Mamă pentru prima oară! Rodica Miron, fosta asistentă TV, a născut o fetiţă

Actualizat:
5 rodica miron a nascut jpg jpeg

Rodica Miron, fosta asistentă a lui Mihai Morar de la Antena Stars, a născut primul ei copil. Are o fetiţă!

Veşti bune vin tocmai din Dubai. Rodica Miron a devenit mamă pentru prima oară. Are o fetiţă, iar vestea a fost dată de una dintre prietenele sale. Fosta asistentă TV s-a căsătorit cu un englez cu care are o relaţie de câţiva ani. Ea trăieşte de ani buni în Dubai unde are o un atelier cu haine.

Zilele trecute, Rodica Miron vorbea despre minunata perioadă în care a fost însărcinată: „Astăzi este vorba despre numărarea binecuvântărilor noastre! Binecuvântat este să fii în viaţă şi să fii binecuvântat prin a dărui viaţă este un miracol. Sufletul şi spiritul sunt întinse – alături de corp – făcând sarcina un timp de tranziţie, creştere şi începuturi profunde. A fost o călătorie frumoasă, plină de dragoste, emoţii, provocări şi acum suntem aici, la un pas de momentul miracol al dăruirii vieţii! ♥ # 9monthspregnant', a scris ea pe contul de Instagram.

3 rodica miron insarcinata 1 jpg jpeg

Rodica Miron a anunţat în noiembrie 2019 că s-a căsătorit 

”Ne-am căsătorit în secret. Acum sunt doamna Johnson. Este un băiat cumsecade. El este englez. Facem nunta în august, în Santorini. Nici mie nu mi-a venit să cred când m-a cerut. Am tot călătorit cu un grup de prieteni, dar când am ajuns în Ibiza eram doar noi doi. Iniţial am crezut că e o glumă, eu nu am luat în serios. Este adevărat! Am fost la Starea Civilă, evenimentul în sine va urma', a declarat Rodica Miron la Antena Stars anul trecut. 



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg