Mariaje-fulger. Nici nu şi-au încheiat bine nunta, că şi-au şi sunat avocatul specializat în divorţuri!

18 februarie, 2018
FotoJet (3) jpeg

A fost o greşeală să devină soţ şi soţie! Cel puţin asta am aflat şi noi la scurt timp după ce-şi uniseră destinele aceste staruri. Iată cât de puţin au durat unele căsnicii la Hollywood!

Lisa Marie Presley & Nicolas Cage

Zâmbetul le-a dispărut destul de repede de pe buze...

Mariajul lor n-a rezista prea mult şi asta poate pentru că mirii au ales să-şi unească destinele chiar în ziua în care se împlineau 25 de ani de la moartea tatălui ei, Elvis Presley. Sau motivul despărţirii lor e de cu totul altă natură. Oricum s-au căsătorit în Hawaii, după numai 10 zile de la propunerea lui de-a o lua în căsătorie pe ea.

Dar nu numai logodna lor a fost una fulger, ci şi căsnicia, pentru că actorul a intentat divorţ după numai 108 zile de la nuntă. “Sunt aşa de tristă, dar noi nici măcar nu ar fi trebuit să ne căsătorim. A fost o mare greşeală din partea noastră să ajungem la altar”, a declarat atunci Lisa Marie.

Drew Barrymore & Tom Green

image

Mariajul lor, început în 2001, a supravieţuit numai 9 luni. Ea a declarat, în faţa judecătorului, că nu se înţelege cu “jumătatea” ei, că există o incompatibilitate mare între ei. Şi, dacă vi se pare că, într-un timp atât de scurt, căsnicia lor nu a primit destule şanse, ei bine, Drew mai fusese măritată înainte, cu  Jeremy Thomas, dar acea relaţie – oricât de oficială a fost ea – nici măcar nu mai merită menţionată. Sau, mă rog, doar în treacăt…

În 1994, actriţa a devenit doamna Thomas, adică partenera de viaţă a unui proprietar de bar din LA. Înainte de nuntă, cei doi se cunoşteau doar de şase săptămâni, iar alt impediment trebuie să fi fost diferenţa de vârstă dintre ei – Drew avea 19 ani, pe când Jeremy, 32 de ani. Aşadar nu e de mirare pentru nimeni că Barrymore s-a trezit, la 39 de zile după nuntă, că vrea să divorţeze, nu?

Milla Jovovich & Shawn Andrews

image

S-au cunoscut pe platoul de filmare al peliculei Dazed and Confused, în 1993, şi, în timpul filmărilor din Texas, au tras o fugă prin Las Vegas şi s-au căsătorit. Doar că exista o singură problemă – Milla era o adolescentă pe atunci, care şi-a dorit să fie mireasă pentru simplul motiv de a o scoate din sărite pe mama ei. “Aveam 16 ani şi mă simţeam emancipată, aşa că am fugit în Vegas ca să mă mărit cu un actor. Şi mie nici măcar nu-mi plac actorii… ”

Noroc cu mama actriţei, care – din cauza sau datorită vârstei miresei minore – a reuşit să anuleze mariajul celor doi! Astfel, Milla şi Shawn au fost soţie şi soţ timp de 60 de zile!

Britney Spears & Jason Alexander

image

55 de ore! Atât a durat căsnicia dintre cântăreaţă şi prietenul ei din copilărie, Jason Alexander. Totul s-a petrecut de Revelion, în 2004, când cei doi amorezi petreceau de minune în Las Vegas şi au făcut… o nefăcută!

Se pare că fusese ideea ei să se căsătorească, iar el doar a acceptat. A doua zi dimineaţă, însă, lucrurile i-au părut cu totul altfel proaspetei soţii, care a şi cerut anularea mariajului pe motiv că n-a înţeles prea bine ce face şi că nu poate fi de acord cu mariajul.

Kim Kardashian & Kris Humphries

Parcă pregătirile au durat mai mult decât nunta...

S-au potrivit doar pe micul ecran, pentru reality show-ul care le-a prezentat în amănunt toată ceremonia nupţială. Pentru că, în viaţa de zi cu zi, n-au făcut un cuplu prea reuşit. Dimpotrivă. Se certau non stop, dând de bănuit că s-au căsătorit doar de dragul audienţei TV.

Astfel, după numai 72 de zile, frumoasa brunetă a depus actele de divorţ. Cică îl mai iubea încă pe soţul ei, dar, deh, nu putea să rămână cu el, pentru că nu se potriveau pur şi simplu. Iar el a rămas cu gura căscată la tot show-ul făcut de ea - “Îmi iubesc soţia şi sunt distrus acum, când am aflat că divorţează de mine. Sunt dispus să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să îndrept situaţia dintre noi”. Degeaba!



Recente pe Ok! Magazine

Gwen Stefani Blake Shelton GettyImages 1186836272 jpg
Bennifer la premiera The Flash, 12 iunie 2023, Foto Profimedia (1) jpg
Kim Cattrall și  Russell Thomas, GettyImages jpg
Cătălin Botezatu de ziua lui cu Raluca Bădulescu și Cristina Spătar   FOTO PR (10) jpeg
Amalia Nastase vs Emma Nastase in rochie Dana Budeanu   Instagram jpg
Brigitte Macron și Peng Liyuan la Beijing   profimedia 1056445773 (1) jpg
George Clooney și Amal Clooney GettyImages 2232587139 jpg
Amy Schumer a slăbit 23 de kilogame   Profimedia, Instagram jpg
Sienna Miller și Oli Green, GettyImages 2224102727 jpg
Brigitte Macron și Olena Zelenska profimedia 1055854228 jpg
FotoJet (45) jpg
Brooke Shields  foto   Instagram jpg
Horoscop, Pixabay jpg
Justin Timberlake și Jessica Biel în 2018   profimedia 0692344997 jpg
Adi Vasile (1) jpg
Matthew McConaughey  foto   profimedia 0028968390 jpg
Miley Cyrus foto profimedia 1055967018 (4) jpg
Corina Danila a dezvaluit ca e casatorita de cinci ani in emisiunea 40 de intrebari a lui Denise Rifai de la Kanal D   captura TV (13) jpg