Mălina, Mădălina şi depresia ca boală
Am văzut-o prima dată la o emisiune a Cristinei Cioran pe Antena 2. Am ascultat atunci o melodie pe care o ratasem. Cea cu care a fost la Eurovision în urmă cu mai mult de 10 ani.
Am văzut-o prima dată la o emisiune a Cristinei Cioran pe Antena 2. Mi-a lăsat impresia de om viu. Ca dialog. Ca zâmbet. Ca idee. Mi-a rămas în memorie ca prezenţă de atunci. Apoi am mai văzut-o o dată acum câteva zile. Parcă vineri. Mă pregăteam să intru în direct la Digi TV. Într-un alt studiou, erau ea şi Călin Geambaşu. Vorbeau despre Crăciun. Cum este. Cum îl trăiesc. Râdea des şi cu chef. A venit ieri ştirea că s-a sinucis.
Mă uitam la imagini într- un tip de consternare. Călin plângea în braţele cuiva. Şi pe ecran poze cu ea zâmbind. Nu reuşeam să sincronizez ştirea cu cele 5 minute pe care le văzusem cu doar două zile în urmă. Şi poate nici nu e cazul. Omul e un ansamblu întreg de incertitudine. D-aia nu trebuie să judeci. Că nu operezi cu certitudini. Dar Dumnezeu nu ţi-a propus să nu judeci în sensul raţionamentului. I-a lăsat omului raţiunea tocmai pentru a nu ajunge în situaţia asta. Nici în asta, şi nici în cea a lui Alin Oprea. Omul acela care cânta la Talisman şi căruia îi e foarte greu să nu spună o prostie dacă tot îl întreabă cineva de vorbă: “Dumnezeu să o odihnească în pace şi s-o judece EL dacă gestul a fost unul de curaj sau unul de laşitate.” În niciun registru nu poţi să traduci sinuciderea ca pe-o manifestare a curajului. Pare să fie importantă şi puţină judecată a discursului public. Nu spun că e uşor să vorbeşti despre aşa ceva, dar tocmai pentru că nu e uşor, poate e mai bine să taci inteligent.
Altă manifestare a lipsei de judecată e discursul psihologilor, cel puţin cei de la televizor, care îţi explică că nu sunt în stare să-şi explice. Şi atunci amorsează nişte banalităţi. De genul nefericirea antrenată de lipsa atenţiei publice pentru adevăratele valori. După care vine Călin Geambaşu şi explică cum Mălina era mulţumită cu ce făcea. La fel şi-n cazul Mădălinei Manole. Domne, insuccesul în viaţa publică! Şi Mădălina Manole refuza apariţii în reviste şi emisiuni. Şi într-un caz, şi-n celălalt, poate ar fi cazul ca şi psihiatrii să-şi decline incompetenţa. Poate că ar fi cazul să înţelegem că sunt deveniri ale oamenilor acestui secol pe care nu ştiinţa le poate rezolva.
