Mihaela Runceanu ar fi împlinit astăzi 62 de ani FOTO&VIDEO
Regretata artistă a rămas un reper al muzicii uşoare româneşti şi chiar şi astăzi mulţi îi deplâng pierderea.
"Cântecul este modul prin care dăruim oamenilor tot ce avem mai bun şi mai frumos în noi...", spunea Mihaela Runceanu, una dintre cele mai apreciate cântăreţe optzeciste.
Născută pe 4 mai 1955, la Buzău, Mihaela Runceanu şi-a descoperit mai întâi pasiunea pentru vioară, motiv pentru care s-a înscris la Liceul de muzică şi arte plastice din Buzău, pe care l-a absolvit ca şefă de promoţie.
În 1972 şi-a făcut auzită vocea într-un concurs local, "Tinereţea Buzoiană", unde s-a clasat pe primul loc cu piesa "Anilor". În '73, ajunge să cânte împreună cu Laurenţiu Cazan la Praga şi Karlovy Vary, iar în anul următor se înscrie la Conservator. Din '75, începe ascensiunea ei ca mare artistă, odată cu "Steaua fără nume".
După absolvirea, în 1978, a Conservatorului ”Ciprian Porumbescu”, Facultatea de pedagogie, muzicologie, compoziţie, a fost profesoară de vioară la şcoala generală de muzică din Brăila, apoi, în perioada 1979-1980, la Liceul de muzică şi arte plastice din Buzău. Din 1980 devine profesoară de canto la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti (până în 1989), avându-i ca elevi, între alţii, pe Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Dana Dorian, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole şi Nicola.
Ca artistă, a lansat piese de succes, care se cântă şi astăzi: ”E-adevărat iubirea mea”, ”De-ar fi să vii”, ”Să fim copii”, ”Haide spune!”, ”Iartă”, ”Deschideţi poarta soarelui” (interpretată alături de mai multe mari vedete ale muzicii uşoare româneşti), ”Pentru voi, muguri noi”, ”Clipe ce dor”, ”Eu nu te-am uitat”, ”Fericirea are chipul tău”, ”Dacă totuşi vei pleca”, ”Cântă iubirea”.
Pe 29 octombrie 1989, îngenunchea în faţa publicului. Era ultimul său spectacol, la Sala Radio. Iar două zile mai târziu, lansa la Electrecord cel de-al doilea vinil LP, "Pentru voi, muguri noi".
În ciuda succesului ei, Mihaela Runceanu îşi speria prietenii şi familia cu "previziunile ei": "Eu am să mor la 35 de ani. Dar nu vreau să mor în chinuri". Dar nu a ajuns la 35 de ani. Inima ei s-a oprit în fatidica noapte de 31 octombrie spre 1 noiembrie, la doar 34 de ani şi jumătate.
Mihaela Runceanu îl chemase pe Daniel Cosmin Ştefănescu în garsoniera ei de pe bulevardul Mihai Bravu din Bucureşti, sa vadă împreună un film la video. Erau amici de aproape un an, de când o prietenă comună le făcuse cunoştinţă. Cântareaţa era supărată şi tocmai de aceea nici nu a rămas să vadă pelicula până la capăt. I-a spus bărbatului că merge să facă o baie şi apoi merge la culcare. S-au înţeles ca el să plece, atunci când se termină filmul. Însă, după ce artista a adormit, individul a sugrumat-o cu un cablu de telefon şi apoi a dat foc locuinţei.
După un proces care a durat trei luni, a fost condamnat pentru omor. Individul a primit 21 de ani de închisoare, însa în 2006 a fost eliberat pentru bună purtare.
La aproape trei decenii de la această dramă, se vorbeşte inclusiv despre un asasinat la comandă, din cauza unui aşa-zis grup disident care ar fi funcţionat în jurul Mihaelei Runceanu, adică oameni care erau împotriva regimului, care se adunau şi discutau tot felul de lucruri. Securitatea ar fi aflat despre aceste lucruri şi de aici s-a declanşat totul: chipurile, ar fi fost montat un criminal odios, a cărui faptă să-i îngrozească cu adevărat pe români.
Despre aceste suspiciuni a vorbit şi Nicolae Peneş în cartea lui, „Un cântec ucis”:
„(...) Poate nu este lipsit de interes să vă spun că toată viaţa ei Mihaela a fost serios marcată de o gravă boală de piele, fapt pentru care şi-a dus existenţa cu un regim alimentar foarte sever şi cu «n» tratamente chinuitoare. Aspectul feţei îi bara trecerea rampei la TV, de foarte multe ori fiind respinsă la filmări sau chiar dacă filma, nu intra pe post. Acest fapt o consuma enorm, dar, în acelaşi timp, o şi îndârjea, muncind până la epuizare pentru perfecţionarea tehnicii vocale, a emisiei, într-un cuvânt, a interpretării. (...) Să fie o simplă coincidenţă faptul că Mihaela a fost ucisă în chiar ziua în care i-a apărut discul? Discul vieţii ei... (...) Vă spun ca să ştiţi şi dumneavoastră. Mihaela era permanent urmărită de acest grup (al angeliştilor, n.r.): la şcoală, la spectacole, acasă, stăteau ore întregi în aşteptare”, spune şi Mariana, prietena Mihaelei. „Oare ce ocupaţie şi mai ales ce interes aveau aceşti tineri s-o urmărească pas cu pas pe Mihaela? Ea era permanent tracasată la telefon de aceste persoane, până când i-a chemat acasă, pentru a afla ce vor, în fond, de la ea... La această discuţie, Gabi Eremia (un membru al grupului, n.r.) s-a pronunţat că «...tu nu trebuie să treci peste Angela Similea, că altfel eu, cu mâinile mele, te strâng de gât», ameninţare pe care Mihaela, din nefericire pentru ea, nu a luat-o în serios, considerând-o o simplă copilărie. (...) Domnule procuror, am convingerea că acest individ (Cosmin Ştefănescu, n.r.) a fost plătit ca să facă această crimă, că el nu a fost singur, că are un spate bine asigurat, din moment ce şi-a luat totul asupra lui.”
Indiferent de ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea de 31 octombrie 1989, cert e că muzica românească a pierdut o mare artistă. O dovedeşte nu doar mulţimea celor care i-au îndrăgit piesele, ci şi frecvenţa cu care cântecele ei sunt interpretate, chiar şi astăzi, la concursuri de gen şi chiar evenimente private.
