Mariah Carey s-a logodit oficial cu James Packer, după 8 luni de relaţie!

Actualizat:
0121 sub mariah engahement ring 4 jpeg

Iată că am primit şi vestea mult aşteptată de fanii divei R&B şi de mass-media deopotrivă, după ce-am urmărit parcursul relaţiei lor: Mariah Carey se pregăteşte din nou de nuntă, de data aceasta cu miliardarul australian James Packer, după nici un an de relaţie. Cei doi au devenit iubiţi în iunie 2015. 

Frumoasa artistă a fost cerută de soţie în timpul unei cine intime care a avut loc  marţi, la restaurantul Eleven Madison Park în New York. Martorii momentului emoţionant au fost doar câţiva prieteni foarte apropiaţi ai cuplului. Unele publicaţii au oferit şi imagini cu masivul inel cu diamant pe care-l poartă diva radiind de fericire, cum sunt paparazzi de la TMZ, care-au fost prezenţi chiar la ieşirea cuplului din local!

Fotografii au surprins inelul de logodnă al divei şi fericirea de pe chipul ei

Spuneam că anunţul nu vine ca o surpriză, pentru că relaţia lor a curs foarte lin şi fără probleme, consolidându-se vara trecută în timpul lungilor sejururi intime de familie, petrecute în locuri exotice din zona Europei şi a Orientului Mijlociu.

[caption id="attachment_391416" align="alignnone" width="640"] Mariah şi James în vacanţele lor luxuriante[/caption]

image

Desigur, nu ştim ce se petrece în culisele relaţiei lor, însă anunţul acesta al unui nou început oficial vine, parcă, şi ca o compensare a suferinţei îndelungate pe care cântăreaţa de 46 de ani a trăit-o în ultimul an de căsnicie cu Nick Cannon – de care a divorţat anul trecut, cu puţin timp înainte de a începe noua relaţie cu australianul de 48 de ani. Mai exact, am fost martori la declinul lui Mariah după eşecul marital: s-a îngrăşat foarte mult, a avut probleme cu vocea în concertele sale, apariţiile ei au fost taxate crunt din cauza lipsei de stil şi să nu uităm de faptul că fostul ei soţ ar fi înşelat-o adesea.

Ambii se află la a treia căsnicie. Să fie cu noroc?

Cumva, a fost firesc ca un bărbat liniştit şi mult mai matur – dar şi cu o avere impresionantă, trecut prin două divorţuri şi deja tată a trei copii – să îi aline suferinţa şi să îi confere siguranţa de care are nevoie acum Mariah. În plus, Packer se poartă extrem de bine cu cei doi copii ai ei din căsnicia cu Nick - gemenii Monroe şi Moroccan (4 ani) -, o răsfaţă şi o plimbă prin toată lumea, după cum am văzut în ultimele luni! El este cu siguranţă îndrăgostit de ea, iar Mariah, cu toate rezervele ei privind o nouă iubire la orizont, a acceptat să fie mireasă – pentru a treia oară şi ea! Iar dragostea îi prieşte din plin, căci de câteva luni, o vedem mai fericită, mai prezentă în lumea mondenă şi arătând mult mai bine ca înainte, semn că îşi revine la cea mai bună versiune a ei.

Cu fostul soţ, Nick Cannon, şi cei doi copii ai lor

Mariah şi Nick Cannon, mai tânăr decât ea cu 11 ani, s-au separat în august 2014 şi au înaintat actele de divorţ în decembrie, divorţul pronunţându-se oficial în aprilie 2015. Cei doi copii ai lor, au rămas în grija mamei.

FOTO HEPTA, TMZ, INSTAGRAM



Recente pe Ok! Magazine

ElaC1 jpg
Carmen Electra din nou în Playboy (2) jpg
cabral instagram jpg
3 paulina porizkova jpg jpeg
FotoJet (86) jpg
FotoJet (83) jpg
thylane blondeau instagram jpg
Andreea Bănică (2) jpg
Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan la Palatul Elysee, iulie 2026   FOTO Administrația Prezidențială (3) jpg
FotoJet (82) jpg
FotoJet (80) jpg
Elvis  foto   profimedia 0675135032 jpg
angela similea 12 jpg jpeg
mari jpg
1 bonnie tyler shutterstock 98898728 jpg jpeg
Anne Hathaway, GettyImages (2) jpg
Olivia Wilde,Penelope Cruz, profimedia 1112334751 jpg
J LO (3) jfif