Marilyn Manson, pocnit în faţă, într-un restaurant: află ce s-a întâmplat!

Actualizat:
1297684750871 original jpeg

Cum roata se întoarce, iată că şocantul rocker a fost şi el, la rândul lui, şocat, zilele trecute, după ce s-a trezit lovit din plin în faţă de un bărbat din cadrul unui local canadian.

Cum roata se întoarce, iată că şocantul rocker a fost şi el, la rândul lui, şocat, zilele trecute, după ce s-a trezit lovit din plin în faţă de un bărbat din cadrul unui local canadian.

După cum relatează cei de la tabloidul TMZ, artistul de 46 de ani a intrat într-o altercaţie cu un bărbat care lua masa în restaurantul Denny’s, la orele dimineţii, după un concert.

După ce Marilyn Manson s-a fotografiat cu două fane din localul respectiv, starul şi managerul acestuia susţin că un ins “a apărut de nicăieri” şi l-a pocnit grav, luându-l pe nepregătite. Totuşi, unele surse susţin că rockerul este cel care a iscat scandalul, după ce a numit pe una din fane “o curvă” – care era şi iubita atacatorului. Managerul acestuia, care a fost şi el lovit în faţă cu umărul atacatorului.

“Era prietenos cu toată lumea, cine voia o poză cu el, avea parte de ea, cine voia un autograf, îl primea”, spune martorul din local, Johnny Scott, pentru “Toronto Sun”. “Doar vorbeau, când tipul ăsta s-a dus la el şi l-a lovit cu pumnul în faţă fără să fie provocat”. Concluzia e că Manson şi managerul lui plănuiesc să depună plângere, deşi la locul incidentului violent poliţia nu a făcut nicio arestare.

Aici, cu fanul Johnny Scott, cu câteva minute înainte ca Manson să fie lovit în faţă.

image

FOTO GETTY IMAGES



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg