"Maradona a fost obsedat de Carolina de Monaco şi îi plăcea să cheltuie în neştire!" Mărturisirile fostului agent al marelui sportiv

Actualizat:
1 carolina deschidere jpg jpeg

În vremurile lui de glorie, Maradona şi-a dorit cu ardoare să trăiască măcar o noapte de pasiune cu prinţesa. Şi, la un moment dat, îmbătat de succesul lui, a fost convins că aceasta îi va ceda

Povestirile lui Jorge Cyterszpiler, cel care a fost agentul lui Maradona, sunt pline de savoare. Jorge a murit în 2017, la 58 de ani, după o carieră în care, printre altele, a reuşit cele mai scumpe transferuri ale lui Maradona. "Noi făceam totul împreună având la bază prietenie, respect şi încredere reciprocă, fără să semnăm vreo hârtie!" Acesta a povestit despre perioada petrecută alături de marele fotbalist, amintindu-şi că Maradona nu era omul care să accepte un refuz atunci când îşi dorea ceva - orice dorinţă a lui, oricât de extravagantă, trebuia îndeplinită. De asta se ocupa Jorge, care i-a fost şi prieten şi confident sportivului. Una dintre provocările lansate de Maradona s-a dovedit, însă, imposibilă pentru el: să i-o aducă în pat pe Carolina de Monaco. 

Pe când juca la Barcelona, Maradona devenise obsedat de Carolina şi ar fi făcut orice pentru a o întâlni. Astfel că la un moment dat, a ajuns chiar să-i ceară lui Cyterszpiler să-l convingă pe preşedintele FC Barcelona, Josep Luis Nunez, să organizeze o partidă amicală de fotbal în Monaco. Acesta ar fi fost pretextul datorită căruia Maradona credea că va ajunge s-o cunoască pe Carolina. Dar nu s-a întâmplat - Jorge, care îi îndeplinea orice dorinţă lui Maradona, de data aceasta l-a dezamăgit. Când era vorba de a-i aduce fete, Cyterszpiler, se descurca - dar Carolina era cu totul altceva. 

Povestea, care ajunsese să circule în acea vreme în cercurile clubului Barcelona, nu a mirat pe nimeni. Antrenorul, colegii, staff-ul îl cunoşteau ca pe un cal breaz. "De câte ori te duceai acasă la Maradona, mereu era cineva care mânca. Mereu era multă mâncare pe masă şi cel puţin o femeie în dormitor. Mereu aveai şansa unei partide de sex acasă la Maradona", a comentat o sursă din cadrul clubului pentru cotidianul El Pais. O altă sursă şi-a amintit că într-o vizită inopinată acasă la jucător, l-a găsit pe Maradona gol în pat, alături de Caludia Villafane, care pe atunci îi era logodnică, împreună cu câinele lor Chihuahua, privind la un film porno. 

"Ca manager, probabil că ar fi trebuit să impun nişte reguli mai stricte. Dar ca prieten, am simţit că e o limită până la care pot merge în privinţa felului cum îşi cheltuia el banii. Pentru că până la urmă, banii erau ai lui. Îmi spunea: cumpără casa aia, cumpără maşina aia! Iar eu n-aveam încotro şi asta făceam, dacă aşa voia. Îi plăcea să cheltuie în neştire". 

Aşa se explică şi de ce Maradona nu a reuşit să adune o avere pe măsura numelui său. În plus, Cyterszpiler, deşi era extraordinar când venea vorba de transferuri şi negocia pe sume record, în schimb, la altfel de afaceri nu prea se pricepea. El a fost cel care i-a adus mulţi bani, dar şi cel care apoi i-a investit prost - cum ar fi într-o sală de bingo din Paraguay, care a înghiţit o investiţie mare, fără să-i aducă niciun profit. Maradona a renunţat la serviciile lui Cyterszpiler în 1985, dar cei doi au continuat să fie buni prieteni. Din acel moment, l-a preluat ca manager Guillermo Coppola, care, în mod amuzant, a moştenit o dorinţă neîndeplinită: să i-o aducă în pat pe Carolina de Monaco. Obsesia a continuat, aşadar, dar nici Guillermo nu l-a putut ajuta.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (61) jpg
CHUANDO TAN modelul de 60 de ani Instagram jpg
Cuplu imparte plapuma - somn -pat FOTO Shutterstock
Elena Cârstea la podcastul Lucruri simple cu Horia Brenciu   captură de ecran (16) png
Sydney Sweeney, Instagram (2) jpg
Laura Cosoi, alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, și de cele 4 fiice ale lor, Rita, Vera, Aida și Lara   Instagram 2 jpg
Celine Dion a făcut marele anunț   captură de ecran (3) png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
De Niro anti Trump, Profimedia (2) jpg
Dan Capatos la Cancan Exclusiv   captură de ecran (2) png
Priscilla Presley și Sarah Ferguson foto profimedia jpg
blestemul Oscarurilor  jpg
eveniment degustare cozonaci și pască la Boutique du Pain Dorobanți jpg
Elena Cârstea la podcastul Despre femeie cu Mihaela Tatu   captură de ecran (3) png
Meryl Streep, Anne Hathaway, 2026, profimedia 1064060615 jpg
stewardesa jpeg
Jennie Garth, Shannen Doherty, Tori Spelling în Beverly Hills 90210, Profimedia (3) jpg
FotoJet (74) jpg