Mihaela Rădulescu, copleșită de emoții. Ayan, singurul său copil, a împlinit 19 ani

Este o perioadă de sărbătoare în familia superbei Mihaela Rădulescu. Fiul său Ayan a devenit un domn în toată regula, a împlinit 19 ani pe 1 august 2023. Cu două zile înainte ca diva de la Monaco să împlinească 54 de ani.

FotoJetAyan jpg

Deși Mihaela Rădulescu s-a îndepărtat vertiginos de interacțiunea cu online-ul, nu s-a putut abține să nu marcheze ziua tânărului cu un story emoționant pe Instagram:

ayan fiu mihaela radulescu 2 649x1024 jpg

„Cei mai buni 19 ani (și 9 luni) din viața mea. O mamă mândră, tare mândră”, a scris Mihaela Rădulescu pe contul său de socializare.

Vedeta de televiziune împlinește 54 de ani chiar mâine. Așadar, doi Lei sclipitori în familia lor, ambii din cale afară de ambițioși.

Ayan Schwartzenberg este singurul copil al Mihaelei Rădulescu, fiul cu care viața a binecuvântat-o în timpul mariajului cu fostul soț Elan Schwartzenberg. Încă de când băiatul era mic, Mihaela Rădulescu a luat decizia de a-și schimba viața considerabil și de a se reloca la Monaco. Ayan a fost fericit în Franța, însă studiile și le-a continuat în SUA. Mutarea a survenit imediat după divorțul divei de afaceristul Elan Schwartzenberg, în 2008.

În urmă cu doi ani, invitată la podcastul „Cu inima la vedere”, realizat de Amalia Enache, Mihaela Rădulescu a povestit cum a decis să plece definitiv din România, deși avea aici o carieră de succes.

“Decizia de a pleca a fost luată pentru Ayan, eu n-am vrut să-mi cresc copilul aici. Când am luat decizia să plecăm, noi aici nu aveam liniște, era perioada cu divorțul. Copilul meu trebuia să înceapă grădiniția, eu trebuia să merg după el. Nu puteam să ies din casă nici până la colțul străzii fără două mașini de la două reviste de scandal care zăceau în fața casei, de dimineața până seara. Ăla a fost momentul în care am discutat cu tatăl copilui.”

Anul trecut, Ayan a absovit un liceu de renume din SUA, Lawrenceville School, din New Jersey, iar Mihaela a publicat atunci imagini de la absovire. Totodată, tânărul a fost acceptat la două Universități din America. Totuși, dorul de copil, plecat peste Ocean, o macină pe celebra mămică.

„El e într-un moment de reuşită, el e pe un drum foarte bun, dar eu sufăr pentru că eu eram aia care îi povestea de şcoli în America şi sufăr că mi-am făcut-o singură cu mâna mea”, povestea Mihaela Rădulescu în podcastul Amaliei Enache.

Pe lângă studii, Ayan a avut grijă să nu-și neglijeze aptitudinile de sportiv. Deține centura neagră în Krav Maga, un sistem de luptă ecletic derivat dintr-o combinație de tehnici de karate, judo, box și aikido. Sportul este una dintre marile pasiuni ale tânărului, pasiune inspirată de mama sa.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Tom Cruise, Katie Holmes  foto   shutterstock 165862814 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
george clooney amal clooney venice 090224 2 edc6ceb89e4d4be59a3e28a2bb62a055 jpg
Diana Munteanu în Santorini  FOTO Instagram (8) jpg
UNTOLD2026 jpeg
Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg
Celine Dion în natură   FOTO Deanna Marti, Facebook (3) jpg
Jennifer Lopez, din ce în ce mai sumar îmbrăcată, Foto Instagram (5) jpg
FotoJet (82) jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
FotoJet (82) jpg
Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png