Meryl Streep: drama care i-a marcat viaţa: „Era altfel decât toţi cei pe care-i ştiam“

Iconul hollywoodian căreia cel mai adesea îi numărăm nominalizările la Oscar a trăit o tragică iubire, despre care s-a vorbit prea puţin, dar pe care ea nu poate s-o uite.

Povestea care face parte din altă eră a rămas o parte integrantă din Mery Streep, chiar dacă de-atunci ea şi-a recompus viaţa alături de un alt bărbat - soţul ei, Don Gummer, cu care are patru copii şi o căsnicie de 42 de ani. Înainte de a deveni cunoscută, Meryl s-a îndrăgostit nebuneşte de un actor cu 14 ani mai mare decât ea: John Cazale. El avea 41 de ani, iar ea 27 atunci când au obţinut amândoi roluri în producţia Measure for Measure din cadrul New York Sha­kespeare Festival. Iar conexiunea lor a fost fan­tastică.

„Era altfel decât toţi cei pe care-i ştiam“, îşi aminteşte Meryl. Cazale, la rândul lui, a fost complet fermecat de ea. Marvin Starkman, care i-a fost prieten, povesteşte: „După ce a obţinut un rol în acea producţie, nu mai vorbea despre altceva decât despre ea“. Streep era fascinată şi de talentul lui: fiecare film în care jucase Cazale fusese nominalizat la Oscar. Era cunoscut pen­tru rolurile din Naşul şi din Dog Day Afternoon, în care jucase alături de Al Pacino, prietenul lui cel mai bun. „Aş fi făcut orice pentru John“, a spus, la un moment dat Meryl, care s-a mutat împreună cu el în apar­tamentul lui din Franklin Street. Specialul cu­plu a cucerit imediat elita teatrului newyorkez, seara cutreierând apoi cele mai bune restau­rante alături de Pacino, din Little Italy până în Manhattan. Meryl simţea că toată lumea e a ei. În 1977, a primit şi cel dintâi rol semnificativ în film - în pelicula Julia, alături de Jane Fonda. Experienţa nu a impresionat-o, însă, aşa că s-a întors în teatru, pentru a juca Brecht şi Cehov.

În primăvara aceluiaşi an, Cazale, care juca în Agamemnon, începe să se simtă rău... Diagnosticul cade ca un trăsnet: cancer la plămâni şi me­tastază. Michael Schulman, care i-a scris biografia actriţei, notează că la auzul veştii, Meryl a tăcut o clipă, apoi a făcut ochii mari şi a întrebat: „Aşadar, unde mâncăm în seara asta?“. Nu era genul care să cadă pradă dis­perării. Mai mult decât atât, cei doi au început să filmeze împreună pentru pelicula The Deer Hunter, regizorul Michael Cimino amintindu-şi în 1995: „Meryl i-a fost alături la filmări lui John în fiecare secundă“. Când pro­ducătorii au aflat despre boala lui Ca­zale, au cerut imediat să fie înlocuit, dar Meryl a ameninţat că părăseşte producţia în cazul în care vor face asta.

Ulterior, costurile tratamentului lui au de­venit din ce în ce mai mari, astfel că Meryl a acceptat să plece în Austria pentru a filma Ho­locauste, o mini-serie pentru televiziune, doar pentru a câştiga nişte bani în plus cu care să acopere toate nevoile medicale ale iubitului ei. „La filmările din Austria am simţit că înnebu­nesc. John era bolnav, iar eu voiam să fiu lângă el“, avea să povestească ea apoi. La revenirea în New York, asta a şi făcut. Nu mai plecat de lângă el. Când a înţeles că John nu mai avea mult timp de trăit, Meryl a oprit toate cele­lalte proiecte, luându-şi 5 luni libere şi dedi­cându-i fiecare zi omului pe care îl iubea cu toată fiinţa. În ultimele lui zile, Meryl chiar a dormit în spitalul în care el era internat. „Unii au spus că am dus totul la extrem. Dar dacă ar fi fost vorba despre o mamă şi fiul ei s-ar mai fi discutat asta? Asta înseamnă iubirea, sub orice formă ar fi ea“, a explicat actriţa. Pe 12 martie 1978, Cazale s-a stins din viaţă. Nu a mai apucat să vadă succesul fulminant al ulti­mei pelicule în care a jucat cu iubita lui: The Deer Hunter a obţinut 5 premii Oscar. Nu a vă­zut nici succesul ei de la Premiile Emmy unde, în mod ironic, a obţinut un trofeu pentru rolul din mini-seria Holocauste, pe care o acceptase doar pentru a face rost de bani pentru trata­mentul lui. În urma lui, Meryl a fost nevoită să părăsească apartamentul lui şi pentru că mi­siunea de a împacheta toate lucrurile lui era prea dureroasă, l-a chemat pe fratele ei, Harry, s-o ajute. Şi nimic nu a fost întâmplător: Harry a venit împreună cu un bun prieten, sculptorul Don Gummer. Nimeni altul decât cel care avea să-i devină soţ lui Meryl.

Gummer s-a oferit chiar atunci, pe loc, s-o ajute pe Meryl cu casa: se putea muta o peri­oadă la el, fiindcă el avea să plece pentru un timp în Pakistan. Lucrurile ar fi putut rămâ­ne aşa, dar Gummer a suferit un accident de motocicletă care i-a scurtat şederea în Pakis­tan, forţându-l să se întoarcă mult mai repede acasă. Acolo unde stătea Meryl... Iar această schimbare neaşteptată de situaţie a făcut-o să simtă că Gummer era omul pe care Cazale i-l trimisese pentru a o ajuta să treacă peste du­rerea morţii lui. Aşa că Meryl a decis că nu e un păcat să-şi deschidă inima atât de repede din nou. Şi aşa se face că doar 6 luni mai târziu, în septembrie 1978, Don şi Meryl s-au căsătorit. Nunta atât de rapidă i-a făcut pe mulţi să-şi pună semne de întrebare şi chiar a provocat un conflict între actriţă şi mama ei, care a con­siderat că nu se cădea ca ea să fie mireasă atât de repede după moartea lui Cazale. Dar 40 de ani şi 4 copii mai târziu, Meryl poate spune îm­păcată cu sine că a ştiut ce a simţit.