Marina Almăşan e revoltată. Ce i-a interzis soţia lui Victor Socaciu fiul ei
Marina Almăşan trăieşte cu durere aceste zile şi încearcă să îşi apere fiul aşa cum a făcut în toţi aceşti ani. Prezentatoarea simte gustul dezamăgirii de când fiul ei, plecat să îşi conducă tatăl pe ultimul drum, la Cornu, acolo unde urmează să fie înmormântat, nu a fost lăsat să înnopteze în casa familiei, cea în care Victor Socaciu şi-a trăit ultimii ani.
“Să vă povestesc puţin despre Cornu, un nume pe care-l veţi auzi foarte des, zilele astea, la televizor. Nu, nu e vorba de Georgică Cornu, cel pe care, in mod nedrept, speculaţiile presei l-au aşezat în umbra despărţirii mele de Victor. O spun sus şi răspicat : NICIUN ALT BĂRBAT NU M-A DESPĂRŢIT DE CEL PE CARE ODINIOARĂ L-AM IUBIT ATÂT DE MULT!
…Vă voi povesti puţin despre Cornu - locul în care, cu vreo 20 de ani în urmă, eu şi soţul meu ne-am cumpărat o căsută de vacanţă. Ideea i-a venit mamei mele, cea care a vegheat creşterea copiilor noştri şi care, intr-o vacanţă de vară, a fost invitată cu nepoţii la tanti Sabina. Tanti Sabina era o altă bunicuţă, prietena a mamei, ce avea o căsuţă de vacanţă în sătucul de care până atunci nici măcar nu auzisem. Pentru că Victor mi-a iubit foarte mult mama, a luat în serios ideea soacrei sale şi…în scurtă vreme ne-am mobilizat financiar ( mai cu o vânzare, mai cu un împrumut, mai cu un ajutor de la părinţi ) şi..uite-aşa a început “Epopeea Cornu”, locul în care iubirea noastră a dobandit noi dimensiuni. A fost locul în care copiilor noştri li s-au întâmplat cele mai frumoase vacanţe, în care Victoraş a desluşit miracolul vieţii la ţară, ajutând-o pe bunica ( fiică de agronomi) să cultive legume, să ude flori, să îngrijească dulăi şi pisicuţe, să culeagă zmeură, să se caţere prin copaci, venind apoi triumfător către noi, părinţii, cu un măr cules de el, chiar şi aşa, viermănos, cum erau mai toate merele noastre, la Cornu. Casa nu era cine ştie ce ( am înţeles că, între timp, a fost transformată în vilă), mobila era modestă, vântul şuiera prin îmbinările nefericite ale ferestrelor, apa se oprea una-două, podelele scărţâiau, televizorul functiona din doi în doi, dar încăpea atâta iubire, atâta armonie şi atâta pace între pereţii săi, încât cred că a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am reuşit împreună, Victor şi cu mine... Aici mi-au crescut puii, aici părinţii mei şi-au amintit de copilăriile lor, aici tata juca şah cu Victor, iar apoi Victor, cu Victoraş iar mama mea îi premia pe toţi cu câte un borş rusesc, făcut cu legume din grădină, aici ne veneau în vizită prietenii, aici şi-a compus Victor unele dintre cele mai frumoase melodii şi tot aici se întâmplau cele mai frumoase reuniuni ale echipei mele de la TVR, echipă care îl adoptase şi pe Victor, cu ani în urmă, odată cu adoptearea imnul său “La un ceai”..Ţin minte cum Victor îşi lua feciorul de mână, se plimba cu el prin grădină, prin livadă şi-i spunea : Vezi, tati, cand vei creşte mare, tot ce vezi aici va fi al tău, iar eu şi cu maică-ta vom veni aici în vacanţă , să avem grijă de copiii tăi”, povesteşte Marina.
Au fost ani frumoşi, dar filmul s-a rupt brusc.
“Au fost 12 ani de Cornu în viaţa familiei noastre. Apoi s-a întâmplat Marea Despărţire. Şi pentru că despărţirile nu sunt niciodată romantice, nici a noastră nu a scăpat de durere şi suferinţă, schija partajului privându-l pe fiul meu de locul în care crescuse şi pe care-l iubea atât de mult... În cei 10 ani ce au trecut de atunci, Victor al meu a mai trecut de cateva ori pe la Cornu. Şi nu pentru că nu şi-ar fi dorit să o fi facut mai des…Dar despre asta nu vreau să vorbesc acum..Îl întrebam, de fiecare dată : “-Şi…cum e la noi, acasă?”. Evita să-mi vorbească despre femeia ce a devenit stăpână în casa copilăriei sale. În schimb, imi dădea mici detalii despre lucurile pe care le ştiam amândoi : “Ştii că brăduţul acela, pe care l-a sădit tata atunci când ne-am mutat la Cornu, este acum un brad uriaş, în toată regula?”, “Ştii că tata a construit un garaj în curte?” “-Ştii că de grădina bunicii s-a ales praful?…”.
Când scriu aceste randuri, Victor se află în drum spre Cornu. Conduce maşina în urma celei în care se afla trupul neînsufleţit al părintelui său. Îmi place să cred că acesta din urma şi-a dorit să rămână pe veci la Cornu ŞI datorită amintirilor frumoase ce-l legau de familia sa de odinioară. Până una alta, fiul meu m-a anunţat că el şi Ana nu vor locui, peste noapte, “acasă, la Cornu”, ci la un hotel din Câmpina. Alegerea nu i-a aparţinut”.
