Melania Trump schimbă foaia! Cum își propune să fie ca Primă Doamnă în al doilea mandat al soțului ei

12 ianuarie, 2025

Odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, fashionistele abia așteaptă s-o revadă și pe cocheta lui soție etalându-și din nou garderoba de Primă Doamnă. Însă fostul manechin ar putea avea alte planuri.

Melania Trump în primul mandat de Primă Doamnă   GettyImages 1254297706 jpg

Când Donald Trump a câștigat al doilea său mandat prezidențial, soția lui, Melania Trump, a câștigat și ea, vrând, nevrând, o a doua rundă de Primă Doamnă la Casa Albă. O onoare pe care nu s-a sfiit s-o demitizeze la finalul primului mandat, spunând că nu s-a simțit deloc confortabil ca locatară a East Wing, fiind permanent sub supravegherea Serviciilor Secrete și sub tirul presei. Iată de ce fostul manechin nu îmbrățișa deloc ideea de-a se întoarce la palatul prezidențial din Washington D.C. și de ce nici nu s-a implicat prea mult în această campanie electorală. Dar tocmai pentru că nimic nu-l dădea câștigător clar pe soțul său, mai ales cu un cazier ca al lui, a continuat să-i facă jocul, fiindu-i alături (numai cât a fost imperios necesar) la diferite gale de strângeri de fonduri, serate ale republicanilor și în ziua votului propriu-zis. Ba chiar i s-a și împotrivit, la un moment dat, atunci când a susținut public dreptul femeilor la avort – o temă în total dezacord cu agenda lui Donald Trump, care preferă ideile paternaliste și conservatoare.

Aparițiile sale rare, când foarte reținute, când foarte vocale, au adus-o într-o lumină nouă. Și chiar și garderoba ei, altădată foarte fashion și colorată, a prins o cromatică austeră, cu varianțiuni de alb-negru, gri, bleumarin și cel mult argintiu – ce-i drept, și ca urmare a decesului mamei sale. Dar chiar și ținuta ei business, de o sobrietate studiată, pe care a purtat-o în noaptea victoriei, vine să ne comunice schimbarea sa de atitudine, mai directă, mai matură și mai puțin dispusă la compromis, și noul mod în care Prima Doamnă va aborda acest rol a doua oară.

Prima eră FLOTUS. Cum a fost Melania Trump ca Primă Doamnă?

Când soțul ei a câștigat prima sa președinție în 2016, ea și-a amânat mutarea la Casa Albă până în iunie 2017, motivând cu faptul că fiul lor, Barron, trebuia să încheie liniștit anul școlar în New York. Gurile rele spun că, de fapt, nu a devenit „disponibilă“ pentru rolul de Primă Doamnă decât abia după ce și-a renegociat termenii contractului prenupțial, care nu prevedeau o expunere atât de mare și un efort atât de consistent din partea ei. În realitate, însă, se poate să fi fost doar reticentă față de tradițiile stabilite de primele doamne care au precedat-o.

Căci, într-un interviu acordat demult, în 1999, ea spunea că, dacă prietenul ei de atunci, Donald, ar candida vreodată la președinție, ar folosi drept repere fostele prime doamne Jacqueline Kennedy și Betty Ford, pe care le considera a fi „niște modele foarte tradiționale pentru americani“ – Jackie Kennedy fiind un simbol al modei și având o mare preocupare pentru conservarea Casei Albe, iar Betty Ford fiind o deschizătoare de drumuri, care a pledat pentru dreptul la avort și drepturile femeilor.

2017 - Melania Trump în iconicul compleu Hervé Pierre în ziua primei învestiri.
2017 - Melania Trump în iconicul compleu Hervé Pierre în ziua primei învestiri.

Născută Melanija Knavs, fostul model sloven a renunțat în cele din urmă la viața ei lipsită de griji din vastele apartamente aurite ale Trump Tower din Manhattan în favoarea vieții publice, ca „accesoriu indispensabil“ al noului șef din Biroul Oval. Și, după un început stângaci, s-a regăsit în postura de excelentă organizatoare de prânzuri și dineuri de stat pentru liderii mondiali aflați în vizită și de decoratoare a unor interioare, ordonând renovări ample și supervizând ambițioasele decorațiuni de Crăciun (de care s-a plâns, ultima oară, că sunt împovărătoare, dar și pretexte pentru a-și arăta apetența pentru luxul orbitor).

Unii comentatori s-au întrebat dacă i-a plăcut rolul de Primă Doamnă. Unul dintre biografii săi, fostul reporter CNN Kate Bennett, susține că da, în ciuda reticenței sale inițiale și a enervării că agenții de Securitate îi suflau mereu în ceafă: „I-au plăcut toate accesoriile care însoțesc funcția de Primă Doamnă și viața la Casa Albă“, a declarat Kate Bennett pentru revista People în 2021. „Cred că, de fapt, i-a plăcut foarte mult“. Însă, potrivit unor înregistrări, de pildă așa-numita casetă „Cui îi pasă de Crăciun?“, reiese că Melania era „foarte, foarte nefericită cu viața ei“ și foarte stresată cu acest statut pus permanent sub lupă: „Muncesc pe brânci la chestiile de Crăciun, înțelegi? Dar cui îi pasă de chestiile și decorațiunile de Crăciun? Însă trebuie să o fac, nu?“, se aude ea spunându-i unei consiliere. Iar zâmbetul ei larg atunci când a debarcat în Palm Beach, pe 20 ianuarie 2021, a fost grăitor! După cum a declarat o sursă pentru „People”, „ea s-a simțit ușurată când mandatul soțului ei s-a încheiat“.

Bluza Chloe și redingota Stella McCartney au fost perfecte pentru Ziua Recunoștinței în 2017.
Bluza Chloe și redingota Stella McCartney au fost perfecte pentru Ziua Recunoștinței în 2017.

Descrisă de unii drept o „enigmă“, doamna Trump a preferat să fie mai puțin publică decât predecesoarele sale, ținând puține discursuri atât la Casa Albă, cât și în campanie. „Ea a fost unică printre primele doamne moderne“, a declarat Tammy Vigil, profesor asociat de comunicare la Universitatea din Boston și autoare a unei cărți despre Michelle Obama și Melania Trump. „Ea face lucrurile așa cum vrea să le facă, spre deosebire de modul în care trebuie să le facă. Dar îndeplinește așteptările de bază.“

Ce-i drept, ca succesoare a lui Michelle Obama, care vorbea intens despre educație și nutriție sănătoasă, având în vedere îngrijorătoarea rată a analfabetismului și a obezității printre copii, și încuraja tinerele să se exprime și să se afirme, Melania Trump putea face mult mai mult decât să militeze împotriva hărțuirii online. Înființarea unei fundații care strânge fonduri pentru educația copiilor aflați în plasament și pledoaria pentru minorii afectați de criza opioidelor au fost, însă, teme centrale preluate chiar de soțul ei în campania electorală din acest an, când întreg clanul Trump vorbea brusc despre victimele tot mai numeroase ale narcoticelor, mai ales în rândul tinerilor.

Dar să fim serioși, Melania Trump n-a fost niciodată un reper în discursuri, pe care ba le-a copiat, ba le-a bălmăjit, cât un reper estetic. Iar acolo puține sunt gafele ce i se pot imputa.

Moda, singurul limbaj asumat. Melania Trump a mizat pe experiența ei de manechin

Transformarea acestei femei, care altădată era fericită să pozeze întinsă pe un pian într-o rochie decoltată, este una dintre marile povești ale evoluției a ceea ce acum trebuie să recunoaștem ca fiind era Trump. Îmbrăcămintea sa a fost subiectul fascinației și controversei din partea presei, în special după ce a fost văzută purtând o jachetă cu fraza „Chiar nu-mi pasă, ție îți pasă?“ în timpul unei vizite la un centru de detenție pentru copiii imigranți în 2018. Ea a declarat că jacheta era un mesaj pentru „oamenii și media de stânga“ care o criticau. Dar, la urma urmei, la ce te puteai aștepta din partea unui fost fotomodel și a unei prințese mondene, care a fost cândva punctul de atracție al Galei Met și persoana cea mai dorită în primul rând la Săptămâna Modei de la New York? 

La Met Gala 2010, în rochia Christian Siriano, când ea și Donald erau acel IT Couple.
La Met Gala 2010, în rochia Christian Siriano, când ea și Donald erau acel IT Couple.

Optând pentru haine mini, mulate, cu decupaje flagrante, până sus pe coapsă, și decolteuri adânci, Melania și-a petrecut primul deceniu de căsnicie cu magnatul imobiliar punându-și în valoare atuurile de fotomodel. Cu un gust pentru dramatism, ea ne-a arătat și varianta ei de prințesă gotică, învăluită în satin - așa și-a făcut apariția în mai 2004 la Gala Met - , dar și versiunea ei de girl-next-door, purtând blugi strâmți și un top decolteu transparent – așa cum a defilat la Săptămâna Modei de la New York, câteva luni mai târziu.

Iată de ce saltul spre Casa Albă a fost atât de greu de făcut! Prea puțin pregătită pentru a fi astfel expusă și fără nicio experiență politică, Melania a plutit pe scena mitingului din noaptea alegerilor din 2016 într-o salopetă albă din crep de mătase, fără umeri, de la Ralph Lauren – designerul preferat al lui Hillary Clinton, apropo! Efectul a fost mai mult de podium, decât prezidențial.

Pentru întâlnirea de la Paris cu soții Macron, a optat pentru Michael Kors.
Pentru întâlnirea de la Paris cu soții Macron, a optat pentru Michael Kors.

Stilul ei de Primă Doamnă a fost inițial inconsecvent, trecând de la modernitatea rochiei inaugurale, semnate de couturierul Hervé Pierre, la formalitatea militarizată a unui costum Michael Kors negru cu paiete, purtat la primul discurs al soțului său în fața Congresului, în martie 2017. Apariția sa, mai târziu în același an, într-o rochie midi roz cu mâneci bufante exagerate, semnată de designerul spaniol Delpozo, pentru prima sa apariție la Organizația Națiunilor Unite, a părut o altă demonstrație a faptului că jurnalul de protocol nu a ajuns întotdeauna la ea în avans. Cu toate acestea, pas cu pas, ea a stăpânit și această agendă a look-ului prezidențial, o realizare cu atât mai remarcabilă pentru statutul ei de outsider al Washingtonului.

În ciuda celor patru ani petrecuți deja la Casa Albă, Melania este conștientă că, la fel ca soțul său, nu este încă acceptată ca un adevărat membru al celui mai select club al națiunii. Când „frăția remarcabilă“ a fostelor Prime Doamne s-a reunit anul trecut la funeraliile lui Rosalyn Carter, reacția a fost revelatoare. Melania era absolut îndreptățită să fie prezentă, însă majoritatea a presupus că se va simți prea intimidată pentru a participa.

În noile sale memorii - și poate neștiind cât de condescendent ar putea suna - Hillary Clinton a recunoscut că s-a întrebat dacă Melania va fi „acceptată“ la serviciu, comparând-o cu „copilul mic de la petrecerea aniversară care nu cunoaște pe nimeni și așteaptă pe margine, sperând că oamenii vor fi drăguți“. S-a înșelat. Înțelegerea de către Melania a neacceptării sale nu a produs nici teamă, nici nesiguranță, ci un act de sfidare perfect calibrat.

E ceea ce s-a întâmplat, cumva și pe scena din West Palm Beach, unde, privind la familia Trump reunită după ziua votului, ai fi putut crede că s-au adunat pentru o petrecere de cocktail, mai degrabă decât pentru un discurs de victorie. Paietele, salopetele și pantofii cu toc au dominat într-o aliniere a perfecțiunii plastice – și identitare. Chiar și costumul cu pantaloni din catifea albastră al Ivankăi Trump nu a reușit să fie o declarație estetică, precum odinioară.

Și iat-o pe Melania având șansa să ridice ștacheta. Așa că s-a întors la Dior și la o altă interpretare modernă a iconicului New Look, lăsându-se ghidată de Hervé Pierre, care i-a sugerat acel compleu gri, din stofă fină lucrată manual în Franța și care a costat-o aproximativ 5.000 de dolari. Fost director de creație al casei Carolina Herrera, Hervé Pierre a început să lucreze cu ea la intrarea sa la Casa Albă, după ce i-a creat rochia de inaugurare și a consiliat-o ulterior ce ținute oficiale să aleagă, în ceea ce a devenit primul său job de stilist. Multe case de lux de top încă refuză să o îmbrace, ceea ce înseamnă că o mare parte din ceea ce poartă este achiziționat – spre deosebire de mulți dintre liderii mondiali și partenerii lor, care primesc gratis outfituri. Serviciile lui Pierre nu sunt nici ele ieftine. După ce a continuat să o ajute pe Melania Trump și după plecarea de la Casa Albă, s-a aflat că a primit peste 100.000 de dolari de la staff-ul lui Donald Trump numai în ultimele șase luni ale anului 2023! Însă până și morocănosul Trump înțelege foarte bine impactul pe care îl poate avea o haină, o pălărie sau o culoare îndrăzneață - ori un Botox sau o fină ajustare chirurgicală - și că, până la urmă, aceasta este cartea de vizită a soției sale.

Se mută sau nu la Casa Albă? Melania Trump ar prefera să rămână în Miami

În ultimii ani, Melania Trump a evitat lumina reflectoarelor, în timp ce soțul ei a fost, pe rând, anchetat, percheziționat, pus sub acuzare, arestat, amprentat și judecat în legătură cu mai multe dosare civile și penale. Iar când Donald Trump i-a spus că va candida și a treia oară, sperând la un al doilea mandat prezidențial, ea nu s-a opus, știind cât de mici erau șansele ca ei să se întoarcă la Casa Albă.

Absența ei din campanie a inspirat mai multe articole de presă, care întrebau: „Unde este Melania?“. Însă, atunci când nu era preocupată de starea șubredă a mamei sale, care s-a și stins din viață la începutul acestui an, ea a apărut în ocazii-cheie, cum ar fi Convenția Națională Republicană din iulie, când doar s-a pozat în costumul ei Christian Dior roșu aprins, dar nu a ținut niciun discurs – practic, o încălcare a tradiției.

Acum, după confirmarea celui de-al doilea mandat, Melania Trump nu s-a sfiit să sară peste o altă tradiție majoră, veche de zeci de ani: întâlnirea la un ceai cu Prima Doamnă demisionară Jill Biden, în timp ce soțul ei avea o întrevedere cu Joe Biden pentru a pune la punct detaliile transferului de putere (care se dorește a fi cât mai lin și pașnic cu putință). Potrivit CNN, „după ce Jill Biden a lansat invitația, s-a discutat despre participarea viitoarei Prime Doamne, membrii echipei lui Donald Trump precizând că era important ca ea să meargă“. Însă, într-un final, ea a decis că poate absenta, de unde și o întreagă polemică, dacă aceasta se va mai întoarce vreodată la Casa Albă sau nu. Dar cum ar fi putut Melania să accepte invitația și să zâmbească frumos la poză, dată fiind relația încordată cu soții Biden după percheziția în forță la clubul lor privat, Mar-a-Lago, în august 2022, când agenții căutau documente clasificate pitite, chipurile, de Trump? „Soțul lui Jill Biden a autorizat FBI-ul să cotrobăie inclusiv prin sertarul ei cu lenjerie intimă. Așa că Jill Biden nu este o persoană pe care Melania să vrea s-o întâlnească. Îi consideră pe soții Biden dezgustători“, a declarat o sursă.

Pe lângă studiile de business, Barron începe să fie interesat și de politică.
Pe lângă studiile de business, Barron începe să fie interesat și de politică.

Tot CNN raportează că este „puțin probabil ca Melania să se mute la Washington cu normă întreagă“, fiind de așteptat ca ea „să își petreacă majoritatea timpului, în următorii patru ani, nu la Casa Albă, ci între New York și Palm Beach“. Anume între însorita Florida, unde și-a făcut mai mulți prieteni, și metropola în care fiul ei, Barron Trump, acum în vârstă de 18 ani, este în primul an de facultate la Universitatea din New York. „Oricât de mult iubește Melania Mar-a-Lago și viața ei în Palm Beach, ea va petrece mai mult timp în New York cu fiul ei, care este mai important pentru ea decât orice altceva“, a declarat o altă sursă.

Să se confrunte, cumva, cu criza „cuibului rămas gol“ după plecarea lui Barron la studii? „Nu simt asta“, i-a spus Melania Trump lui Ainsley Earhardt de la Fox News luna trecută. „A fost decizia lui să meargă în New York, să studieze în New York și să trăiască în casa lui, și eu respect asta. El se bucură de viața studențească. Și chiar sper că va avea o experiență grozavă, pentru că viața lui este foarte diferită de a oricărui alt copil de 18, 19 ani“, a mai spus ea.

Dar cum, și în primul său mandat, însuși Donald Trump și-a petrecut weekendurile de iarnă la Mar-a-Lago și weekendurile de vară la clubul său de golf din Bedminster, New Jersey, Melania se simte încurajată să nu petreacă mai mult timp decât necesar la reședința oficială din 1600 Pennsylvania Avenue. „A fi Primă Doamnă e unul dintre cele mai necunoscute și provocatoare roluri din cadrul unei administrații prezidențiale. Trebuie să te gândești la problemele cu care se confruntă lumea, dar trebuie să ai și o rețetă de prăjituri de Sărbători“, a comentat aceeași Kate Bennett, care, pe lângă jobul de corespondent CNN la Casa Albă, a semnat și cartea Free, Melania, despre primul ei mandat. „Ea are carte albă – în Aripa de Est, poate fi cât de activă sau inactivă dorește să fie“.

Întrebată dacă are emoții în privința acestei noi runde de prezidențiat, ea a declarat pentru Fox News că „nu este deloc neliniștită, pentru că de data aceasta este diferit. Am mult mai multă experiență și mult mai multe cunoștințe. Am mai fost la Casa Albă. Când intri, știi exact la ce să te aștepți“.

FOTO: Getty Images, Profimedia, EPA-EFE



Recente pe Ok! Magazine

Mandy Moore și Jennifer Lopez foto Getty Images jpg
Vedete care împlinesc 50 de anii colaj jpg
Demi Moore la Globurile de Aur, GettyImages (6) jpg
Otniela Sandu și Sebastian Dobrincu în vacanță în Seychelles   Instagram jpg
Ben Affleck incendii în Los Angeles profimedia colaj jpg
Jennifer Lawrence gravida   profimedia 0943019219 jpg
Donald și Melania Trump  foto   Profimedia jpg
Garner Affleck jpg
Anca Țurcașiu și Călin Șerban în vacanță în Filipine   Instagram jpg
FotoJet Nicole jpg
Jessica Alba, la plajă în Hawaii (3) jpg
Pamela Anderson Globurile de Aur 2025 Foto Getty Images (1) jpg
Gisele Bündchen și Joaquim Valente, Profimedia (2) jpg
Elisabeta Lipă foto Ok Magazine DSC 4020 (2) jpg
FotoJet Jennifer jpg
Incendiu în Los Angeles, Profimedia (8) jpg
Aubrey Plaza Jennifer Coolidge The White Lotus profimedia 0732826514 jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck, Bennifer, Getty (1) jpg