Lady Gaga, desfigurată după accident!

Actualizat:

După ce, în urmă cu două zile, a fost lovită din întâmplare în cap de unul dintre dansatorii ei, cântăreaţa a postat o fotografie pe pagina ei de Twitter, pentru ca întreaga lume să vadă cum arată.

După ce, în urmă cu două zile, a fost lovită din întâmplare în cap de unul dintre dansatorii ei, cântăreaţa a postat o fotografie pe pagina ei de Twitter, pentru ca întreaga lume să vadă cum arată.

Vedeta a primit o lovitură zdravănă cu un par, de la unul dintre dansatorii ei, în timp ce-şi făcea numărul pe scenă, iar acum îşi revine de pe urma accidentului. Ea a postat o fotografie cu vânătaia cu care s-a ales şi câteva cuvinte adresate admiratorilor ei: „Îmi revin după câteva ore bune de somn. Încă ezit dacă să ies sau nu din casă cu vânătătaia asta, de teamă să nu fie percepută ca fiind de prost gust. Mulţumesc pentru mesajele voastre! Mă simt în continuare puţin ameţită, dar tot mai bine pe zi ce trece.”

foto: Twitter



Recente pe Ok! Magazine

Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg