Melania Trump, în cea mai cool ţinută. I-a făcut concurenţă serioasă omoloagei sale poloneze

Actualizat:
Donald Trump Visits Poland   Warsaw jpeg

Se află în Varşovia, Polonia, alături de soţul său, Preşedintele Donald Trump, iar Melania este o apariţie fermecătoare. Ieri, Prima Doamnă a Americii ne-a oferit o după-amiază plină de stil, dar şi un discurs interesant, fiind în centrul atenţiei, concurând cu omoloaga sa poloneză.

Apariţia sa a fost covârşitoare, de parcă ar fi defilat pe podiumul unei mari case de modă.

Este clar că Melania nu dă greş, cel puţin în ceea ce priveşte stilul vestimentar şi apariţiile care pot intra în istorie, dar şi de data aceasta este demnă de toată laudă. Ţinuta aleasa pentru vizita în Polonia a fost de-a dreptul fascinantă, cu accente puternice de culoare.

L-a însoţit pe Donald Trump la Varşovia.

Merită din plin titlul de cea mai glamour soţie de preşedinte pentru îndrăzneala în alegerea ţinutelor, pentru diversitate şi pentru că nu ne plictiseşte niciodată cu apariţiile sale, ci ne fascinează şi ne surprinde mereu. Pentru evenimentul de joi, Prima Doamnă a purtat încă o ţinută de designer, aşa cum de altfel ne-a obişnuit. Hainele pe care le alege nu-s deloc ieftine, aşa că nici rochia trei sferturi cu fustă în cloş, în nuanţe de bleumarin, fucsia şi corai, nu a fost mai prejos.

Este pentru prima dată când Melania poartă o creaţie semnată Delpozo.

Când vine vorba de designeri, Melania Trump uimeşte de fiecare dată. A purtat rochii de la Giambattista Valli, Altuzarra, Simone Rocha, Roland Mouret, Dior, Alexander McQueen şi Valentino, aşa că nu a fost o surpriză că a ales un alt nume cunoscut din industrie pentru un eveniment din Polonia. De data aceasta a purtat o ţinută marca Delpozo, o piesă din noua colecţie a casei de modă pentru care a scos din buzunar 2650 de dolari. Este un brand pe care o mulţime de celebrităţi de la Hollywood îl adoră, inclusiv Julianne Moore, Reese Witherspoon şi Hillary Swank au apărut pe covorul roşu în ţinute din colecţiile ultimilor ani.

I-a făcut concurenţă omoloagei sale poloneze, şi ea îmbrăcată într-un compleu culoarea fucsia.

Melania poartă o creaţie Delpozo şi, surprinzător, a fost în competiţie cu omoloaga sa, Prima Doamnă a Poloniei, Agata Kornhauser-Duda, care a purtat şi ea un deux-pieces roz fucsia. Cele două doamne au fost surprinzătoare, în timp ce Melania a ales să-şi completeze ţinuta cu o pereche de pantofi stiletto fucsia, soţia preşedintelui Polonez a optat pentru încălţări cu toc într-o nuanţă de bej. Au fost la concurenţă în ceea ce priveşte stilul vestimentar, dar şi în abordarea unor culori puternice.

Foto: Getty, Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Tom Cruise, Katie Holmes  foto   shutterstock 165862814 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
george clooney amal clooney venice 090224 2 edc6ceb89e4d4be59a3e28a2bb62a055 jpg
Diana Munteanu în Santorini  FOTO Instagram (8) jpg
UNTOLD2026 jpeg
Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg
Celine Dion în natură   FOTO Deanna Marti, Facebook (3) jpg
Jennifer Lopez, din ce în ce mai sumar îmbrăcată, Foto Instagram (5) jpg
FotoJet (82) jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
FotoJet (82) jpg
Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png