Marii campioni ai României, alături de Simona Halep pe Arena Naţională FOTO&VIDEO

Actualizat:
1 simona halep arena nationala 1 jpg jpeg

Ieri seară, tribunele stadionului naţional din Bucureşti s-au umplut de susţinători ai campioanei de la Wimbledon, printre ei aflându-se şi alţi mari sportivi ai României.

Mii de suporteri români au venit, miercuri seară, pe Arena Naţională, pentru a participa la ceremonia în cadrul căreia Simona Halep şi-a prezentat trofeul de la Wimbledon. Sportiva din Constanţa a obţinut o performanţa uriaşă la Wimbledon, reuşind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.

Evenimentul aniversar de ieri seară de pe Arena Naţională a fost prezentat de Andi Moiesescu şi a început cu intonarea imnului României, cântat de Andra. 

25 andra simona halep arena nationala 2 jpg jpeg

Au urmat apoi discursurile campioanei Simona Halep şi mentorului şi preşedintelui Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, care au făcut împreună şi o analiză a meciului cu Serena Williams, care a fost difuzat integral în reluare pe ecranul central.

16 ion tiriac simona halep arena nationala 1 jpg jpeg

Ceremonia s-a încheiat cu soprana Irina Baianţ, care a interpretat o melodie a lui Whitney Houston, One moment in time, şi cu solistul Operei Naţionale, Andrei Lazăr, care a interpretat You Raise Me Up, piesa favorită a Simonei.

19 irina baiant simona halep 1 jpg jpeg

Dar nu doar fanii au venit să o felicite pe Simona Halep, ci şi marii campioni ai României, mândri de succesul ei. Printre ei, Ilie Năstase, Virginia Ruzici, Alina Tecşor, Gheorghe Hagi, Gabriela Szabo, Mihai Leu, Elisabeta Lipă, Monica Roşu, Marius Urzică, Marian Drăgulescu, Gică Popescu, Daniel Dobre.

5 gica popescu si gheorghe hagi jpg jpeg
3 gabi szabo jpg jpeg

Totodată, pe ecran au fost proiectate mesaje de la alţi campioni olimpici: Ana Maria Brânză, de la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta, Nicu Vlad, Camelia Potec, de la Campionatele Mondiale de nataţie din Coreea de Sud, Laura Badea, Nadia Comăneci, de la academia lui Bart Connor, iar cei peste o sută de copii din jurul fostei gimnaste au strigat în limba română "Bravo Simona!".



Recente pe Ok! Magazine

Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg