Margareta Pâslaru: „Alte fete erau cu umerii goi, decoltate, cu picior... Pe mine nu mă lăsau”

8 noiembrie, 2024

Invitată în emisiunea lui Marius Manole de la Acasă TV, marea artistă a povestit cum a fost remarcată pe vremea când încă era elevă, de ce nu a vrut să se angajeze niciodată la teatru sau ce sfaturi și-ar da dacă s-ar întâlni cu versiunea ei mai tânără.

Margareta Pâslaru jpg

Margareta Pâslaru e una dintre marile artiste ale generației de aur. Una dintre marile frumuseți ale României, ea a debutat ca artistă pe vremea când încă era la școală. ”Eram elevă. Compozitorul îți dădea telefon și spunea: „Uite, am o piesă pentru tine, am scris-o, vino la mine să repetăm la pian”. George Grigoriu, în 1959, m-a ascultat la Grivița roșie și mi-a zis: „Fetițo, cred că o să-ți scriu ceva”. Și am crezut că glumește. Eu chiulisem de la școală, eram cu ghiozdanul în spate. Ei, și mi-a scris „Chemarea mării”, care a devenit primul meu șlagăr românesc extraordinar. La vremea aceea, s-au vândut 26.000 de discuri”.

Margareta Pâslaru își amintește, amuzantă, că nimeni nu credea cât de tânără este atunci când o ascultau. „Au fost compozitori extraordinari care m-au abordat. Toți, când m-auzeau la telefon, credeau că sunt o vampă. Și când a deschis ușa domnul Grigoriu - era în capot de casă, elegant... când m-a văzut, mi-a închis ușa în față, a crezut că am greșit adresa. Foarte dezamăgit că nu eram o vampă”.

De altfel, imaginea de elevă ingenuă a urmărit-o în carieră. Alte fete din generația mea veneau la probe și erau cu umerii goi, decoltate, cu picior... Pe mine nu mă lăsau. Știți de ce? Pentru că erau obișnuiți cu mine ca elevă. Dar eleva crescuse. Și a dat Dumnezeu ”Tunelul” - în regia lui Francisc Munteanu. Mie mi-a plăcut rolul acela. De ce? În fiecare cadru, era altceva. Și mi-a dat rolul acela uluitor: vampă decoltată. Totul natural. Că lumea zice acum: „Ia, uite, dragă, aveați silicoane pe vremea aia?” Nu! Nu aveam”.

De o frumusețe nemuritoare și cu o energie incredibilă, Margareta Pâslaru dezvăluie cum obișnuia să-și mențină forma fizică, în trecut: În tinerețe, urcam cinci etaje și coboram și mă înfășam în niște pungi de plastic, ca să transpir local. Și dansam. Asta a fost pentru mine extraordinar, i-a mai spus ea lui Marius Manole, la „Întrebarea mesei rotunde”.

Ce sfat le dă Margareta Pâslaru tinerilor artiști?

Artista și-a imaginat și ce i-ar spune versiunii ei de la 20 de ani, dacă s-ar putea întoarce în timp. „Nu cred că i-aș da sfaturi, pentru că e temperamentală și nu ascultă. Nici acasă nu ascultam. Bunica mea zicea: măi, dragă, e atât de voluntară că nu face decât ce vrea ea! Mai târziu, am devenit ușor rebelă. Era prea mult NU. Și când spui cuiva: aia nu se poate, aia nu face, pe unii poate îi demoralizează. La mine, intuiția lucrează. Asta m-a ajutat: că am lucrat cu mari regizori, mari actori”.

Totodată, cariera Margaretei Pâslaru este marcată de acte de caritate extraordinare. „Totul am făcut prin muzică”. Oamenii nu au uitat că s-a numărat printre artiștii care au ajutat victimele din incediul de la Colectiv. „Am făcut o lansare la Colectiv și chiar așa a fost. Nu am putut să răspund nimănui, nici presei, nici... M-am blocat pur și simplu”.

Ce crede Margareta Pâslaru despre alte două artiste născute pe 9 iulie - Angela Similea și Mirabela Dauer - cum a ajuns să renunțe la facultatea de Drept, cum a ajuns „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” un mare șlagăr și ce crede despre un mare concert în care să performeze, aflați sâmbătă, de la 9.00 dimineața, pe ACASĂ, în cadrul emisiunii „Întrebarea mesei rotunde”.

FOTO: Instagram, Acasă TV



Recente pe Ok! Magazine

catalin maruta instagram jpg
Jennifer Lopez, profimedia 1065399964 jpg
Pamela Anderson foto profimedia 1065428339 (3) jpg
david victoria beckham son brooklyn t jpeg
Banner Sofia Vicoveanca
Timothée Chalamet și Kylie Jenner, GettyImages (1) jpg
FotoJet (49) jpg
FotoJet (48) jpg
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Pisică, Pexels (4) jpg
Monica Lewinsky   profimedia 1064349322 jpg
Jennifer Garner și Ben Affleck colaj jpg
Robert F  Kennedy Jr , GettyImages jpg
Mihai Albu la emisiunea Wow News moderată de Cornelia Ionescu   captură de ecran (2) png
cantar shutterstock jpg
Katy Perry și Justin Trudeau, Profimedia (1) jpg
Gwyneth Paltrow 50 ani (2) jpg
vedete care împlinesc 60 ani getty images jpg