Lenny Kravitz, un american la Paris

După turneul american cu Guns N’Roses din această vară, Lenny se întoarce tot în oraşul inimii lui, capitala Franţei. Acolo unde şi-a trăit marea iubire şi unde azi îşi gândeşte cel mai bine proiectele de design interior, unul dintre hobby-urile care-i umplu timpul în aşteptarea unei noi mari iubiri...

Pasiune în imagini. Artistul a avut o serie de expoziţii cu fotografiile făcute de el chiar celor care-l fotografiau.

„M-am îndrăgostit de Paris din prima clipă când am pus piciorul acolo“, povesteşte Lenny. „Se în­tâmpla în 1989, anul lansării mele, când tocmai semnasem cu Virgin Records.“ La Paris se simte ca la el acasă... Poate şi pentru că franţuzoaicele sunt mai pe gustul lui... Dar şi francezii îl iubesc. În 2011, Franţa l-a decorat ca ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor. De altfel, europenii, în gene­ral, au fost cei care i-au înţeles din prima clipă feelingul retro al muzicii, pe care americanii l-au respins la început. Dar tocmai acest aer vintage l-a plasat printre greii rockului, Lenny deţinând un record încă nedepăşit în categoria sa: a câşti­gat patru ani consecutiv premiul Grammy pen­tru cea mai bună prestaţie vocală rock. Dar nu doar vocea inconfundabilă şi trofeele l-au trans­format în star, ci şi solo-urile de chitară şi liniile melodice ale atâtor hituri ca It Aint Over Till Its Over, I Belong To You, Always on the Run, If you can’t say no, Believe in Me, Mr. Cab Driver, Let Love Rule, Can’t Get You Off My Mind ori mai recentul Chamber. Apoi stilul lui vestimentar atât de cool, născut din muzica pe care o compune, abdome­nul acela perfect compartimentat în pătrăţele, pielea lui caramelizată şi privirea aceea atât de pierdută şi atât de intensă în acelaşi timp... Toate fac parte din aura lui de idol, iar senzualitatea sa exotică, pe care a împrumutat-o şi muzicii sale, l-au transformat într-un zeu rock, din categoria lui Michael Hutchence: un erou cu chitara în mână, care trăieşte în lux, are trofee peste trofee, maşini cool şi femei frumoase. Fiindcă da, parte din succesul lui este şi CV-ul amoros din care nu lipsesc nume de femei celebre.

Şi, la drept vorbind, ce star rock mai potrivit pentru incidentul de anul trecut de pe 4 august, când i s-au rupt pantalonii de piele chiar pe scenă, în timpul unui concert din Stockholm, eliberând bijuteriile nemascate de lenjerie intimă? Inciden­tul acesta se potriveşte atât de bine cu imaginea de sex simbol a lui Lenny şi încărcătura erotică a celor mai recente clipuri ale sale, Chamber şi The Pleasure and The Pain de pe cel de-al zecelea album, Strut, lansat în 2014, încât ar fi putut fi foarte bine şi o schemă de PR. Iar fiindcă „aniversăm“ un an de la revelatorul incident care a dat dimensiunile perfecte... ale sex simbolului nostru, am cercetat şi am descoperit că n-a fost o întâmplare! Lenny nu obişnuieşte să poarte lenjerie intimă, iar în adoles­cenţă, când deja nu mai locuia cu părinţii, mama lui îi trimitea de două-trei ori pe an un pachet cu chiloţi noi, în semn de protest pentru ceea ce con­sidera a fi un obicei nesănătos. Iar Lenny îi arun­ca... Avea deja vreo 16 ani când făcea asta şi pleca­se de acasă, fugind de sterilitatea mediului în care crescuse. Nu era, însă, şi un mediu sărac.

Să nu vă-nchipuiţi că Leonard Albert Kravitz s-a luptat cu lipsurile până a ajuns unde e azi. Din contră. Născut chiar în Manhattan, este fiul lui Roxie Rocker, vedeta de culoare a serialului TV The Jeffersons din anii ’70, şi al lui Sy Kravitz, producător de succes la NBC. Un cuplu interrasial, care s-a lovit de multe prejudecăţi la acea vreme. Sy fiind în acelaşi timp şi un promoter cu greutate în lumea jazz-ului, şi-a crescut fiul într-un mediu muzical din care făceau parte prieteni ca Duke El­lington, care chiar i-a cântat „La mulţi ani!“ micului Lenny de doar cinci anişori. „La 11 ani, am plecat la Los Angeles, atunci când mama a obţinut rolul din The Jeffersons. Aşa am ajuns să petrec timp cu skateboarderi şi să ascult prima dată Led Zeppe­lin, Jimmi Hendrix şi apoi chiar Kiss“. Astfel, mi­xul muzical din care şi-a tras mai târziu inspiraţia devenea complet... Iar cum mama sa l-a încurajat spre o carieră muzicală, înscriindu-l într-un cor de băieţi, Lenny a început să-şi şlefuiască şi vocea. Mai târziu, după absolvirea Beverly Hills Highs­chool, Lenny a început să se gândească tot mai intens să se lanseze în muzică.

2013

după ce descoperise infidelităţile aces­tuia şi i le dezvăluise mamei sale, provocând di­vorţul părinţilor lui, Lenny a fost nevoit să accepte ajutorul lui Sy după ce demo-urile lui muzicale fuseseră sistematic respinse fiindcă sunau prea re­tro. Astfel, cu banii lui Sy care plăteau închirierea unui studio, s-a apucat să lucreze la primul album. Pe măsură ce proiectul prindea contur, se mărea şi echipa lui Lenny, inclusiv cu Stephen Elvis Smith, care lucrase cu Roxie Roker la serialul

şi care acum a sărit în barcă pentru a-i ma­nageria cariera. Iar rezultatele s-au văzut, Kravitz trezindu-se cu casele de producţie Warner Bros, Elektra, Geffen, Capitol şi Virgin duelându-se pen­tru el. A semnat cu cei din urmă şi a lansat pe 6 septembrie 1989

. Din acest punct, to­tul a devenit istorie… Fiindcă treptat, exact aspec­tul care i se contesta cel mai puternic – aerul prea retro – a devenit atuul care l-a consacrat.

să devină cu adevărat un rockstar a fost şi viaţa lui sentimenta­lă… Începută chiar în forţă: când, în 1990, el a com­pus şi produs hitul atât de erotic al Madonnei

, presa a explodat, scriind de idila lor. Tabloul era cu atât mai încurcat cu cât rockerul era la acea vreme însurat cu Lisa Bonet, cea care i-a dăruit-o pe fiica Zoë. Altfel spus, artistul se trans­formase în ceea ce urâse mai tare la tatăl său: un bărbat care-şi înşela soţia. Iar Sy avusese drepta­te atunci când îi spusese fiului său: „Vei face şi tu la fel cândva!“. După şase ani de mariaj, Lenny şi Lisa au divorţat. Iar albumele de succes au conti­nuat să apară, ca şi iubirile trăite în atenţia presei mondene…

(1991), cu hiturile

,

şi

, apoi

(1993),

(1995),

(1998),

(2001),

(2004) şi

(2008), au devenit albume aşteptate cu entuziasm de fanii din întreaga lume, deşi de la

încoace, al­bumele n-au mai produs aceeaşi vâlvă.

În paralel, artistul şi-a căutat iubirea în braţe celebre, precum cele ale lui Natalie Imbruglia, Kate Moss şi ale Vanessei Pa­radis, căreia i-a şi produs cel de-al treilea album (despre ea a spus că regretă enorm că i-a lăsat-o lui Johnny Depp). După silfida franţuzoaică, a urmat o brazilian­că voluptuoasă, Adriana Lima, cu care a fost la un pas de a se însura. Cireaşa de pe tort a fost frumoasa lui iubire cu Nicole Kidman, în perioada 2003-2004, când, oricât de discreţi au fost, s-a aflat că se logodiseră. O altă logodnă destinată destrămării, din păcate. Au urmat Marisa Tomei şi Michelle Rodriguez, pentru ca, de la un anumit punct, sătul de petre­ceri sălbatice, iubiri promise şi sfâşiate şi infide­lităţi, Lenny să se reapropie de biserică şi să se retragă din ringul iubirilor vânate de paparazzi. Şi sunt deja ani buni de când se declară celiba­tar, păstrând o tăcere mormântală despre viaţa lui amoroasă. Picătura care-a umplut paharul a fost o noapte la Carlyle Hotel din New York. „Eram cu cineva şi-mi amintesc că m-am trezit a doua zi întrebându-mă ce naiba fac. Şi de ce? Uram sentimentul ăla de gol interior de după sex. În acea dimineaţă, am vorbit cu Dumnezeu şi i-am spus: „Trebuie să mă ajuţi să opresc asta. Vreau să mă opresc!“. Iar din acea zi m-am oprit“, mărturiseşte artistul care s-a temut cel mai tare să nu rămână până la capăt ca tatăl său.

Acum îşi împarte viaţa între Paris şi căsuţa din Bahamas, unde petrece iarna şi unde compu­ne cel mai bine. Acolo va pleca şi iarna viitoare, ca să definitiveze liniile melodice ale viitoarelor piese de pe cel de-al 11 lea album, pe care-l va lansa în 2017. Iar pe lângă muzică, mai are cele trei hobby-uri: actoria (Precious, The Hunger Ga­mes, Zoolander 2), fotografia şi decoraţiunile in­terioare, Lenny având propria companie cu care creează mobilier şi decorează diverse hoteluri şi clădiri publice, în colaborare cu nume grele, pre­cum Philippe Starck. Sunt hobby-uri care l-au ajutat să-şi găsească echilibrul chiar şi în absenţa unei mari iubiri... Dar timp să iubească are. Şi să fie iubit. Îl ajută genele, fiindcă la 52 de ani, arată incredibil. „Am ceva din Dorian Gray“, spune el. „Nu, serios acum, bunicul meu a fost longeviv. A murit la 93 de ani, arătând de 63!“.

foto: guliver/getty images, hepta