Laura Cosoi povesteşte cum decurge a doua sarcină, în izolare: "Sunt zile când obosesc repede, mai am şi unele dureri"

Actualizat:
4 laura cosoi insarcinata a doua oara jpg jpeg

Pe 8 martie, Laura Cosoi anunţat că este însărcinată cu al doilea copil. Timpul trece trepede, iar ea se apropie de al treilea trimestru de sracină. Cum decurge totul? 

Anul acesta, peste câteva luni, Laura Cosoi va trăi o altă mare bucurie, venirea pe lume a celui de-al doilea copil. Ea şi soţul său, Cosmin Curticăpean, vor avea încă o fetiţă, Rita, surioara cea mare, va avea o parteneră la joacă. Vedeta se apropie de finalul celui de-al doilea trimestru de sarcină şi a povestit tuturor, dar în special mămicilor cum a fost această perioadă pentru ea. 

Toată familia e în izolare, aşa că Laura Cosoi se bucură de timpul liber petrecut acasă, găteşte, se iută la filme şi merge regulat la medic. Se simte foarte bine, dar uneori mai şi oboşeşte: "Mulţumesc lui Dumnezeu, cel de-al doilea trimestru se apropie de final şi pot spune că a fost o perioada bună. Sunt, într-adevăr şi zile când obosesc mai repede, când mai am unele dureri, nu pot să fac efort fizic foarte mult, dar per total sunt bine. Aş fi vrut să fac mai multă mişcare, dar din păcate îmi rămân doar exerciţiile pe saltea, în faţă televizorului, cele de respiraţie, în curte şi stretching dimineaţă. Îmi e dor să o ridic pe Rita în braţe şi să ne plimbam mai mult aşa, dar trebuie să fiu prudenţă cu lucrul acesta, pentru că ulterior am dureri de burtă. Însă, fetiţă noastră cea mică e bine. Am făcut ecografia pentru cel de-al doilea trimestru, iar medicul a zis că se dezvoltă frumos şi e în parametrii normali.", a scris Laura Cosoi aici, pe blogul său. 

Laura Cosoi are grijă la alimentaţie pe parcursul sarcinii

Va avea curând încă o fetiţă, dar este atentă şi la silueta sa. Chiar şi însărcinată, Laura acordă o mare importantă alimentaţiei. După ora 18.00 nu mai mănâncă nimic: "Am două mese consistente pe zi, dimineaţă şi în jur de 17.00, 17.30 · Gustările constau în morcov crud, fructe proaspete sau uscate, seminţe, alune, migdale etc. În perioada această iau şi vitamine · Unele fructe balonează. Pe acelea nu le consum după ora 17.00 · După 18.00 nu mai mănânc nimic · Seară beau un ceai, iar dacă chiar simt nevoia să mănânc ceva, iau un un biscuite fără zahăr · Mănânc multe salate şi crudităţi · Îmi fac smoothie-uri · Beau multă apă"

Cum o pregăteşte pe Rita pentru venirea pe lume a surioarei sale? 

Laura Cosoi e o mamă responsabilă, se îngrijeşte atent, dar e cu ochii şi pe cei din jurul său, mai ales pe fiica Rita. O pregăteşte de pe acum pentru venirea pe lume a mezinei familiei. 

"Cu Rita am creat un adevărat ritual. Nu trece nicio zi să nu o pregătim pentru venirea pe lume a surioarei ei. Încercăm, aşa cum putem, să nu fie un şoc prea mare, deşi diferenţa de vârstă dintre ele nu e semnificativă. Iar dacă la început credeam că Rita nu înţelege despre ce e vorba, acum înţelege foarte bine. Ştie clar că la un moment dat va veni cineva în casă – nu ştiu dacă înţelege că nu va mai pleca – dar a priceput că va fi un bebe cu care ea o să se joace.", a mai scris Laura Cosoi.

1 laura1 jpg jpeg

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg