Lady Gaga, o pin-up-girl la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris

Artista a oferit publicului un moment autentic de cabaret, cu o ușoară inspirație din clipul „Material Girl” semnat de Madonna.

Lady Gaga, o pin up girl la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris   Instagram (13) jpg

Lady Gaga a fost aseară în centrul atenției la Paris, oferind publicului momentul său de aur din cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024. Apariția sa era așteptată încă de acum câteva zile, când se discuta de un posibil duet cu Céline Dion, eventual pe simbolica piesă „La vie en rose” a lui Edith Piaf, care ar fi fost programat să încheie show-ul. Toate, însă, s-au dovedit a fi speculații, cu excepția faptului că artista canadiană chiar a încheiat spectacolul parizian cu o prestație incredibilă, tot din repertoriul iconicei artiste franceze, „L'hymne à l'amour”.

Dar până la spectaculoasa revenire pe scenă a lui Céline Dion, Lady Gaga a hipnotizat publicul cu un număr de cabaret. De la costumația sa flamboaiantă, cu o trenă neagră cu pene de struț - care i-a servit doar pentru a-și face monumental intrarea, după care a abandonat-o pentru a rămâne într-un body cu mănuși lungi, ca o adevărată pin-up-girl - și până la alaiul de dansatori care au roit în jurul ei cu pampoane roz, ca de majorete, spectacolul părea o adaptare a celebrului „Material Girl” semnat de Madonna.

Lady Gaga și-a salutat publicul în franceză și a continuat să cânte în limba țării gazdă, așezându-se și la pian și oferind un show de revistă la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris.

Din păcate, din cauza ploii, unul dintre dansatorii săi a alunecat pe platforma construită pe cheiul Senei, cu vedere la Catedrala Notre Dame, însă s-a repliat rapid și și-a continuat profesionist numărul, nelăsând să se întrevadă incidentul. Cei foarte atenți au surprins, însă, momentul și l-au viralizat pe internet.

Ce spune Lady Gaga despre invitația de-a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris? „Mă simt foarte recunoscătoare că am fost invitată să deschid Jocurile Olimpice 2024 de la Paris din acest an”, spune ea. „Totodată, sunt copleșită că am fost rugată de comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice să cânt un cântec francez atât de special - un cântec care să onoreze poporul francez și istoria sa extraordinară de artă, muzică și teatru. Acest cântec a fost cântat de Zizi Jeanmaire, născută la Paris, o balerină franceză, care a cântat celebrul „Mon Truc en Plumes” în 1961. Titlul înseamnă „My Thing with Feathers”. Și nu este prima dată când ne întâlnim. Zizi a jucat în musicalul lui Cole Porter „Anything Goes”, care a fost prima mea lansare de jazz.”

„Deși nu sunt un artist francez, am simțit întotdeauna o legătură specială cu francezii și cu muzica franțuzească - nu mi-am dorit nimic mai mult decât să creez un spectacol care să încălzească inima Franței, să celebreze arta și muzica franceză și, cu o ocazie atât de importantă, să le amintească tuturor de unul dintre cele mai magice orașe de pe pământ - Paris. Am închiriat pompoane din arhiva Le Lido - un adevărat teatru francez de cabaret. Am colaborat cu Dior pentru a crea costume personalizate, folosind pene muiate natural. Am studiat coregrafia franceză, care a dat o tentă modernă unui clasic francez. Am repetat neobosit pentru a studia un dans francez vesel, punând la punct câteva abilități vechi - pun pariu că nu știați că am dansat la o petrecere franțuzească din anii '60 din Lower East Side când eram la început de drum! Sper să vă placă acest spectacol la fel de mult ca și mie. Și tuturor celor din Franța, vă mulțumesc foarte mult pentru că m-ați primit în țara voastră pentru a cânta în onoarea voastră - este un cadou pe care nu îl voi uita niciodată! Felicitări tuturor sportivilor care participă la Jocurile Olimpice din acest an! Este onoarea mea supremă să cânt pentru voi și să vă încurajez!! Vizionarea Jocurilor Olimpice mă face întotdeauna să plâng! Talentul vostru este inimaginabil. Să înceapă jocurile!”

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (61) jpg
CHUANDO TAN modelul de 60 de ani Instagram jpg
Cuplu imparte plapuma - somn -pat FOTO Shutterstock
Elena Cârstea la podcastul Lucruri simple cu Horia Brenciu   captură de ecran (16) png
Sydney Sweeney, Instagram (2) jpg
Laura Cosoi, alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, și de cele 4 fiice ale lor, Rita, Vera, Aida și Lara   Instagram 2 jpg
Celine Dion a făcut marele anunț   captură de ecran (3) png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
De Niro anti Trump, Profimedia (2) jpg
Dan Capatos la Cancan Exclusiv   captură de ecran (2) png
Priscilla Presley și Sarah Ferguson foto profimedia jpg
blestemul Oscarurilor  jpg
eveniment degustare cozonaci și pască la Boutique du Pain Dorobanți jpg
Elena Cârstea la podcastul Despre femeie cu Mihaela Tatu   captură de ecran (3) png
Meryl Streep, Anne Hathaway, 2026, profimedia 1064060615 jpg
stewardesa jpeg
Jennie Garth, Shannen Doherty, Tori Spelling în Beverly Hills 90210, Profimedia (3) jpg
FotoJet (74) jpg