Mame adolescente. Staruri care au cunoscut maternitatea când erau doar nişte copile

Actualizat:
111111111111111111111111 jpeg

Fie că şi-au dorit în mod special sau s-a întâmplat pur şi simplu să aibă parte de surpriza vieţii lor, aceste vedete au devenit mame la o vârstă foarte fragedă. Iată care au fost circumstanţele în care s-a întâmplat una ca asta!

Solange

image

Sora lui Beyonce a fost precoce nu numai pe plan muzical, ci şi în viaţa personală, ea măritându-se cu un anume Daniel, la numai 17 ani. Tot atunci, adică în 2004, a cunoscut şi maternitatea, aducându-l pe lume pe Daniel Jr., pe care l-a denumit “cea mai mare binecuvântare neplanificată din viaţa mea”. Din păcate familia vedetei s-a destrămat, cuplul de tineri părinţi divorţând în 2007.

Sofia Vergara

image

Faimoasa actriţă i-a dat naştere fiului ei, Manolo, în 1992, când avea 19 ani. Vedeta serialului Modern Family era căsătorită pe vremea aceea şi a încercat să împartă într-un mod cât mai fericit noile responsabilităţi familiale cu soţul ei, însă cei doi soţi n-au mai rezistat împreună decât un an de când deveniseră părinţi, după care şi-au luat “Adio!” unul de la altul.

Aretha Franklin

image

Fiul cel mare al celebrei cântăreţe de 75 de ani, Clarence, s-a născut în 1955, adică în momentul în care mama sa nu avea mai mult de 13 ani! Cel de-al doilea fiu al ei, Edward, a venit pe lume doi ani mai târziu. Dar drama Reginei muzicii soul este mai complexă decât atât! Ea nu a spus niciodată cine este tatăl celor doi băieţi ai ei, lăsând astfel loc zvonurilor conform cărora copiii au venit pe lume în urma violului săvârşit de tatăl ei, preotul Clarence LaVaughn Franklin. Mai târziu în viaţă, Aretha a mai devenit mama a doi băieţi – în 1964, s-a născut Ted White, cunoscut acum ca Teddy Richard, iar, în 1970, a venit pe lume Kecalf Cunningham.

Whoopi Goldberg

image

Actriţa a adus-o pe lume pe fiica ei, Alex Martin, când avea numai 18 ani. Greutăţile n-au întârziat să apară pentru mult prea tânăra mămică, însă pare că a meritat totul având în vedere că Whoopi a devenit bunică la numai 34 de ani şi străbunică, la 58! Uau!!

Roseanne Barr

image

În 1970, vedeta a născut o fetiţă, pe care a dat-o spre adopţie, având în vedere vârsta fragedă pe care o avea faimoasa mămică – 17 ani. Roseanne s-a reunit mai târziu cu fiica ei abandonată şi, mai mult de-atât, a mai adus pe lume patru copii - trei cu fostul ei soţ Bill Pentland şi încă un fiu cu fostul iubit Ben Thomas.



Recente pe Ok! Magazine

dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg
Jennifer Lopez, premiera Office Romance, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
Pandora Advertorial 2 jpg
Harper și David Beckham, Profimedia jpg