Marele regret al Oanei Roman, dezvăluit la patru ani de la nuntă. Ce spune despre rochia de mireasă?

Actualizat:
aniversare 4 ani 7 (2) jpeg

Oana Roman sărbătoreşte patru ani de la căsătoria cu Mircea Elisei, iar cu această ocazie vorbeşte despre petrecerea făcută special pentru a sărbători evenimentul.

image

„Anul ăsta ne-am hotărât să facem ceva mai special, deoarece momentul nunţii şi al botezului au fost la o perioadă foarte scurtă după ce eu avusesem câteva intervenţii chirurgicale foarte grele. De la ultima ieşisem din spital la mai puţin de o lună până la momentul la care urma să fie nunta. Nu am fost în cea mai bună formă şi am rămas cu nişte mici frustrări legate de acel eveniment. Voiam să facem la cinci ani, dar s-a nimerit cu faptul că în ziua de 15, prietena mea s-a hotărât să facă inaugurarea unui local pe care îl deţine şi am zis că dacă face inaugurarea să facă şi o petrecere“, a spus Oana Roman.

Vedeta a vorbit deschis şi despre rochia la care a visat, pe care a reuşit să o aibă la petrecerea de anul acesta, dar nu şi la nunta din urmă cu patru ani: „La nuntă nu am avut rochia pe care mi-am dorit-o, pentru că a fost pe repede înainte. Acum am zis că am posibilitatea să îmi fac rochia la care am visat. Prietenele mele de la o casă de modă m-au ajutat: mi-am ales materialele, modelul, şi a ieşit exact aşa cum mi-am dorit. Şi asta a fost bucuria mea cea mare“.



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg