Lucian Bute revine în ring

Actualizat:
945432 628509710511024 560300975 n jpeg

După intervenţia chirurgicală suferită la mâna stângă, acum câteva luni, pugilistul şi-a reluat antrenamentele şi se pregăteşte să-şi înfrunte din nou adversarii. Primul pe lista de aşteptare este Jean Pascal.

După operaţia suferită la mâna stângă, acum câteva luni, pugilistul şi-a reluat antrenamentele şi se pregăteşte să-şi înfrunte din nou adversarii.

Boxerul Lucian Bute (33) a intrat în sala de antrenamente pentru prima dată după operaţia suferită la mâna stângă, din luna mai.

Atunci, românului i s-au extras din braţ câteva aşchii de os, iar lupta cu Jean Pascal, care ar fi trebuit să aibă loc pe 25 mai, a fost amânată spre sfârşitul lui 2013 sau începutul lui 2014.

image

Anunţul revenirii sale a fost făcut de antrenorul său, Stéphan Larouche, care a scris pe Twitter: „A lovit un sac pentru prima oară din mai încoace. În sfârşit!“, scrie gsp.ro.

În luna iulie, Bute nu-şi dorea decât să se asigure că se va reface sută la sută. „Dacă totul merge bine, vreau să revin în ring cît de rapid posibil. Este o chestiune de timp. Nu resimt nici un fel de presiune, căci este sănătatea mea la mijloc şi trebuie să fiu echilibrat psihic“, spunea fostul campion mondial IBF la supermijlocie.

Foto: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg