Melania Trump a fost din nou la înălţime cu ţinuta ei de cocktail

Actualizat:
President Trump and First Lady Melania Trump welcome President Moon of the Republic of Korea   DC jpeg

Ne-am obişnuit ca Melania să facă un spectacol din fiecare apariţie a sa alături de soţul Donald Trump. Aşa că nu e de mirare că ţinuta aleasă pentru o întâlnire la nivel înalt de ieri, 29 iunie, a fost, iarăşi, aproape de perfecţiune.

Ei bine, Melania şi Preşedintele Americii s-au întâlnit, ieri, la Casa Albă, cu cuplul prezidenţial al Republicii Coreea.

Soţii Trump, alături de preşedintele Coreei şi soţia lui

Imaginea Melaniei a fost, din nou, perfectă

Dacă soţia preşedintelui coreean, Kim Jung-sook, a ales să poarte cu această ocazie un costum tradiţional, într-o nuanţă de albastru deschis, Melania a îmbrăcat o rochie pe corp, de cocktail, în aceeaşi nuanţă nude precum pantofii Christian Louboutin.

Ca pe catwalk

Prima Doamnă a Americii şi-a purtat părul lung şi coafat lejer, ca de obicei, machiajul intens accentuându-i bronzul care, între noi fie vorba, îi cam înăspreşte trăsăturile.

Şi chiar nu este nevoie de asta, având în vedere că Melania are, oricum, un chip rece şi inexpresiv.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg