Mihai Trăistariu organizează un concurs muzical

Actualizat:
my song contest jpeg

Artistul şi-a pus în gând să descopere voci noi în peisajul românesc şi vă invită să vă înscrieţi la concursul “My Song Contest”.

Artistul şi-a pus în gând să descopere voci noi în peisajul românesc şi vă invită să vă înscrieţi la concursul “My Song Contest”.

Mihai Trăistariu, împreună cu Asociaţia "MusicForKids" şi emisiunea "Răi, da' buni" dau startul celei mai mari competiţii muzicale dedicată cântăreţilor amatori. Concursul îi vizează pe toţi cei care au talent la interpretare vocală, indiferent de vârstă. Înscrierea în concurs se poate face la una dintre cele două secţiuni, “My Own Song” - cu o piesă personală şi, respectiv, “My Favourite Song” – cu o piesă aflată deja în repertoriul unui artist cunoscut.

image

Toţi participanţii vor avea posibililatea semnării unui contract cu o casă de discuri din România, iar marele câştigător va pleca acasă cu 1000 de euro şi va beneficia de două apariţii televizate şi va avea garantate şi două recitaluri în cadrul unor festivaluri desfăşurate la Iaşi şi Râşnov.

Înscrierile se fac până la 27 octombrie, iar regulamentul şi condiţiile de participare le puteţi găsi la adresa www.mysongcontest.ro.

Foto: arhiva personală



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg