Michael Jordan va fi tată din nou

Actualizat:

Legenda baschetului a anunţat de curând, prin purtătorul său de cuvânt, că el şi proaspăta sa soţie, Yvette Preito, vor avea primul copil împreună.Michael Jordan (50) şi modelul cubanez de 34 de ani s-au căsătorit acum 7 luni în cadrul unei ceremonii fastuoase din Palm Beach, pe 27 aprilie,

Legenda baschetului a anunţat de curând, prin purtătorul său de cuvânt, că el şi proaspăta sa soţie, Yvette Preito, vor avea primul copil împreună.

Michael Jordan şi modelul cubanez de 34 de ani s-au căsătorit acum 7 luni în cadrul unei ceremonii fastuoase din Palm Beach, pe 27 aprilie, însă ei formează un cuplu de 5 ani de zile. Iar acum, vestea că Yvette îi va dărui primul lor copil l-a adus pe culmile bucuriei de-a fi părinte din nou, chiar şi la 50 de ani. Nu se cunoaşte încă sexul copilului.

Totuşi, acesta va fi al patrulea copil al starului. Jordan a divorţat de fosta lui soţie, Juanita Venoy, în 2006, după 17 ani de căsnicie, cu care are trei copii mari: Jeffrey (25), Marcus (22) şi Jasmine (19). Băieţii i-au păşit pe urme tot într-o carieră în baschet.

Marele baschetbalist s-a retras din sport în 2003 şi s-a mutat cu soţia sa, Yvette, în însoritul ţinut al Floridei.

FOTO Wenn



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg