Mesajul lui Prince Jackson la moartea bunicului său

Actualizat:
Joe Jackson 8 jpeg

Fiul cel mare al lui Michael Jackson a postat un mesaj pe contul său de Instagram.

image

Dacă Paris Jackson mai are resentimente în ceea ce-l priveşte pe Joseph Jackson, Prince se dovedeşte a fi mai împăciuitor, matur şi diplomat şi a vrut să-şi arate preţuirea pentru bunicul său, într-un mesaj postat pe contul său de socializare:

"Omul acesta a fost şi va fi întotdeauna un exemplu de voinţă şi dedicare. Nu a ales calea  cea mai uşoară, ci calea cea mai bună pentru familia lui. M-ai învăţat să mă mândresc de numele Jackson şi ceea ce reprezintă acest nume, m-ai învăţat să pun pasiunea în locul aversiunii şi, cel mai important dintre toate, mi-ai arătat ce înseamnă să fii tare şi fără teamă. Nu este şi nici nu va mai fi altcineva ca tine. Zboară liber până ne vom revedea, Vulture!".



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg