Marius Elisei, potop de acuze pentru Oana Roman: ”Te-am luat grasă, te-am lăsat slabă. Te-am făcut mamă”

10 februarie, 2023
FotoJetRoman jpg

Poate că într-un top al celor mai urâte lucruri, se află și acuzele post relație între doi oameni care cândva s-au considerat unul pe celălalt alegerea sufletului lor.

De la anunțul public al despărțirii dintre Marius Elisei și Oana Roman, veninul nu încetează să curgă, din partea amândurora.

Oana Roman este într-o poziție ingrată, cumva atacată din toate părțile. Trăiește clipe grele în această perioadă, iar neajunsurile se cam înghesuie în viața sa. Oana Roman reușește însă să-și mai elibereze sufletul încărcat vorbind public cu urmăritorii săi, pe Insta Stories. Nu doar cu Marius Elisei se află în conflict, ci și cu sora sa, Catinca, pe care o acuză că nu merge să-și viziteze mama, deși Mioara Roman întreabă de ea necontenit.

Oana Roman se vede în situația în care trebuie să fie puternică atât pentru mama sa cea bolnavă, cât și pentru fiica sa, care trece prin această perioadă cruntă, când părinții săi s-au despărțit. Este una dintre cele mai grele încercări pentru o fetiță.

Mai mult, Oana Roman e nevoită să se ocupe și de puii cățelușei sale, despre care spune că nu ea și i-a dorit, ci Marius Elisei, care însă nu a fost capabil să se ocupe de ei.

„M-am enervat foarte rău! Eu nu vând scump puii ăștia, eu îi dau cât să-mi acopăr fix cheltuielile și ce bani am băgat în ei, atât, în rest nu fac o afacere din asta.

Deci, domnul Elisei și-a dorit acești pui pe banii mei, evident, pentru că n-ar fi avut niciodată cum să cheltuie atâția bani cu sarcina Lunei și cu acești pui, care pe mine m-au costat peste 2.000 de euro. El trebuia să facă credit la bancă să poată să plătească lucrurile astea!

A vrut pui pe banii mei și tot eu am plătit, și tot eu i-am crescut și am avut grijă de ei zi și noapte”, a spus Oana Roman pe Instagram.

Un partener care a plecat și a lăsat-o să se lupte singură cu greutățile vieții și, mai mult, a început și o tiradă de acuze împotriva mamei copilului său. Deși un bărbat discret și liniștit până acum, Marius Elisei a răbufnit și a făcut niște declarații usturătoare și chiar nedemne pentru un bărbat.

Se vede treaba că nu a mai suportat nicio clipă să mai stea în preajma vedetei și acum își varsă tot amarul acumulat în relație.

Marius Elisei s-a arătat foarte deranjat de acuzațiile făcute de Oana Roman și a început să o jignească pe aceasta. I-a spus, nici mai mult, nici mai puțin, că nu merita să o facă mamă sau mireasă, făcând referire și la caracterul ei ”adevărat”.

„Deci te rog frumos să încetezi să mai vorbești despre mine și niște aberații care știi bine că multe dintre ele sunt niște minciuni. Tu niciodată nu te uiți în oglindă înainte să vorbești? Niciodată nu te gândești înainte să vorbești? Că poate cineva, mai târziu, va avea de suferit. Crezi că mă ataci așa cum crezi tu că o să mă ataci? Dacă vrei să ne atacăm, ne atacăm și vei vedea că o să ieși în pierdere. Faci niște afirmații care crezi că te ajută la ceva?”, a spus fostul partener al Oanei pe Instagram.

„Plus de asta, ține cont că te-am făcut mamă și nu meritai, te-am făcut mireasă și nu meritai, nu meriți nimic, absolut nimic la ce caracter ai, adevăratul tău caracter! Dacă mă apuc să-ți dau masca aia jos, nu știu dacă o să fie bine, dar eu mă gândesc la cine o să sufere mai târziu.

Și nu uita, vezi că te-am luat grasă și te-am lăsat slabă! Ar trebui să-mi mulțumești!”, a mai adăugat acesta, în spațiul public.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Adrian Daminescu, de nerecunoscut jpg
Banner Stefan Bănică Lavinia parva
Elena Lasconi 1 (1) jpg
skynews brad pitt pitt 6234765 jpg
Cristela și Călin Georgescu jpg
Gabriel Cotabiță și Alexandru Ciucu în 2016   FOTO Sorin Stana, OK Romania (1) jpg
Nicole Kidman Screenshot 2024 10 29 at 22 00 (2) jpg
gabriel cotabita a murit foto facebook jpg
angela similea
FotoJet Hadidele jpg
Maria Obretin aka Constănțeanca din Clanul   Facebook (2) jpg
Bogdan Farcaș   arhiva personală (1) jpg
FotoJet Eva si Demi jpg
Bennifer, Globurile de aur, Profimedia (2) jpg
Gisele Bündchen, Profimedia (1) jpg
Delia Matache în bucătărie pentru clipul piesei Fă ți numărul cu Damian Drăghici   captură (1) png
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
Vărsător, Pixabay jpg