Lovitură uriaşă pentru sportul românesc! Ivan Patzaichin a încetat din viaţă

Actualizat:
5 ivan patzaichin a murit png png

Unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României a încetat din viaţă astăzi, la vârsta de 71 de ani.

Vestea cumplită a dispariţiei marelui campion român a fost dată chiar de familia sa, pe pagina de socializare. "Ivan a plecat. Şi nu se mai întoarce. Familia".

De 3 luni, fostul mare sportiv era internat la Spitalul „Elias”, după ce a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. Starea lui s-a agravat în ultima lună, deşi spera să fie prezent şi la ediţia a zecea a Rawmania Fest. Chiar mâine trebuia să debuteze Caravana Apele Unite ale României - tură de vâslit lent în Delta Dunării, până pe 10 septembrie.

Ivan Patzaichin a câştigat medalii la ediţiile din 1. Canoistul a câştigat 7 medalii (4 de aur şi 3 de argint) la cele 5 Jocurile Olimpice de vară la care a participat şi nici măcar pagaia ruptă nu a putut să îl oprească din drumul spre aurul olimpic (Jocurilor Olimpice de la Munchen din 1972). Cele 11 ediţii ale campionatelor mondiale i-au adus alte 22 de medalii, dintre care 8 de aur. 

"Am vrut să le arăt bunicilor şi părinţilor mei că pot să fiu campion. De la oamenii din sat şi de la ai mei am învăţat să am respect faţă de muncă, faţă de oameni şi de tot ce vrei să faci. Dacă te apuci să faci ceva, fă-l cu profesionalism! Cu ambiţie! Aşa cum trebuie!”, a spus, în 2020, în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”.

Citeşte şi:

Ivan Patzaichin, dublu omagiat de ziua lui FOTO&VIDEO

Prinţul Charles, la Muzeul Satului din Bucureşti, alături de Ivan Patzaichin

FOTO Ivan Patzaichin îşi deschide bar în Tulcea

Ivan Patzaichin, sărbătorit la Teatrul Naţional din Bucureşti

FOTO Ivan Patzaichin şi Corina Ungureanu au purtat flacăra olimpică

11 118761412 3250910751692278 4947851297144195641 n jpg jpeg

Născut la 26 noiembrie 1949, la Mila 23, Tulcea, şi-a petrecut toată copilăria pe canalele Dunării, iar la 18 ani a început să practice canoea de performanţă la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, club la care a fost legitimat timp de 18 ani ca sportiv. După retragerea din activitatea competiţională, Ivan a devenit antrenor la Dinamo, iar apoi la lotul naţional.

Cea mai mare satisfacţie ca antrenor a avut-o în 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney. Elevii săi, Florin Popescu şi Mitică Pricop, au devenit campioni olimpici la C2 – 1000 m, întrerupând şirul de 16 ani fără aur olimpic în această probă.

După retragerea din viaţă sportivă, Ivan Potzaichin a înfiinţat Asociaţia "Ivan Patzachin - Mila 23" şi a dezvoltat proiectul  „Rowmania”, o campanie naţională de promovare a patrimoniului local prin descoperirea României naturale şi promovarea mişcării în aer liber.

14 116433001 3130770740372947 3199182932598747118 n jpg jpeg

În anul 1968 a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, în 1982 pe cel de Maestru Internaţional al Sportului, iar în 1991 pe cel de Antrenor Emerit.

În 1990, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) Juan Antonio Samaranch i-a conferit Ordinul Olimpic de argint.

În 2000 a primit Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în gradul de ofiţer, iar în 2008 a primit Ordinul “Meritul Sportiv” clasa I.

La 1 decembrie 2004, colonelul în rezervă Ivan Potzaichin din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în rezervă.

În 2010 a fost distins cu Decoraţia Regală “Nihil Sine Deo”.

FOTO: arhiva personală, Dan Vezentan, Oana Radu Turcu, Mani Gutau



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg