Mihai Bobonete, la un pas de moarte! Prins în mijlocul furtunii din Halkidiki: „Nenorocire!“

Actualizat:
1 mihai bobonete grecia jpg jpeg

Nordul Greciei se află sub teroare de miercuri seară, atunci când fenomene meteo extreme au afectat regiunea Halkidiki, iar şase persoane, printre care şi doi români, au murit.

Potrivit celor de la Digi 24, românii se aflau într-o tavernă din Nea Plaghia al cărei acoperiş s-a prăbuşit din cauza vântului extrem de puternic. Ştirea a fost preluată şi de Mihai Bobonete pe pagina lui de Facebook, anunţând că şi el s-a aflat în infernul din Grecia.

Comediantul a dezvăluit că a fost la un pas de moarte şi că speră ca vremea să se îmbunătăţească. „Ce să vă mai spui? Nenorocire! Aşa ceva am mai văzut cu ochii mei la Făcăieni, prin 2000, şi puţin, când împreună cu finul meu, am fost luaţi pe sus de prima tornadă făcută publică de pe la noi. Aici, în Grecia, am fost la un pas să o mierlim, pentru că tot insistam să stăm pe terăsuca aia şi să vedem ce se aude. Era ca un şuierat, aşa. În ultima secundă ne-am ridicat şi ne-am adăpostit. Horror a fost. Vânt cu peste 120km/h, ploaie extremă, copaci căzuţi, acoperişuri smulse, garduri căzute, maşini luate pe sus. Plaja nici nu zici că a fost... Acum suntem bine, să sperăm că nu se întoarce. Continuăm...“, a scris Mihai Bobonete pe Facebook.



Recente pe Ok! Magazine

sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg