Michael Douglas a dezvăluit că are 80 % şanse de supravieţuire

Actualizat:

Michael Douglas, în vârstă de 65 de ani, invitat în talk show-ul lui David Letterman, a declarat că a aflat în urma unei biopsii că maladia cu care a fost diagnosticat în luna august, cancer la gât, este în stadiul IV

Michael Douglas, în vârstă de 65 de ani, invitat în talk show-ul lui David Letterman, a declarat că a aflat în urma unei biopsii că maladia cu care a fost diagnosticat în luna august, cancer la gât, este în stadiul IV - o etapă a bolii pe care actorul american o consideră "intensă".

David Letterman l-a întrebat apoi pe actor dacă stadiul IV reprezintă un diagnostic bun, iar Michael Douglas a răspuns laconic: "Nu". "Toţi speră să fie vorba de cancer în stadiul I, însă nu este cazul. Toţi sunt îngrijoraţi să nu se răspândească. Speranţele sunt mari. Şansele de supravieţuire sunt bune. Aş spune că acum acestea sunt de 80%. Graţie anumitor spitale şi medicinei moderne, ele s-au îmbunătăţit", a declarat actorul american.

Potrivit National Cancer Institute, pacienţii care suferă de cancer cerebral sau cancer al gâtului în stadiul IV apelează, de regulă, la intervenţii chirurgicale, radioterapie şi chimioterapie. Michael Douglas i-a spus cu această ocazie lui David Letterman că boala sa a fost cauzată de fumat şi consumul de alcool. Actorul a acuzat dureri la nivelul gâtului şi a fost supus mai multor teste medicale la începutul verii, însă, iniţial, medicii nu au descoperit nimic. După vacanţa de vară, actorul a decis să facă o biopsie, iar analiza ţesutului prelevat a indicat faptul că suferă de cancer.

Foto: Guliver/AFP



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg