Melania Trump, o altfel de Primă Doamnă

Actualizat:
Melania a pozat adeseori nud în reviste jpeg

 După alegerile din noiembrie, Casa Albă ar putea găzdui o familie atipică de prezidenţiabili. Dacă lui Donald Trump îi cunoaştem deja trecutul şi caracterul, să aflăm câte ceva şi din CV-ul soţiei sale.

image

Toată lumea se întreabă ce şanse are magnatul imobiliarelor să câştige alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Şi, totodată, dacă cea de-a treia lui soţie, Melania, are stofă de Primă Doamnă. Căci, în timp ce republicanul Donald Trump îi dă emoţii puternice contracandidatei sale, democrata Hil­lary Clinton, cu care se află într-o cursă umăr la umăr pentru fotoliul prezidenţial, Melania se află într-o altfel de campanie, aceea de-a con­vinge că poate fi o demnă succesoare a lui Mi­chelle Obama.

Ar putea deveni prima soţie de preşedinte american de altă naţionalitate, din 1820 încoace

Manechin de profesie, cu trăsături moşteni­te de la o mamă slovacă şi un tată austriac, şi cu o carieră în modelling începută încă de la 5 ani, Melanija Knavs a primit o educaţie care a pregătit-o, cumva, pentru a duce o viaţă privile­giată. Chiar dacă provenea din blocul comunist, vorbea patru limbi străine, făcea gimnastică aproape la nivel de performanţă şi mergea în vacanţă la schi în Italia – de unde tatăl ei impor­ta maşini de lux. De altfel, acolo a şi semnat un contract generos cu o agenţie de modelling din Milano, care i-a înlesnit mutarea în New York, când a împlinit 18 ani. După zece ani petrecuţi pe catwalk-ul din Big Apple, tânăra de 1,78 m, care avea deja la activ câteva apariţii notabile în reviste precum Vogue, Harper’s Bazaar sau Vani­ty Fair şi chiar un pictorial nud, i-a intrat pe sub piele lui Donald Trump după ce l-a cunoscut la o şedinţă foto pentru o publicaţie de modă. Iar afaceristul, care mai purtase verighetă de două ori şi avea deja patru copii, a cerut-o de soţie la şase ani de la prima lor întâlnire. Ceremonia care a urmat pe 22 ianuarie 2005, la resortul lui din Mar-a-Lago, Florida, a fost de-un fast ine-galabil, la care mireasa a purtat o rochie a casei Dior, de 100.000 de dolari. Printre invitaţi s-au numărat Heidi Klum, Sean Combs, Shaquille O’Neal, Simon Cowell, dar şi cuplul Clinton, care ulterior a încercat să bage sub preş ideea că ar fi făcut parte din cercul de apropiaţi ai lui Trump.

image

Cert e că, în ciuda diferenţei de vârstă de 24 de ani dintre ea şi soţul ei, Melania i-a dovedit deja lui Donald, în cei 11 ani de căsnicie, că-i poa­te fi nu doar parteneră de viaţă, ci şi de afaceri. Apelând la studiile de design şi arhitectură din facultate, doamna Trump n-a ezitat să-şi dea cu părerea la capitolul amenajări interioare pentru clădirile Trump – chiar dacă adesea a intrat pe teritoriul primei neveste, Ivana, care are în grijă câteva cazinouri şi ho­teluri Trump şi cu care magnatul încă se mai sfătuieşte în domeniul hotelier. În plus, din penthouse-ul ei „aurit“ din Manhattan, decorat în stil Versailles şi care ocupă ultimele trei etaje ale turnului Trump din Fifth Avenue, cu vedere la Central Park, Melania, acum în vârstă de 46 de ani, are grijă de propria afacere, o linie de ceasuri şi bijuterii pe care o vinde prin Teleshopping, la preţuri sub 200 de dolari – multe dintre ele sunt copii fidele ale pro­priilor podoabe, ale căror valoare depăşeşte şase zerouri.

image

Dar se pare că implicarea ei în business şi gri­jile sale de mamă a unui băiat de 10 ani, Barron, al cincilea moştenitor Trump, o ţin departe de evenimentele publice electorale ale soţului său. De altfel, ea a mărturisit toamna trecută că „nu este pregătită încă pentru politică“. „E domeniul soţului meu, eu doar îl sprijin“, a spus ea pentru o publicaţie americană, dovedind diplomaţie şi în chestiunea imigraţiei, un punct forte de pe agenda lui Trump. „Eu, una, am trecut printr-un proces lung pentru a obţine cetăţenia america­nă şi cred că oamenii trebuie să respecte legea“, a conchis potenţiala Primă Doamnă a Americii, prima care ar avea o altă cetăţenie la bază decât cea americană, care a pozat nud şi care a vândut bijuterii la televizor.

foto: guliver/rex features/getty images



Recente pe Ok! Magazine

Vedeta din Jurassic Park Sam Neill a învins cancerul, Profimedia (4) jpg
Casa Albă, Donald Trump  foto   profimedia 1095249967 jpg
Buclele blonde au devenit sinonime cu Marilyn Monroe  jpeg
FotoJet (73) jpg
Ionela Năstase   Facebook 3 jpg
Melania Trump, Ivanka Trump  foto   Profimedia jpg
Cristina Bâtlan 3 jpg
Melanie Griffith și Antonio Banderas   GettyImages 154488464 jpg
George și Amal Clooney, Profimedia (5) jpg
Charles, Camilla, Trump SUA 2026, Profimedia (4) jpg
bărbat și femeie în anii 70  foto   profimedia 0896515473 jpg
2 frank sinatra profimedia 0051142512 jpg jpeg
Melania Trump  foto   profimedia 1094412540 jpg
Atentat la viața lui Donald Trump în același loc cu Ronald Reagan  Profimedia, Getty Images jpg
David Hasselhoff, profimedia 0140384089 jpg
FotoJet (71) jpg
Vedeta Familiei juriu jpg
Charlize Theron, Profimedia (5) jpg