Lidia Buble şi Răzvan Simion, pentru prima dată împreună în public!

Actualizat:
Cei doi au zâmbit încontinuu şi nu şi au dat drumul la mână  jpeg

Acum că toată lumea a aflat de povestea lor de iubire, Lidia Buble şi Răzvan Simion nu mai au niciun motiv să se ascundă. De aceea, cei doi şi-au făcut apariţia împreună la cununia religioasă a Ancăi Serea cu Adi Sînă.

Duminică seara, Lidia Buble a venit la nunta Ancăi Serea la braţul iubitului său, simpaticul prezentator de la ”Neaţa cu Răzvan şi Dani”. Cei doi au îmbrăcat ţinute elegante şi au păşit încrezători în biserică, pentru a asista la cununia religioasă a Ancăi Serea cu cântăreţul Adi Sînă.

image

Curios este faptul că dacă până acum cei doi erau sfioşi la vederea unui aparat de fotografiat, de data aceasta cei doi nu au avut nimic de obiectat la vederea fotografilor, ba dimpotrivă. Lidia şi Răzvan au fost extrem de dezinvolţi şi chiar le-au zâmbit fotografilor prezenţi la acest eveniment.

image

Pentru această ocazie specială, cei doi s-au asortat până la cele mai mici detalii. Astfel, Lidia Buble a optat pentru o rochie neagră, fără bretele, în timp ce Răzvan a purtat un sacou vişiniu şi o cămaşă neagră.

image

Sursa foto: Sever Gheorghe



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg