Milogeala complimentelor spaniole
M-am săturat de ploconeala asta stingheritoare în faţa lumii. De complexul ăsta al rudei de la ţară. De atitudinea de peşte gata să-şi arunce marfa pe piaţă: “Dar ce ziceţi de femeile noastre?”.
Aştept şi eu o limită a senzaţiei că trăim într-un sat uitat de lume unde au venit nişte oameni de la oraş. Urmăresc consternat acest exerciţiu stupid al reporterilor care cerşesc complimente prin Bucureşti de la spanioli, în numele nostru, al bucureştenilor, care aşteptăm cu sufletul la gură verdictul suporterilor ”atletici”. Ne plac sau nu ne plac?! Ce zic ăştia despre noi?Ca o fată mare, aşteptând emotiv să fie nu luată de soţie, dar măcar un pic în seamă.
M-am săturat de ploconeala asta stingheritoare în faţa lumii. De complexul ăsta al rudei de la ţară. De atitudinea de peşte care-şi arunce marfa pe piaţă: “Dar ce ziceţi de femeile noastre?”. Umblă spaniolii cu cinci camere de filmat după ei, de nu mai ştii care-s suporteri şi care sunt jucători. Nu contează asta. Străini să fie. Complexul ăsta al binomului:Dacie-maşină străină. Nu mă interesează, mă, părerea spaniolilor, francezilor sau a americanilor despre ţara în care trăiesc cu nimic mai mult decât îi interesează pe ei părerea mea despre ţara în care ei trăiesc. Locuiesc de când mă ştiu în cartierul Aviaţiei. Nu mă interesează nici ce cred cei de la Piaţa Romană despre cartierul ăsta. Nici ce cred ăia din Primăverii. Nici cei de la Piaţa Unirii. Nu găsesc logica pentru care să mi se pară important ca locul în care eu trăiesc să fie admirat sau validat de alţii. Cum ar fi să opresc oameni pe stradă să-i conving că e mişto la mine acasă?! Dacă vă încerca argumentul cu turismul, atunci da. Chiar avem un motiv serios să ne facem de râs. Noi nu reuşim între noi să ne convingem cursiv să ne petrecem vacanţele în ţară. E o ţară pe care abia reuşim s-o circulăm noi. Vorbim despre turism doar în măsura în care ne propunem să fim caraghioşi.
Aşa cum nu mă ajută cu nimic faptul că Spania nu mai consideră România o ţigănie, nici nu mă încurcă faptul că Spania percepe România ca pe o ţigănie. Tot ansamblu acesta de preocupări face parte din obiceiul superb al aflării în treabă. Toată această pornire vine într-o sincronizare cu imnul care ne mobilizează: “Să dăm dovezi la lume...”.
