Mesajul lui chef Dumitrescu, la doar câteva ore după ce s-a aflat că bucătarii celebri au fost înlocuiți

Vestea că emisiunea ”Chefi la cuțite” va avea un alt juriu a venit ca un trăsnet pentru fani. Potrivit unui comunicat oficial al Antenei 1, chef Dumitrescu, chef Scărlătescu și chef Bontea nu vor mai lucra pentru celebra emisiune de cooking.

eliminare chefi la cutite 1 e1684382537918 jpg

Sfârșitul unei ere! Cei trei chefi care au făcut emisiune ”Chefi la cuțite” celebră nu mai sunt incluși în juriul sezonului al 13-lea. Multe schimbări în grila Antena 1. După ce Gina Pistol a renunțat la emisiunea atât de îndrăgită de români, a venit rândul greilor de la Antena 1.

Motivul despărțirii: refuzul celor trei de a participa la filmările din octombrie 2023, conform calendarului de filmare care le fusese comunicat în martie 2023, refuz exprimat cu foarte puțin timp înainte de data stabilită pentru filmările sezonului 13.

„Foștii jurați au invocat starea de oboseală drept justificare pentru refuzul lor, deși între filmări pauza a fost de şase luni (aprilie-octombrie 2023). Final de poveste, început de istorie”, transmite Antena 1.

„Am fost surprinși de anunțul de ultim moment al celor trei jurați, pentru că ne aflam într-un stadiu extrem de avansat al pregătirilor pentru filmarea sezonului următor și pentru că suntem într-o relație contractuală cu cei trei. Ne pare rău că toate încercările de a rezolva această situație nu au dus la soluția ideală”, declară Mihai Ioniță, CEO Antena Group.

„Am fost întotdeauna aproape de oamenii cu care lucrez pentru că echipa mi-a fost și familie. Ne-am făcut confesiuni, am căutat soluții când ne-a fost greu, ne-am sprijinit, ne-am sfătuit și ne-am bucurat împreună.

Spre marea mea surprindere, cu mai puțin de o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat că ei sunt prea obosiţi ca să mai continue acest proiect, lucru pe care mie, personal, nu mi l-au spus niciodată. Știu cât de mult te consumă fiecare sezon, câtă energie îți trebuie ca să îl duci la capăt, că e nevoie de timp pentru a te încărca din nou, dar mai știu că eu am avut alături nu doar 3 personaje care făceau parte dintr-un juriu, ci 3 oameni profesioniști, care după atâția ani înțeleg televiziune, înțeleg și știu ce presupune pregătirea acestui format, știu că aceste decizii luate în ultimul moment impactează o echipă de peste 150 de oameni și nu pot fi remediate într-o lună de zile.

Profesional și uman știu că am făcut tot ce s-a putut. Rolul meu a fost să îi învăț televiziune, să construiesc pentru ei cel mai bun context posibil. Și eu am obosit, de foarte multe ori, dar responsabilitatea în fața echipei și a oamenilor cu care lucrez este mereu unul din secretele acestor mulți ani în televiziune”, declară în comunicatul de presă Mona Segall, producătorul general.

Antena 1 promite că show-ul „Chefi la cuţite” va continua să ofere pasionaților de bucătărie șansa de a-și îndeplini visul și să aducă publicului povești extraordinare, care merită să fie văzute de o țară întreagă. Dar cu alt juriu: „Creatorii Chefi la cuțite vor anunța în curând noua distribuție a celui mai popular cooking show din România. Ultimele battle-uri ale sezonului 12 încep duminică, 15 octombrie și marea finală va fi difuzată miercuri, 18 octombrie, la Antena 1. Vom reveni cu vești bune”, transmite postul tv.

Pe pagina de social media a lui chef Dumitrescu a apărut un mesaj evaziv, la doar câteva ore de la anunț: ”Cea dintâi condiție a fericirii e liniştea sufletului!”. După care, pe 13 octombrie, Florin Dumitrescu și-a schimbat și poza de cover a profilului. El a pus un alt mesaj edificator: ”Românește. Punct și de la capăt.”

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Alexandra Stan mai are puțin și naște   FOTO Instagram jpg
Emmanuel Macron și Brigitte Macron la dineul de stat pentru Regele Rama X al Thailandei   profimedia 1113423130 jpg
reclamă înghețată  foto   Profimedia jpg
POZA V2 GENERALA MICUTZU png
Corina Caragea 2026   FOTO Facebook (1) jpg
Alexandru Ciucu 2026   FOTO Sorin Stana, OK Romania (1) jpg
Diana Munteanu (4) jpg
Audrey Hepburn, Profimedia (2) jpg
Cățeluș salvat, Instagram Roman Camacho png
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Penélope Cruz, GettyImages 2283206414 jpg
Reese Witherspoon, Profimedia (2) jpg
Ana de Armas se distrează în vacanță   FOTO Instagram (1) jpg
James Bond Pierce Brosnan   GettyImages 1146554 jpg
Faye Dunaway, Warren Beatty  foto   profimedia 0971833589 jpg
Magic Mike Manganiello jpeg
FotoJet (73) jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233784 jpg