la O. sute de bileţele de dragoste (a fost şi el invitat în emisiunea ei). S-au gândit şi la o nuntă, dar cum avea să declare acesta: „Dintotdeauna am ştiut că ea era destinată pentru o viaţă mai bună decât i-aş fi pu­tut-o oferi eu“. Şi s-au despărţit de Ziua Îndrăgostiţilor, în ultimul an de liceu. Deja, atunci, Oprah lucra la primul ei job ca reporter la WVOL, un post de radio local, ajungând prima femeie reporter de culoare din Nashville!

„The Queen of All Media“

E o femeie care a evoluat din nimic în cea mai puternică, cred, din lume. Oricine trece prin platoul ei de filma­re, beneficiază de pe urma ei. Are un public fidel, are credibilitate, are talent şi a reuşit de una singură să fie incredibil de bogată şi de puternică“, spunea Bill O’Reilly despre Oprah, care ajunsese deja în timpul facultăţii, la 22 de ani, co-prezentatoare a unei emisiuni,

. În câteva luni, au ajuns de pe ulti­mul loc pe primul – succesul care a transformat-o în gazda propriei emisiuni-fenomen,

. „Oprah e mai directă decât Donahue, mai spirituală, mai pură şi rezonează mult mai bine cu audienţa sa, dacă nu chiar cu lumea întreagă“, remarca şi Les Payne de la

. Pentru că a avut ceva special. „Puţini sunt cei care-ar fi pariat pe reuşita lui Winfrey de-a avea cel mai popular show. Într-un domeniu dominat de bărbaţi albi, e o femeie de culoa­re de o măreţie incontestabilă. Îi lipseşte duritatea, dar compensea­ză cu o curiozitate asumată, umor de calitate şi, mai presus de toate, empatie. Invitaţii cu poveştile lor triste reuşesc să aducă o lacrimă în ochii ei, (…) iar ei se trezesc adesea că dezvăluie lucruri pe care nu le-ar fi spus nimănui altcuiva, darămite unei audienţe naţionale. E ca o şedinţă de terapie în grup“, scriau cei de la

.

Cu prietena cea mai bună, Gayle King

În inversă proporţionalitate cu succesul ei ameţitor se află viaţa personală. Lipsa unei familii iubitoare a adus-o în relaţii bolnăvi­cioase şi în pragul depresiei. Chiar la câteva luni după Otey, a trăit „prima iubire intensă pentru care şi-ar fi dat viaţa“, spune jurnalis­tul George Mair. William „Bubba“ Taylor era un student căruia i-a găsit job tot la radioul în Nashville, dar pentru care „a făcut totul să-l păstreze, l-a implorat în genunchi să plece cu ea“. Din păcate, mutarea ei i-a despărţit. „Am ţinut mult unul la celălalt. Am împăr­tăşit o dragoste profundă, de neuitat“, îşi aminteşte Oprah. Confor­tul l-a găsit în braţele muzicianului John Tesh, dar a părăsit-o, ruşi­nat de diferenţele rasiale. Poate acesta a fost şi motivul pentru care, spune fosta ei mamă vitregă, Oprah a rămas cu o doză de rasism. „Vernon mi-a spus adeseori că, dacă Oprah ar vrea să-şi schimbe culoarea pielii, ar face-o mai deschisă, rasa înseamnă mult pentru ea. (...) Când am vizitat-o în Chicago, a strigat în glumă: «Negri în casă, negri în casă!»“, a povestit anul trecut Barbara Winfrey într-un interviu exploziv pentru MailOnline. Poate că aceasta a vrut să se răzbune prin aceste dezvăluiri, după ce a rămas fără casă în urma divorţului de tatăl vedetei. Casa în care locuia era trecută pe numele lui Oprah... „Am rămas cu mobila, dar după ce am plătit taxele şi avocaţii, nu mai am niciun ban, nicio pensie, nimic“ – iată de ce s-a şi întors cu mărturisiri neplăcute despre fosta fiică vitregă, doar-doar va mai câştiga ceva de pe urma ei. A atins chiar şi subiectul infidelităţii şi bisexualităţii lui Oprah, spunând că vedeta petrece mai mult timp cu Gayle, prietena ei şi editorul revistei sale, decât cu Stedman, cel care-i e logodnic de 30 de ani. „Gayle e mereu cu ei. Nu ştiu niciun bărbat care să accepte asta“, spune Barbara, care crede că relaţia celor două e nesănătoasă. Într-o excursie pe Mediterană, îşi aminteşte că „erau mereu ei – Oprah, Stedman şi Gayle. Toţi trei împreună. Pentru mine era prea bizar. (…) Ştiu doar că anii aceştia, Gayle a fost mai prezentă lângă Oprah decât Stedman“.

Ce-i drept, chiar Oprah a acceptat să parodieze acest zvon în emisiunea rivalei sale, Ellen DeGeneres. „Înţeleg de ce oamenii cred că suntem gay. Nu există o definiţie pentru acest tip de legătură între femei. Cum să fie două femei atât de apropiate, fără a fi impli­cate sexual? Doar că eu am expus tot ce era de expus despre mine. Totul e public. Oamenii cred că mi-ar fi ruşine dacă aş fi gay? Oh, vă rog!“, a spus prezentatoarea, atunci. Dar Barbara crede şi despre relaţia cu Stedman Graham că e doar un cocteil strategic de secrete, comoditate şi bani, povestind cum vedeta ar fi plătit bodyguarzii să stea cu ochii pe orice mişcare a logodnicului. Lucruri greu de crezut despre o femeie atât de sensibilă şi de sinceră privind imperfecţiu­nile sale umane, nu?

Cu Stedman Graham are o relaţie din 1986

O iubire de 30 de ani

Până la Stedman, cu care are o relaţie din 1986, viaţa amo­roasă a lui Oprah a fost un carusel emoţional din care nu putem şti dacă şi-a revenit complet. Căci, de-a lun­gul anilor, semne ale suferinţei au tot existat, iar detalii misterioase au apărut şi într-o biografie. Multe dintre relaţiile gazdei TV au fost dezbătute suculent în biografia neautorizată scrisă de jurnalista Kitty Kelley – care-a mai scris astfel de cărţi despre Jackie Kennedy, Liz Taylor, Frank Sinatra. Însă O. a preferat să fie ea cea care vorbeşte deschis despre traumele sale. „Motivul pentru care m-am îngrăşat atât de mult e pentru că am avut o istorie tristă de relaţii abuzive cu bărbaţi în care am căutat validare. Aveam nevoie să mă placă toată lumea, pentru că nu mă plăceam eu. Aşa am ajuns cu aceşti bărbaţi cruzi şi egocentrişti care spuneau că sunt egoistă, şi eu le mulţumeam şi le deveneam recunoscătoare. Nu simţeam că merit altceva“, a ad­mis miliardara. Excepţie a fost Lloyd Kramer. „Omul acela m-a iubit şi când cheleam! A fost minunat. A fost cu mine cât am trecut prin experienţa aceea demoralizatoare. Cu el am avut cea mai distractivă relaţie“, avea să povestească ea despre perioada în care lucra în timpul facultăţii, iar managerii WJZ-TV erau nemulţumiţi că îi cădea părul din cauza permanentului prost făcut. Era, însă, doar alt bărbat care venea şi pleca din viaţa ei, căci angajarea lui Kramer la NBC în New York a trimis-o în braţele altuia. De data aceasta, timp de patru ani cu un bărbat însurat care n-avea de gând să-şi părăsească nevasta. „Nu locuiam cu el, dar credeam că sunt un nimeni fără el. Cu cât mă respingea mai mult, cu atât îl doream mai mult. Eram epuizată, lipsită de putere. În final, m-am trezit în genunchi, implorându-l“, povesteş­te Oprah despre relaţia care avea s-o aducă în pragul sinuciderii. Pe 8 septembrie 1981, îi scrisese prietenei sale, Gayle, un bilet de adio în care o ruga să îi ude florile. „Nu puteam să mă sinucid, mi-a fost frică din minutul în care am scris asta. Ceva foarte bun s-ar fi putut întâmpla şi nu voiam să ratez asta“.

Din nou, sună profetic, însă bruneta avea să mai aştepte până să fie încoronată regină şi să-şi găsească regele. Şi-a trebuit să treacă peste alte provocări, după acelaşi tipar. S-a confesat şi-n talk show-ul ei despre un iubit misterios care a obsedat-o atât de mult, că pri­zau cocaină împreună. „Nu drogul în sine era problema, ci faptul că eram dependentă de el. Nu exista nimic ce nu puteam face pentru bărbatul ăla“. Droguri ar fi consumat şi în braţele lui Randolph Cook, cu care ar fi locuit câteva luni în 1985. Acesta a scos o carte despre cum O. l-a învăţat să fumeze crack, cum făcea drogată emisiunile în anii ’80. Despre tipul acesta, mulţi au conchis că e o glumă, fiind disperat de-a stoarce bani de la o fostă iubită.

Pe acelaşi principiu ar fi acţionat şi regizorul haitian Reginald Chevalier, pe care l-a cunoscut în perioada în care ea avea 32 de ani şi se bucura de succesul ca actriţă debutantă – fiind nominali­zată la Oscar şi Globul de Aur pentru rolul secundar din filmul lui Spielberg, The Color Purple. Acesta susţine c-au şi locuit împreună şi că prezentatoarea dorea să se căsătorească. Şi, deşi au amintiri fru­moase împreună – seri romantice, băi cu lumânări şi cine cu vedete – a fost şocat de cum l-a părăsit – schimbând încuietorile aparta­mentului ei din Chicago. Ulterior, s-a răzgândit. „Când mă vedeam cu ea, ştiam că Stedman o curtează“, a spus Chevalier pentru Rada­rOnline, dând vina pe acesta că i-a suflat-o pe O. „Stedman a venit cu o femeie la petrecerea de Revelion şi mi-am dat seama că voia să îmi distragă atenţia astfel.“

Aşa ajungem, în sfârşit, la Stedman Graham, PR, om de afaceri şi tatăl unei fete dintr-un mariaj anterior. „Sunt întrebată mereu: de ce nu te-ai căsătorit cu el? De fapt, m-a cerut de nevastă în 1993, am zis da, apoi mi-am dat seama că îmi doream doar să fiu întrebată, nu să mă mărit efectiv (…) Am discutat despre faptul că, dacă ne-am fi căsătorit, nu am mai fi fost acum împreună. Instinctiv, am înţeles că ceea ce fac eu zilnic nu e ceva tradiţional şi-ar fi fost greu să trăiesc într-un astfel de stil. Iar Stedman e foarte tradiţional. Show-ul a devenit viaţa mea. E copilul meu. Şi-am ştiut că nu sunt genul de femeie care vine acasă şi pune mâncarea pe masă. Fac asta când am chef. Dacă nu, există nişte cereale pe undeva, îţi iei o banană şi aia e.“ Şi, cu toate că relaţia lor a început în acelaşi an în care a început propriul talk show, povestea lor continuă lin, după 30 de ani.

Medaliată de Barack Obama

Foto: guliver/getty images/splash news/rex features, photoland/wenn.com/corbis images/album



Recente pe Ok! Magazine

Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg