Minimalism la dublu! La Beijing, Brigitte Macron a avut o concurență serioasă din partea Primei Doamne a Chinei

Le despart 9 ani, dar diferențele nu sunt foarte vizibile și, în ciuda culturilor diferite, ambele doamne preferă minimalismul, un stil curat și sobru.

Brigitte Macron și Peng Liyuan, duelul stilurilor la Beijing. FOTO: Profimedia
Brigitte Macron și Peng Liyuan, duelul stilurilor la Beijing. FOTO: Profimedia

Nu e prima oară când se întâlnesc și dețin în aceeași măsură arta comunicării nonverbale, atât prin gesturi, cât și prin garderobă. Așadar, Prima Doamnă a Chinei, Peng Liyuan, știa cum trebuie să se pregătească pentru a o primi pe omoloaga sa franceză, Brigitte Macron, la Beijing, iar roșul oriental a fost alegerea pe care a mizat pe deplin.

De altfel, și soția lui Emmanuel Macron a purtat roșu la sosirea pe aeroportul chinez de cu o seară înainte, purtând un frumos mantou roșu cu două rânduri de nasturi peste un outfit negru, botine cu toc înalt negre și geantă roșie de la casa Dior.

Pentru întâlnirea de la Marele Palat al Poporului, Brigitte Macron a ales un total look grej de la Louis Vuitton, format dintr-un compleu cu rochie etui și redingotă, pantofi escarpin din piele întoarsă și geantă, ton sur ton. Peng Liyuan i-a răspuns stilistic tot minimalist, cu o rochie roșie modernă, cu guler asiatic și un rând de nasturi îmbrăcați, mixată cu pantofi escarpin nude.

Soția președintelui Chinei, Xi Jinping, mai tânără cu 9 ani decât Brigitte Macron, și-a dorit să fie o gazdă bună (cu siguranță, soțul ei i-a spus care e miza acestei întâlniri) și a invitat-o pe Prima Doamnă a Franței să viziteze Teatrul de Artă al Poporului din Beijing. Soțiile celor doi șefi de stat au mers împreună la Muzeul Teatrului pentru a afla istoria Teatrului de Artă al Poporului din Beijing și schimburile acestuia cu industria teatrală din Franța. Cele două doamne au vizitat cu interes scena teatrului clasic „Ceainăria”. La centrul de teatru, Peng Liyuan a invitat-o pe Brigitte Macron să admire împreună un fragment dintr-un spectacol și apoi au avut discuții amicale cu actorii.

Peng Liyuan a afirmat că generațiile de dramaturgi chinezi au insistat în creațiile artistice pe elogierea culturii tradiționale chineze excelente, acordând atenție învățării din experiențele teatrelor străine și impulsionării dezvoltării creative. Și, cum China și Franța sunt și două mari puteri culturale, dincolo de alte aspecte discutate separat de soții lor, Peng Liyuan invită artiștii din cele două țări să-și intensifice schimburile de experiențe, pentru a crea mai multe opere artistice remarcabile. 

Brigitte Macron i-a mulțumit omoloagei sale pentru aranjamentele sale atente și a lăudat arta dramatică chineză, promițând să promoveze activ schimburile culturale între cele două țări.

FOTO: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg