Laura Cosoi a sărbătorit Paștele catolic duminică. Actrița, fericită la slujbă alături de soț și copii

Actualizat:
Laura Cosoi Paste jpg

Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au sărbătorit duminică Paștele catolic. Actrița a mers la slujba de Înviere însoțită de toate cele trei fetițe ale cuplului pe care îl formează cu Cosmin Curticăpean din 2015.

Cei doi sunt unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc și au o multitudine de motive pentru care sunt recunoscători Cerului. În primul rând, cele trei minuni de fetițe. 

Pentru mezina Lara, aceasta a fost prima slujbă de Înviere, iar Laura Cosoi a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de socializare: ”Să păstrăm în suflet toată viața lumina primită în această seara! A fost prima slujbă de Înviere pentru Rita și mi-a amintit cu atâta drag de cum era această seară pe vremea când eram de vârsta ei. Biserica romano catolica din Iasi, procesiunea, drumul pana acasă când păzeam lumânarea ca să nu se stingă, oule roșii care ne așteptau pe masa din sufragerie, rugăciune, pianul, familia adunată în jurul lui… Azi cam tot așa, 35 de ani distanță, retrăiesc emoțiile ca și cum s-ar fi întâmplat ieri. Mulțumesc, Rita bună!”, a scris Laura Cosoi pe Instagram.

Întreaga familie a întâmpinat vestea învierii Domnului la Catedrala catolică Sacre Coeur, la slujba ținută de cunoscutul părinte catolic Francisc Doboș, devenit paroh al bisericii catolice din București în septembrie 2021.

Laura Cosoi îndeamnă toate mămicile să facă în așa fel încât să nu uite de ele și să se iubească pe ele însele cât pot de mult. Multe persoane s-au mirat de curajul soților Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean de a-și lua de fiecare dată copiii cu ei în călătorii, indiferent cât sunt de mici.

Actrița a explicat că frica nu-și are locul la ei în familie și-au propus să-și învețe fiicele de mici să iasă, să se expună, să călătorească.

La începutul anului, Laura Cosoi a împlinit 41 de ani departe de casă, iar micuța Lara, la doar câteva lunițe, și-a însoțit familia până în îndepărtatul Vietnam.

Rita, Vera și Lara sunt cele trei fiice ale cuplului Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg