Laura Cosoi şi Cosmin au sărbătorit cinci ani de când au decis să formeze o familie

Actualizat:
5 laura1 jpg jpeg

Laura Cosoi şi Cosmin deveneau în urmă cu cinci ani o familie. Cei doi au marcat acest eveniment cu două petreceri de nuntă, una dintre ele a avut loc la Iaşi, iar cealaltă la Târgul Mureş, special pentru rudele mirelui. Astăzi, actriţa îşi aminteşte cu emoţie de momentul în care a primit cererea în căsătorie.

"În urmă cu cinci ani, când m-am aşteptat mai puţin, iubitul meu m-a cerut de soţie. Din acest moment încep un nou capitol în viata mea, alături de bărbatul care mă face fericită. Cosmin a ales cadrul perfect – biserica romano-catolică în care am fost botezată. Eram doar noi doi şi, în timp ce mă rugam, am auzit pe fundal melodia noastra. Am deschis ochii şi în jur erau deja adunate familiile noastre. Printre lacrimi de fericire, sub privirile emoţionate ale celor dragi, ţinându-l de mână pe Cosmin, am spus Da!", a scris Cosoi pe o reţea de socializare.

3 laura3 jpg jpeg

Aztăzi, cei doi se pregătesc să îşi strângă în braţe cel de al doilea urmaş. Laura este însărcinată în 17 săptămâni. "De ziua mea, pe 2 ianuarie, ştiam că în vară vom fi patru şi a fost o aniversare emoţionantă, cu atât mai mult cu cât în urmă cu 2 ani, fix de ziua mea, am anunţat că vom avea o fetiţă, pe Rita".



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg