Mariah Carey, moment erotic pe scenă cu iubitul Bryan Tanaka. Gemenii ei erau în sală!

Actualizat:
mariah carey gettyimages 835721178 jpg jpeg

Mariah Carey a reuşit să le închidă gura criticilor, care au acuzat-o în ultimele luni că performanţele ei vocale sunt slabe, dând un spectacol de zile mari, sâmbătă, în Madison Square Garden. Totuşi, a existat un aspect al apariţiei ei care a dezamăgit.

Alături de Bryan Tanaka

În vârstă de 47 de ani, Mariah Carey este deopotrivă iubită şi dispreţuită. Zilele trecute, aceasta a acceptat din nou invitaţia lui Lionel Richie de a concerta în turneul muzical „All the hits”, interpretând unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale în faţa a mii de fani strânşi în Madison Square Garden, în New York.

Purtată pe braţe de dansatori

Mariah a demonstrat, aşadar, că are una dintre cele mai preţioase voci şi că melodiile ei sunt nemuritoare. Totuşi, fanii au avut de reproşat faptul că artista a pus în scenă un spectacol mult prea sexy, alături de tinerelul ei iubit, dansatorul Bryan Tanaka, şi totul sub privirile gemenilor ei, Moroccan şi Monroe.

Ei bine, cam aşa e, căci Mariah s-a lăsat purtată pe braţe şi pipăită atât de dansatorii ei obişnuiţi, cât şi de iubitul ei, avansat pe post de coregraf. Mai mult de atât, diva de 47 de ani a schimbat nu mai puţin de trei outfituri extrem de sexy, care i-au pus în evidenţă formele voluptuoase. Una dintre rochii era chiar transparentă, oferindu-le celor prezenţi o imagine greu de uitat.

L-a urcat pe fiul ei, Moroccan Scott Cannon, pe scenă

Desigur, şi de data aceasta, au existat voci care au făcut referire la ţinutele nepotrivite siluetei artistei, însă acestea au fost reduse la tăcere rapid de energica interpretare a artistei şi de hiturile nemuritoare.

image image

foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp