Melania Trump, ridiculizată de internauţi din cauza obsesiei pentru ochelarii de soare

Actualizat:
President Trump and First Lady Return to the White House From Puerto Rico jpeg

Face ce face şi reuşeşte să stârnească furia internauţilor! Oricât de mult s-ar strădui, Prima Doamnă a Americii nu reuşeşte să le intre pe sub piele americanilor. Iar ultima extravaganţă a ei i-a adus ura a milioane de oameni. Iată ce s-a mai întâmplat!

foto: Getty Images

Aşa s-a prezentat în Puerto Rico

În ultima perioadă, Donald Trump şi soţia sa, Melania, au vitat zonele grav afectate de uraganele Irma şi Maria, dar şi Las Vegas-ul, care a fost ţinta unui incident sângeros, în urma căruia 50 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 500 au fost rănite. Problema e că la aceste întruniri şi vizite, Melania a încălcat de câteva ori protocolul, în timp ce soţul său, Preşedintele Statelor Unite ale Americii, s-a lansat în nişte afirmaţii de-a dreptul ridicole.

Revenind, însă, la Melania, internauţii s-au isterizat după ce au văzut nişte fotografii cu ea, surprinse în timp ce se afla în Puerto Rico, pentru a-i întâlni pe eroii, dar şi pe supravieţuitorii uraganului Maria. În acele fotografii, care erau făcute la nişte întâlniri oficiale, Melania purta ochelari de soare. Fapt care, chipurile, ar încălca protocolul, dat fiind faptul că aceasta dădea mâna cu diverşi oficiali. ”Melania, atunci când le mulţumeşti unor oameni, dă-ţi ochelarii jos”, ”Melania nici nu se poate uita în ochii victimelor. Poartă ochelari de soare oversized şi o şapcă pe cap, stă la distanţă când dă mână”, ”Se întâlneşte cu atâţia oameni suferinzi. Te rog Melania, dă-ţi ochelarii jos şi priveşte-i în ochi”, au fost doar câteva dintre reacţiile celor din online.

La întoarcerea din Puerto Rico

La două zile de la acest incident, noi fotografii cu Melania, purtând ochelari de soare, au iscat păreri acide în mediul online. De data aceasta, Prima Doamnă a Americii apărea pe peluza din faţa Casei Albe, întorcându-se din Las Vegas, unde le-a cunoscut pe victimele atacului sângeros. În imaginile respective, Melania poartă stilettos şi ochelari de soare opaci, deşi era noapte. ”Fac o rugăminte publică către Melania: încetează să porţi ochelari de soare şi tocuri când mergi în zonele afectate de dezastre”, ”Cred că poartă ochelari pentru a-şi putea da ochii peste cap când Trump spune prostii”, au fost doar câteva dintre părerile celor din mediul online.

La întoarcerea din Las Vegas

image image


Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp