Mesajul emoționant al lui Mădălin Ionescu pentru fiica sa! Toți tații ar trebui să-l noteze: ”Nu-i de ajuns să aduci pe lume un copil”

Mădălin Ionescu scrie și scrie bine. Omul de media își încântă fanii din online cu mesaje inspiraționale zilnice.

Madalin Ionescu jpg

La fel face și astăzi, când a publicat un mesaj absolut emoționant pentru fiica sa Petra. Este genul de mesaj care poate fi atât de util taților care nu sunt la fel de deschiși emoțional ca Mădălin.

Alături de o fotografie cu micuța lui, domnul Ionescu și-a pus sufletul pe tavă. Aflat într-o vacanță de familie, își încântă urmăritorii cu imagini cât se poate de inedite. De data aceasta din Lombardia, Limone sul Garda.

”Cristina, cu înțelepciunea aceea blândă care vine doar dintr-o inimă ce a învățat mai întâi să asculte, m-a rugat într-o zi ceva ce n-am să uit niciodată: Să fiu limanul Petrei. Zona ei de confort. Tatăl cald. Modelul. Conturul. Prima imagine despre cum arată un bărbat care iubește fără să rănească. Mi-a spus asta cu ochii aceia în care nu se nasc ordine, ci revelații. Nu părea o cerință. Părea un legământ cu viitorul. Iar eu am înțeles: fetița mea va iubi cândva și, poate fără să-și dea seama, va căuta în ochii bărbatului iubit reflexul ochilor mei. Eu, oricum, n-am fost niciodată un părinte coleric, intruziv, dictator de emoții.

Eu nu cred în frica educatoare. Cred în paternitatea ca ghidaj blând, ca far în noapte, nu ca bici pe spinarea sufletului. Nu-i de ajuns să aduci pe lume un copil. Trebuie să-ți dai seama că el nu-ți aparține, chiar dacă poartă sângele tău. E o ființă întreagă, cu un drum propriu. Și uneori, tot ce putem face e să ne dăm un pas înapoi, fără să dispărem.

Petra e sensibilă la tonul meu, la ezitările mele, la curajul meu de a fi vulnerabil. De aceea mi-am promis să nu-i strivesc zborul, chiar dacă știu că uneori vântul o va trânti. Mai bine să cadă de zece ori și să se ridice pe picioarele ei, decât să nu zboare niciodată din cauza fricii mele. Într-o țară în care prea multe fete învață să se teamă de bărbați privind prin ochii mamelor lor triste sau trădate, eu vreau ca Petra să aibă altceva. O memorie caldă. O sursă de încredere. Vreau să iubească bărbații pentru ce pot fi – nu să-i urască pentru ce n-au fost tații altora.

Și mai vreau să știe că iubirea, aia adevărată, nu țipă, nu controlează, nu impune, nu pedepsește. Iubirea învață, acceptă, stă lângă – și strălucește tăcut, ca o lumină mică pe care n-o vezi decât când închizi ochii. Acolo vreau să fiu. În lumina aceea. Tatăl care n-a făcut umbră, ci lumină. Pentru ca imaginea ei despre bărbat să nu fie o rană. Bună dimineața, oameni!”, a scris pe Facebook Mădălin Ionescu.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg