Michelle Obama a strălucit din nou cu două ţinute de gală, la Casa Albă

Actualizat:
michelle obama si barack gettyimages 585265430 jpg jpeg

Barack şi Michelle Obama

Preşedintele Barack Obama şi Prima Doamnă Michelle Obama au fost imaginea bunul gust şi a eleganţei la nivel înalt, aseară, cu ocazia unei recepţii care a avut loc la Casa Albă, în onoarea primului ministru al statului Singapore şi-al soţiei acestuia, sosiţi în vizită oficială.

Toţi ochii au fost, evident, pe ţinuta lui Michelle, care nu dezamăgeşte niciodată la astfel de gale şi n-a făcut-o nici aseară. Ei bine, soţia lui Barack a îmbrăcat o rochie lungă, ivoire, fără mâneci, creaţie a designerului american Brandon Maxwell, stilistul preferat al lui Lady Gaga, dar care le mai îmbracă şi pe Gwyneth Paltrow sau Uma Thurman.

Michelle, la cina de gală de ieri

Michelle Obama, împreună cu oficialii din Singapore

Cu puţin timp mai devreme, la primirea celor doi oficiali din Singapore, Michelle a afişat o superbă ţinută de zi, o rochie într-o nuanţă de galben-aprins cu broderii, de lungime medie. Această ţinută de zi i-a venit chiar mai bine soţiei lui Barack Obama decât varianta aleasă pentru cina de stat.

Ţinuta de zi a Primei Doamne a fost foarte bine aleasă

Foto: getty images



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg