Lindsay Lohan, arestată la domiciliu

Actualizat:

Luna trecută, actriţa a fost condamnată la trei ani cu suspendare, fiind obligată să servească o pedeapsă de 120 de zile în închisoare plus 480 de ore de muncă

Luna trecută, actriţa a fost condamnată la trei ani cu suspendare, fiind obligată să servească o pedeapsă de 120 de zile în închisoare plus 480 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Sentinţa dură a venit după ce LiLo a ajuns din nou în faţa judecătorului pentru că a furat un lănţişor dintr-un magazin de bijuterii şi a încălcat termenii eliberării condiţionate din 2007. Cum, însă, vedeta s-a predat mai devreme gardienilor de la închisoarea Lynwood din Los Angeles, urmarea a fost una cât se poate de benefică pentru ea: autorităţile au decis că îşi poate executa pedeapsa la domiciliu. Astfel, lui Linds i s-a pus o brăţară electronică la una dintre glezne şi a fost eliberată.

Vedeta se află acum în casa ei din Venice (California), pe care nu o poate părăsi până pe 29 iunie. "Este obligată să rămână permanent în interiorul reşedinţei sale", a precizat Steve Whitmore, purtătorul de cuvânt al biroului şerifului din Los Angeles.

Foto: Northfoto



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg