Maia Morgenstern, certată de oameni în metrou. De unde a pornit totul

Maia Morgenstern încearcă să se lase de fumat şi se luptă cu o tuse sâcâitoare. Din acest motiv, marea actriţă a avut parte de un incident neplăcut într-un mijloc de transport.

“Încerc să mă las de fumat. Mă rog, Încerc. Fac şi eu acolo nişte efortuleţe, cât de cât. Şi nici nu-i aşa de greu. Am şi rezultate, oho: până acum m-am lăsat de nu ştiu câte ori. Da. Da' acuma, gata! Mă las. E complicat şi sâcâitor. Şi penibil uneori, chiar neplăcut: disconfort, nervozitate, transpiraţii reci, neputinţă, renunţare, sentimente de vinovăţie, insomnie, tremurături...Şi tuse. Tusea aia neplăcută, nesfârşită, dizgraţioasă. Tusea în vremurile acestea e ca un stigmat. Este un stigmat, o pecete, o condamnare: oamenii se uită urât la tine, se îndepărtează, se feresc de tine. Şi e firesc. Pentru mine e firesc. Suntem oameni, suntem vulnerabili, suntem înspăimântaţi. Ne e frică: pentru noi şi pentru ceilalţi. Suntem bântuiţi de sentimente contradictorii. Aşa e, aşa sunt şi eu, nici mai bună, nici mai rea. Deşi...în fine.Mă lupt şi eu cu starea de confuzie, de dezorientare, de neîncredere. Depresie? Să nu folosim cuvinte mari, să nu abuzam. Şi vreau să mă las de fumat. Şi vreau să evit derapajele. Vreau sa evit derapajele. Şi aglomeraţiile. Evit aglomeraţiile.

Am plecat devreme de acasă. Am lăsat să treacă vreo două, că erau cam aglomerate. Metrouri. Despre Metrou vorbesc, eu circul preponderent cu Metroul. Cu mijloace de transport în comun,, că am timp să citesc, să scriu, să privesc.

În fine, am apucat să mă urc într-un al treilea tren sosit, Metrou. Şi, fatalitate, m-a apucat tusea, costurile colaterale ale voinţei mele de a mă lăsa. Efectele nedorite ale anilor tabacici, rezistenţă nedorită a organismului meu obişnuit cu ţigările”, povesteşte cunoscuta actriţă pe o reţea de socializare

Tuşea, o tuse nesfârşită, penibilă, de nestăpânit. “Geaba mască, geaba distanţare, geaba încercam să mă izolez în zona burdufului. Oamenii au reacţionat: m-au certat. Ce cauţi printre oameni dacă tuşeşti? Stai în casă, nu mai ieşi...etc. Nu m-am supărat. Nu m-am apucat să explic. Nu mă (mai) justific. Am coborât şi mi-am continuat drumul pe jos. E vreme frumoasă. Bine, sunt obişnuită, pe mine mereu mă ceartă lumea pentru ceva: ba că sunt, ba ca nu sunt. Şi dacă sunt, de ce sunt?!? Şi dacă nu sunt, de ce nu sunt?!? Sunt bine, mulţumesc!”