Melania Trump s-a întors acasă, alături de familie, într-o ţinută all white-şic

Actualizat:
1 profimedia 0491197840 jpg jpeg

Familia prezidenţială americană s-a întors la Casa Albă.

Chiar dacă apele în care se scaldă acum preşedintele Donald Trump nu sunt deloc liniştite, el şi familia lui n-au lăsat să se vadă asta atunci când s-au întors acasă, după vacanţa lor de iarnă. 

Cuplul prezidenţial a petrecut Revelionul, ca în fiecare an, la resortul Mar-a-Lago din Florida, de unde şi bronzul accentuat de pe chipul preşedintelui Donald Trump.

3 profimedia 0491189969 jpg jpeg

La întoarcerea la Casa Albă, Melania a fost, ca de obicei, imaginea eleganţei în ţinuta ei all white, cu o rochie albă midi, cizme şic, în aceeaşi culoare şi un pulover cu motive nordice. 

Cât despre fiul celor doi, Barron Trump, adolescentul de 13 ani ne arată că se transformă într-un tânăr foarte atletic, acesta depăşindu-şi, deja, în înalţime faimoşii părinţi.

2 profimedia 0491188918 jpg jpeg

Foto: profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg