Marine Le Pen, varianta femină franceză a lui Trump FOTO

Actualizat:
Marine Le Pen jpeg

Cea mai puternică şi mai vocală exponentă a extremei drepte franceze le dă emoţii liderilor europeni, intrând în turul doi al prezidenţialelor pentru Palatul Élysée aproape cot la cot cu Emmanuel Macron.

image

Clasată de către publicaţia "Time" printre cei mai influenţi 100 de oameni din lume în 2011 şi 2015, iar în 2016 ca cel mai influent deputat în Parlamentul European după preşedintele Parlamentului European Martin Schulz, Marine Le Pen e una dintre cei mai puternici candidaţi la preşedinţia Franţei.

Alături de tatăl său.

Născută pe data de 5 august 1968 la Neuilly-sur-Seine, Marine Le Pen, pe numele său complet Marion Anne Perrine Le Pen, este cel de-al treilea copil al fondatorului formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, Jean-Marie Le Pen.

În 1976, ea şi întreaga ei familie au supravieţuit unui atac personal cu bombă, săvârşit la reşedinţa lor şi care-l viza pe Jean-Marie Le Pen.

Din păcate, părinţii ei s-au separat când ea avea 17 ani.

Alături de surorile sale, Yann şi Marie-Caroline.

Încă de la 18 ani, a intrat în formaţiunea fondată de tatăl său şi, în timp, s-a impus drept custode al mărcii „Le Pen“. Iniţial, sora sa, Marie-Caroline, trebuia să preia flamura partidului dominat timp de aproape 4 decenii de tatăl lor, mai ales că Marine obţinea un scor mic la prima ei candidatură la legislative, doar 11,1% într-o circumscripţie a Parisului. Dar pentru vârsta de 24 de ani era, totuşi, o performanţă! Abia în 1998 a obţinut primul său mandat politic (consilier regional pentru Nord-Pas-de-Calais), iar în mai 2002, ea apărea pe platourile de televiziune în seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în care Jacques Chirac a obţinut o victorie detaşată în faţa lui Jean-Marie Le Pen şi se impunea ca moştenitoarea lui.

Şi, cumva, talentul său oratoric şi felul ei vulcanic de-a fi (comparabil cu cel al tribunului Vadim Tudor de la noi sau cu cel al lui Donald Trump din SUA) a făcut ca, în 2004, să fie aleasă consilier regional pentru Île-de-France şi membră a Parlamentului European.

De formaţie avocat, Marine Le Pen a devenit şefa formaţiunii Frontul Naţional în 2011, în urma alegerilor interne din partid - ceea ce nu i-a convenit tatălui său, cu care avea puternice ciocniri de idei. De altfel, relaţiile dintre cei doi au început să se deterioreze considerabil în 2015, după ce Jean-Marie Le Pen a spus etichetat camerele naziste de gazare drept „un detaliu al istoriei“. Afirmaţiile lui au dus la excluderea sa din partid, moment în care seniorul Le Pen şi-a acuzat fiica de trădare.

Marine Le Pen şi tatăl său, Jean-Marie Le Pen.

Dar Marine Le Pen şi-a continuat drumul politic, ţintind locul la care visa însuşi tatăl său: fotoliul prezidenţial.

Ieşind la rampă cu teme precum Frexit (scoaterea Franţei din Uniunea europeană), ieşirea din spaţiul Schengen  şi din zona NATO şi expulzarea imigranţilor ilegali, Marine Le Pen seamănă tot mai mult cu Donald Trump, care doreşte insularizarea SUA.

image image

Totodată, legăturile sale cu Vladimir Putin (mai ales după vizita ei la Moscova) şi suspiciunea că ar fi primit fonduri pentru campania electorală din partea Rusiei sunt tot atâtea puncte în comun cu liderul de la Casa Albă.

Mai mult, deşi a folosit teribilul atac terorist asupra redacţiei publicaţiei "Charlie Hebdo" pentru a-şi justifica politica anti-Islam, ea însăşi a avut lupte acerbe cu aceasta, dar şi cu alte instituţii media, dându-i în judecată pentru felul în care a fost portretizată - similar atitudinii lui Trump faţă de jurnalişti.

Totodată, se declară a fi împotriva avortului, eutanasiei şi mariajului între persoane de acelaşi sex.

image

În plan personal, Marine Le Pen e mamă a trei copii (Jehanne-19 ani şi gemenii Louis şi Mathilde-18 ani), de două ori divorţată (de Franck Chauffroy în 2000 şi de Éric Iorio în 2006), iar în prezent partenera unuia dintre vicepreşedinţii partidului, Louis Aliot. Deţine o vilă în Montretout din Hauts-de-Seine, din regiunea Île-de-France şi o alta în La Celle-Saint-Cloud, la 12 km de Paris.

Iată mai jos o galerie foto din cadrul campaniei electorale cu ipostaze menite s-o umanizeze în faţa electoratului francez.



Recente pe Ok! Magazine

Horia Brenciu   Facebook 2 jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
The Bridgerton, GettyImages (1) jpg
Dan Negru Jocul cuvintelor Kanal D jpeg
Donald trump   jeffrey epstein foto shutterstock jpg
Jennifer Aniston și Justin Theroux (1) jpg
FotoJet (57) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0248726886 jpg
Dani Oțil la podcastul Gând la gând cu Teo Trandafir   captură de ecran (2) png
Margot Robbie în The Wolf Of Wall Street  foto   profimedia 0183328758 jpg
FotoJet (56) jpg
Ethan Hawke foto profimedia (2) jpg
Dieta folosită de Andreea Esca pentru a se menține   Facebook jpg
FotoJet (54) jpg
femeie trista jpg
FotoJet (56) jpg
Oase și Maria Pitică foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Monica Bellucci, BAFTA 2026, GettyImages (6) jpg