Michael Schumacher: misterul continuă, la cinci ani de la accident

Actualizat:
1 gettyimages 153355931 jpg jpeg

Familia Schumacher a mai numărat un an de când septuplul campion de F1 a fost tras definitiv „la boxe“.

Aşa se face că, odată cu cea de-a 50-a aniversare a lui Michael Schumacher, soţia sa, Corinna, şi cei doi copii ai lor, Gina-Maria (22) şi Mick (20), au împlinit 5 ani de când îl veghează neîncetat, sperând la o minune. După tragicul accident suferit pe pârtia de la Méribel în decembrie 2013, Michael a reuşit să se trezească din comă, dar a rămas cu sechele iremediabile, cauzate de gravele lovituri la cap. Şi, în ciuda eforturilor uriaşe ale familiei sale de a-l ţine în viaţă şi de a-i acorda şanse de recuperare, starea lui este în continuare una vegetativă.

Prea multe informaţii, însă, nu răzbat dincolo de zidurile „buncărului Schumaland“, cum a denumit presa germană vila de pe malul lacului Léman, care a fost dotată întocmai ca o clinică exclusivistă de recuperare. Acolo, la Gland, în cantonul elveţian Vaud, Corinna Schumacher a mobilizat forţe medicale competente, care o costă între 50.000 şi 150.000 €/săptămână. O sumă uriaşă chiar şi pentru deţinătorii unei averi de 700 de milioane €, pe care membrii familiei încearcă să o compenseze prin vânzarea periodică de obiecte şi automobile ale lui Michael. Dar tot s-a făcut loc şi pentru o investiţie de 30 de milioane € într-un domeniu de 15.000 metri pătraţi în Mallorca – pe care Corinna ar fi achiziţionat-o tot pentru a asigura intimitatea celor dragi.

Foto centru: Gina-Maria Schumacher.

profimedia 0296840160 jpg jpeg

Dincolo de preţul exorbitant plătit atât pe tratamente, cât şi pe limitarea accesului presei şi marelui public la orice informaţie privind starea lui Schumi – localnicii spun că nu i-au mai văzut de mult la faţă pe membrii familiei –, ceea ce este cu adevărat admirabil este dedicarea cu care Corinna şi-a pus complet viaţa on hold pentru recuperarea soţului său. Iar medicii consideră că prezenţa ei la căpătâiul lui este cel mai preţios medicament. Ea însăşi fostă campioană europeană de echitaţie, acum priveşte mai mult de la distanţă spre reuşitele copiilor ei, Gina-Maria în echitaţie, iar Mick, ca proaspăt campion de Formula 3 şi viitoare speranţă a Formulei 1.

Foto: Mick Schumacher.

profimedia 0391081005 jpg jpeg

Pe 28 ianuarie, cei trei şi-au reunit forţele pentru a lansa o aplicaţie, Schumoji App, cu ajutorul fundaţiei Keep Fighting, şi pentru a transmite un mesaj fanilor pentru valul de urări transmise pe pagina oficială încă de pe 3 ianuarie, de ziua lui Shumi: „Vă mulţumim din adâncul inimilor noastre pentru toate urările călduroase din ultima perioadă, care ne-au dat putere şi energie pozitivă. E un an special pentru Michael, împlineşte 50 de ani şi 25 de ani de la primul său titlu mondial în Formula 1. E plăcut să vedem că voi, la fel ca şi noi, îi celebraţi cariera“. Un mesaj preţios care emană speranţă, dar şi gratitudine din partea unui clan de campioni care nu acceptă înfrângerea.

Foto: guliver/getty images, profimediaimages.ro



Recente pe Ok! Magazine

Alexandru Ioan Cuza si sotia sa, Elena Cuza, fosta Elena Rosetti Solescu jpeg
Vedeta din Jurassic Park Sam Neill a învins cancerul, Profimedia (4) jpg
Casa Albă, Donald Trump  foto   profimedia 1095249967 jpg
Buclele blonde au devenit sinonime cu Marilyn Monroe  jpeg
FotoJet (73) jpg
Ionela Năstase   Facebook 3 jpg
Melania Trump, Ivanka Trump  foto   Profimedia jpg
Cristina Bâtlan 3 jpg
Melanie Griffith și Antonio Banderas   GettyImages 154488464 jpg
George și Amal Clooney, Profimedia (5) jpg
Charles, Camilla, Trump SUA 2026, Profimedia (4) jpg
bărbat și femeie în anii 70  foto   profimedia 0896515473 jpg
2 frank sinatra profimedia 0051142512 jpg jpeg
Melania Trump  foto   profimedia 1094412540 jpg
Atentat la viața lui Donald Trump în același loc cu Ronald Reagan  Profimedia, Getty Images jpg
David Hasselhoff, profimedia 0140384089 jpg
FotoJet (71) jpg
Vedeta Familiei juriu jpg