Legătura neştiută dintre Ilie Năstase şi Joe Biden, actualul preşedinte SUA. "Mă duc să îl vizitez la Casa Albă"

Actualizat:
3 ilie nastase si joe biden jpg jpeg

Ne mândrim în întreaga lume cu Nadia Cămâneci, cu Simona Halep, cu Ion Ţiriac, cu Gheorghe Hagi, dar şi cu Ilie Năstase. Mare campion l-a cunoscut pe Joe Biden cu ani în urmă, iar acum vrea să îi facă o vizită la Casa Albă. 

E recunoscut la nivel internaţional datorită talentul său pe terenul de tenis. A câştigat o mulţime de turnee, avea şi are în continuare milioane de fani printre care ne numără şi multe nume celebre. Nu vorbim de cele de la noi din ţară, ci de cele de peste hotare. Ilie Năstase l-a cunoscut pe Donald Trump, dar şi pe Joe Biden, actualul preşedinte SUA. Cei doi s-au întâlnit la în România, în 2014. Ilie Năstase a rememorat momentul:

„El a venit aici acum câţiva ani, în vizită, şi eu candidam pentru postul acela de senator. M-a sunat domnul Ponta, era prim-ministru atunci. Că Joe Biden vrea să mă salute, să mă vadă. Eu nu îl cunoşteam, dar el mă ştia. Eram îmbrăcat în haina militară, tocmai dezvelisem statuia lui Brâncoveanu. Si m-am dus aşa îmrăcat, în militar, iar agenţii Secret Service nu m-au lăsat să intru la început. Stăteam jos acolo şi m-au chemat imediat. Tocmai terminaseră întrunirea şi au ieşit afară toţi. A venit spre mine omul: ‘Ilie, nu-mi vine să cred, eşti general? Dacă îmi las şi eu părul lung, mă faceţi şi pe mine general al Armatei Române?. (...)  Apoi am plecat cu maşina, aveam un Citroen vechi. După 10 minute mă sună ambasadorul: ‘Domnule Năstase, vrea domnul Biden să vorbească cu dumneavoastră la telefon’: ‘Ilie, am uitat să îţi spun, eu joc tenis. Aş vrea să îmi dai şi mie cadou o rachetă’. Şi m-am dus acasă, am luat racheta, i-am dus-o la ambasadă. Şi zice: ‘Dar asta ce rachetă este, ce ai câştigat cu ea?’. Normal, eu nu eram prost să îi spun Wimbledon sau Roland Garros. I-am spus: ‘US Open, bineînţeles!”, a povestit Ilie Năstase pentru prosport.ro. 

Acum, Ilie Năstase îşi doreşte să îl viziteze pe Joe Biden când se va instala la Casa Albă. Noul preşedinte american i-a mulţumit lui Ilie Năstase în 2014 pentru gestul făcut printr-o scrisoare: „Mi-a trimis o scrisoare atât de frumoasă! Ai văzut, vorbeşte de prietenia dintre România şi SUA! Acum vreau să îi scriu şi eu o scrisoare şi mă duc să îl vizitez la Casa Albă. Dacă el a vrut să mă cunoască, vreau să merg şi eu la Casa Albă”.

Iată conţinutul scrisorii:  „Dragă Ilie, îţi transmit sincere mulţumiri pentru racheta norocoasă de Grand Slam. Dedicaţia, dragostea ta şi contribuţia la dezvoltarea tenisului sunt apreciate în întreaga lume.

Cadoul este un simbol veritabil al muncii, perseverenţei şi determinării pe care le-ai depus în carieră. Văd aceleaşi calităţi şi la compatrioţii tăi, iar Statele Unite se mândresc cu un aliat precum România. Din nou, mulţumesc pentru că te-ai întâlnit cu mine, dar şi pentru cadou”.

1 ilie nastase jpg jpeg

Ilie Năstase a cheltuit 15.000 de dolari într-o singură noapte: "M-am întors acasă cu autobuzul"

Ilie Năstase a făcut furori în lumea tenisului. E unul dintre cei mai cunoscuţi sportivi ai României, unul care e recunoscut la nivel internaţional. A dus o viaţă de care este mândru, nu se jenează nici cu escapadele sale, când a cheltuit 15.000 de dolari într-o singură noapte. Ce a făcut? S-a retras în urmă cu ani de zile din lumea tenisului, nu mai joacă, dar rămâne unul dintre cei mai spectaculoşi jucători. Ilie Năstase are acum 74 de ani, s-a căsătorit recent, şi continuă să uimească cu declaraţiile sale.

Celebrul Ilie Năstase a dezvăluit că, după câştigarea primului Masters, la Paris, în 1971, a petrecut întreaga noapte într-un club, cheltuind întreg premiul, care se ridica la 15.000 de euro. Din cauza petrecerii îndelungate şi costisitoare, Ilie Năstase a fost nevoit să revină acasă cu autobuzul.

Foto: Facebook, Colaj



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg